Poezie
Ultimul cerb
4 min lectură·
Mediu
Îmi plouă-n cale, fără încetare,
în apă chioară lumea se preface,
din arca mea, prin velele opace
se văd deja cărările de sare.
Se-aude ploaia-n mine și când tace
dorința mea de clipele solare
și când îmi urlă cânii de plecare
spre locul de pământ cu multă pace.
Și parcă simt cum caldă zi-lumină
mă va preface-n umbra unui șerb
ce-și va săpa fântână cristalină
ca o oglindă-a firii de imberb
ori ca tăișul roții, pe o șină
unde-a murit, în sinea mea, un cerb.
Poziția mea*
Eu sunt concurentul cu pofta rapace
De-a face ravagii cu pana lui grea
De-aceea nu cred că vă foarte displace
Poziția mea.
În versul meu simț că-i o zi luminată
Și-o noapte cu iele ce vor să mă bea -
Nu premiul cel mare, ci astăzi se cată
Poziția mea.
Au unii chemare și vin să se vadă
Cu-aleși, la scufie în formă de stea -
Eu cred că-i adună pe toți, la grămadă,
Poziția mea.
Chiar juriul, o sită cu dungi ca la zebre,
Prin care e trecerea textelor grea,
Adoptă-n mod cert, prin ascunse tenebre,
Poziția mea.
Prin poze se vede belșugul pe masă
Flegmatice fețe se șterg cu-o perdea
Și-n plan secundar, foarte subînțeleasă,
Poziția mea.
Își umplu toți pieptul, le zbate-n culmi cordul,
Au glas cât claxonul de tir în șosea,
Cerând toți odată, plebeul și lordul,
Poziția mea.
Cu ochii mei triști adunarea le-o treier,
Departe-i de mine, departe-s de ea
Și nu pot să uit c-au în gene și-n creier
Poziția mea.
Un șir lung de ore cu clopot de miere
Va curge din gurile lor pe podea,
Din noapte-or ieși exersând, de plăcere,
Poziția mea.
Mi-e clar, de pe-acuma, că printre condiții
De-a fi printre ei, aceasta e cea
Mai sigură dintre mii de poziții -
Deci nu e poziția mea!
1 MAI
E 1 Mai! Redus la nemișcare,
încet orașul își deschide roza
și-ncepe-n zori, făuritor, osmoza
cu hărnicia clasei muncitoare.
Apare roșu, aprig, dinspre fabrici,
un soare ca o forjă într-o fisă,
albastre zări de noapte interzisă
se văd în ochii tăi de jar, metalici.
Spălat de geana ta fermecătoare,
pe burta urbei văd urcate-n crampe
falange viermuite-adânc, de vampe
și-armate pe sub roșii felinare.
Sunt oști înveșmântate-n pungi de plastic,
ce-și duc, febril, prin piețe, iar, războiul,
termită-i clipa, măcinând altoiul
discursului pe sânul tău bombastic.
Se trec apoi, cohorte-nspre pădure
sau pe izlaz, în pas de defilare
orașul pleacă, transhumanța doare,
când mușc din buza-ți tăvălită-n mure.
Ne suntem ca pe-o arcă, în cearșafuri
mor pânzele corăbiei cu perne,
se-aprind pe vale focuri mai moderne -
ard muncitorii, de pe tobe, prafuri.
Spre blocuri urcă voci tânguitoare,
ne-acoperă stelara epidermă,
parfum de mici ne-ajung, cu-aerotermă
din izul de manele și grătare.
Și-așa,-nvelită-n pungă, ziua piere
și-n oboseală de amurguri plânge,
c-amestecați frenetic, până-n sânge,
ne-am înmuiat aripile în bere.
E 1 Mai, apusul își aruncă
raze coclite-n iarba și gunoaie.
Orașul se intoarce. În odaie
trei șoapte mă îndeamnă:
"Treci la muncă!"
Mă vrei…
Mă vrei zdrobit, c-un creier de legumă,
împrăștiat în mii de bucățele,
cu inima pocnită, pe stradele
urlând la luna care mă sugrumă,
un Robinson Crusoe în atele,
acoperit cu plapume de brumă,
pe-o insulă de glorie postumă
din tomberonul patimilor mele.
Nu mă mai văd în rafturi și-n vitrine,
din visuri mi-au rămas doar zorii grei
și-o rea sfârșeală parcă mă reține
când știu că mă așteaptă-amurgul, ce-i
o depărtare-a sinelui de mine.
Dar, ce contează... Bine că mă vrei…
#rondel de-afară
Afară-i cald și mi-este dor
să dau o talpă la tractor,
iar basca gri să mi-o cobor
pe fruntea lată-ncetișor,
cu motorina în motor
și eu pornit, deasupra lor.
Afară-i cald și mi-este dor
să dau o talpă la tractor,
din ce în ce mai repejor
s-ajung ăl prima transportor,
m-aș da, răzbit, pe delușor,
din vârf la mândra, în pridvor
sa fiu cât mai degrabă or…
o caut pe calculator.
Afară-i cald și mi-este dor…
002034
0