ultimul cerc magic

un poem starniu...al unor pretinse intrebari...care-si stiau raspunsul...de..demult!..

Strofa a treia are o mai pronunțată notă personală. Poate era necesară, sau poate ar fi trebuit să facă parte dintr-un alt text. Ori face legătura, cumva, cu o altă poezie ce va veni, ori e legată de subtitlu. Sigur, nu vin să cer eliminarea acesteia. Poetul știe mai bine de ce este locul ei acolo. Însă, fie-mi îngăduit să o citesc separat, întrucât restul poeziei are mai multă coerență așa!
Poate greșesc și acolo e centrul, catargul pe care se va așeza pescărușul ostenit de zbor.

da. strofa are alt timbru. alta tensiune. are rolul unui element de sprijin pentru o zona cu rol de tușă... evident te-au derutat coincidentele... aici e vorba de un personaj si trimiterea personala la care te-ai gandit vine din aceea ca-n chestiile personale exista rani si vindecari... banuiesc ca ghicesti personajul...

ioana, ce bine ca tu stii deja ceea ce eu nu stiu inca. poate te gandesti prea profund sau prea la suprafata. daca stii raspunsurile mi-ar placea sa le stiu. nici eu si nici personajul meu nu stim... banuiesc ca ai vrut sa spui straniu... ceea ce ar fi o remarca buna...

nimic nu este straniu, nimic nu este prea personal , tot ce iese la suprafață ca vers este firescul din noi sau cum spune chiar poetul\" răni și vindecări\"....
acel roșcovan? să fie cel din poveste, spânul?magia ultimului cerc, aici nu poate
desena artistul linia continuă , el doar o insinuează...finalul e departe....
aceeași,L

Sigur, nici nu m-am gândit ca prin atributul de \"personală\", atribuit strofei a treia, aș confunda realitatea cu ficțiunea (sau, altfel spus, persoana cu personajul). Dar nici nu pot avea siguranța în afirmații a unor comentatori, știind, din ce am mai citit și eu ca umil profesor, că în sfera literaturii nimic nu este precis, ca în matematică, și cel mai bine ar trebui să utilizăm în comentarii formulări de genul: \"pare că...\", am impresia...\", \" e posibil ca...\" etc. Dar, mă rog, eu nu vreau să polemizez cu nimeni. Mă refeream tocmai la timbrul și la tensiunea de care vorbești. Poate că este voită această sincopă sau așa a vrut să se scrie textul. Nu contest nimic.
Și pentru că tot am revenit, aș adăuga niște versuri adolescentine ale mele, cumva în consonanță cu prima strofă de aici: \"Catarg e al meu suflet, când viața se înalță/ Din marea resemnării spre cerul azuriu...\"

poate se leaga de cele nespuse
..........................
m-ai prins intr-o zi plina
alergatura amestecata pe gazon si zgura
frunze de plop cazute-n arsura
jumatate efemere restul iluzii
nu voi mai crede-n cuvinte desarte
nici spuse nici scrise pe-o singura parte
nici uitate-ntr-un bol
date-ndelung in rostogol

de acum
peisajul s-a limpezit
un rasfat de durere-ntr-o insulara vara
lipita cu-n istm subtire de (imp):resia de tarm
invelis de acum atunci si candva
niciodata prea mult
intotdeauna altfel

azi barca era full de manuscrise vechi
iluzia se juca cu o lupa pe mine
ca frunza uitata-n iarba
am ars
efemera privire
dincolo de amintire