"Uitare de Crăciun" – 12928 rezultate
0.02 secundeMeilisearchsimona laura
Dedicate Masinariei de uitare.
20 poezii, 0 proze
bogdan o. popescu
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...
18 poezii, 0 proze
Cojocar Alina
Născută: 11 septembrie, 1991 în Vatra Dornei Elevă la Liceul Teoretic ”Ion Luca“ din Vatra Dornei Scrieri apărute în: revista elevilor școlii nr. 4, Vatra Dornei ~ ”POPAS LA HAN“; revista Liceului Teoretic ”Ion luca“, Vatra Dornei ~ ”Altfel“ Hobby-uri: artă fotografică, artă picturală, grafică, poezii, filme, muzică, colecționări (diferite obiecte), design interioare, skateboarding PREMII: TITLU DE LAUREAT, clasa a VIII-a, Concursul Național ”Tinere Condeie“, secțiunea Proză, etapa județeană Premiul I, clasa a VII-a, Concursul ”Gânduri adolescentine“, secțiunea Poezie Premiul II, clasa a VIII-a, Concursul Național ”Tinere Condeie“, secțiunea Poezie, etapa județeană Premiul II, clasa a VII-a, Concursul ”Cronica“, secțiunea Poezie, ediția a 29-a Premiul II, clasa a IX-a, Concursul Național ”Tinere Condeie“, secțiunea Poezie, etapa județeană Premiul III, clasa a VIII-a, Concursul ”Cronica“, secțiunea Poezie, ediția 30 Premiul III, clasa a VII-a, ”Concursul Național de Promovare a...
31 poezii, 0 proze
mircea teculescu
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București - Poezie. Cărţi publicate: 2003, Exerciţii de tăcere - poezie; 2008, Porţi în depărtare - proză scurtă (haibun); 2016, Venus de februarie - poezie; 2017, Fiecare vede altceva - poezie; 2020, Umbrele copacilor tăiaţi - poezie; 2022, Jocul și Moartea - poezie; 2023, Fapte diverse - poezie; 2024, Costumul gol al astronautului - poezie; 2025, Drum fara sfarsit (tanka, solo tanrenga, haiku); Antologii de poezie (cele mai importante): 2021, ,,Le blues roumain - volumul 2’’ - Franţa; 2022, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul. Amintire și uitare’’; 2023, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Deasupra orașului este cerul’’; 2024, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul între sunet și tăcere’’; 2024, ,,Rumänische Lirikanthologie Band VII: Von den Anfägen bis heute VII’’; un grupaj din poeziile sale au apărut în...
63 poezii, 0 proze
Emil Dorian
Emil Dorian (1891-1956) s-a visat un inspirat poet și romancier. Dreptul la glorie și l-a cîștigat însă postum, printr-un extraordinar jurnal. Prima parte a acestuia, ce acoperă perioada 1937-1944, a văzut lumina tiparului la Editura Hasefer, în 1996. Lectura însemnărilor dezvăluie un scriitor de o sensibilitate particulară, o minte deosebit de lucidă și, mai ales, un spirit dornic să priceapă chiar și ceea ce nu poate fi înțeles: oroarea omenească. Căci oare ce sînt paginile sale dacă nu o oglindă a dezastrului politic, moral și social trăit de evreii din România în anii extremismului de dreapta? Document al supraviețuirii, un asemenea travaliu diaristic este și un exercițiu al vitalității memoriei. Și asta pentru că tot ce se pierde prin uitare își interzice dreptul la ființă: o moarte despre care nu se consemnează nimic încetează să mai fie extincția unui om, devenind o simplă dispariție biologică; o comunitate fără răbojul triumfurilor și suferințelor sale se autocondamnă la...
1 poezii, 0 proze
petre ioan cretu
Petre Ioan Crețu, născut pe 12.09.1954 în Comuna Ciulnița, Județul Ialomița. Inginer, jurnalist, poet. Din noiembrie 2020 membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București. CĂRȚI 1. Poemele săptămânii uitate - Editura Vif, 2014 2. Câmpia în genunchi - Editura Rafet, 2016 3. Ucigașii de vise - Editura Etnous, 2018 4. Poemele săptămânii uitate (ediția a II-a) - Editura Etnous, 2018 5. Recviem pentru o roată bolnavă mintal - Editura Neuma, 2020 6. Banshee sau revolta piciorului de lemn - Editura Neuma, 2021 7. Blues pentru un hidrant roz – Editura Neuma 2023. ANTOLOGII – Between Dusk and Dawn (38 Romanian and Australian Perspectives) - Editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford, 2018 – 41 Arguments avant la lettre (Romanian and Australian anthology) - Editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford,2019 – Noaptea statuiele întineresc, Editura Neuma 2020 . Antologia poeților membri din Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România – Orașul Amintire și uitare, Editura...
253 poezii, 0 proze
Laura Cristea
Desi m-am nascut in Bucuresti, mi-am trait copilaria in Ardeal, cu bunicii mei alaturi de care am invatat placerea de a savura mirosul de iarba proaspat cosita, alergatul cu bicicleta pe strazile prafuite pline de copii razgaiati, campioni la topaiala incoerenta si aducatoare de zambete si nu in ultimul rand placerea si uitarea de sine pe care mi-o daruia o felie de paine cu untura rumegata impreuna cu bunicul meu in padure in timp ce ascultam greierii si asteptam aparitia efemera a vreunui cerb ratacit. De atunci scriu...
3 poezii, 0 proze
Enrico Cavacchioli
Enrico Cavacchioli s-a născut la Pozzallo (Siracuza) în 1885 și a murit la Milano în 1954. El e mai cunoscut pentru activitatea sa teatrală, fiind la început critic de teatru și apoi autor dramatic, militând prin toate mijloacele pentru crearea unui teatru de avangardă în Italia. Dintre piesele sale, sunt de amintit L`uccello del paradiso (1920); La campana d`argento (1921); La danza del ventre (1921); Pierrot innamorato (1922); Il cammello (1923) etc. A publicat de asemenea proză: Vamp (1930); Serenata celeste (1932). Față de Marinetti care produce aproape numai arte „poetice” în practica sa, Enrico Cavacchioli este un poet autentic și prin plachetele sale (L`incubo velato, 1907; Le ranocchie turchine, 1909; Cavalcando il sole, 1914), editate în colecția futuristă „Poesia” din Milano, dă o cotă înaltă mișcării avangardiste în care se integrează și are dreptate să se mire Edoardo Sanguineti de „uitarea” ce înconjoară în mod nejustificat poezia sa. (extras din Marin Mincu, Poeți...
0 poezii, 0 proze
Mary Crys
1964-1972, școala generală.....multă lectură în gradina vetrei natale.....1972-1977, liceu în domeniu tehnic, unde am descoperit relativitatea, electromagnetismul....afinitatea chimica...fuziunea, fisiunea nucleară.....apoi structura metalelor și lupta omenirii de a perfecționa structuri și combinații chimice. Literatura romană și universală mă atrăgeau ca un magnet. Filozofia și muzica clasică îmi temperau reveriile....după studiile liceale din motive personale am urmat studii tehnice 1979-1983, deși aș fi vrut să studiez literatura, filozofia..... studiile tehnice mi-au fost de mare ajutor ulterior în viață chiar dacă am trudit în condiții dure și extreme, acum mă bucur de libertatea și liniștea pierdută în vâltoarea de zi cu zi! Uneori îmi curg prin suflet, emoții, dureri, căutări.....versul caută o rimă...rima vrea sa prindă glas, câte doruri vor sa-și spună, gemenii ce nu au popas! ar mai fi multe de spus .....uitarea, adânca cugetare se așeză pe fluviul amintirilor !
32 poezii, 0 proze
catalin ioan vega
S-a născut la data de 13.10.1979, în Iași. În anul 2001 a lansat volumul de debut ,,Singur printre uitări”, editura Nona, Piatra-Neamț. Al doilea volum de versuri intitulat ”Natura Căutării”, editura Filocalia, Roman, a fost lansat în anul 2007. Din 2009 și până 2015 a făcut parte din echipa de redacție a revistei ,,Buletin Creștin Ortodox”,din Rădăuți. În cadrul acestei reviste a publicat numeroase articole și poezii în rubrica intitulată ,,Izvor pentru suflet”. În anul 2022 a obținut Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” ediția a V-a, și i-a fost publicat în contul acestui premiu volumul de versuri ,,Cerul aripa își cere” la editura Betta. Tot în acest an a apărut și volumul de versuri ,,În umbra luminii” la editura Septentrion. De asemenea, la concursul internațional de creație ,,Laudă semințelor,celor de față și-n veci tuturor! ” Sebeș-Lancrăm 2022, a obținut mențiune la secțiunea creație-poezie. Este membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română...
92 poezii, 0 proze
Uitare de Crăciun
de Ovidiu Mantaluta
E seara... aceasta, Ce-i sfânt, pentru mine Nu stiu Dacă știu Ce-i bun Si e bine... Spectacol Trecut Crăciun Al iertării Uitare, în dar În seara-nserării... Crăciun Fericit... Urează Urarea IIsus cel...
Grupaj de definiții personale
de nicolae bunduri
Grupaj de definiții epigramatice de nicolae bunduri Abecedarul Tratatul despre alfabet, Parcurs la vârstă infantilă; E-o carte care-ncet, încet, Devine tot mai inutilă. Ambulanța Microbuz cu girofar...
Starea de Craciun
de cornel marginean
Starea de Craciun Tuturor de pe poezie. ro : Sarbatori fericite ! A descrie starea de Craciun presupune a iesi seara pe campuri cu zapezi. A te inchipui personajul din ilustratele cu drumeaguri...
Licurici de Decembrie…
de Ileana Popescu Bâldea
… rătăciții din vară. Se prind de gândul în formă de brad. A ieșit prin piele… nu știu de unde atât de verde? Eu, mai puțin cu o amăgire, mă fac mică și mă așez cu fața spre stea. Steaua din vârf....
Colind...
de Daniela Artemisa Calu
În fiecare, an de an, un fulg de iubire, născut în ziua de Crăciun, îngenunchiază la poarta sufletului Desprinde-ți ochii de uitare, primește-l să-ți colinde inima: până la anul… până la… până…
Free
de Adrian Georgescu
nu mă mai uit pe geam nu acolo e o pată mare și neagră cât strada cu fața vecinilor așezată prost în peisaj peste tot cât vezi cu ochii închiși de dimineață am tot umblat prin oraș cică după cadouri...
badanta
de Zburlea Ariana
ecco, bellezza sei la mia schiava! din prima zi în care și-a lăsat copilul badanta și-a făcut doi dușmani bătrâna râzând ca o floare carnivoră când i se spală cana murdară de urină și dumnezeu cel...
Contrabandă cu sentimente
de Daniela Luminita Teleoaca
.... și acum................................ .................................... ne uităm unul la celălalt cu ochi mari dezlipiți din orbitele dezrădăcinate și ele sfârtecate de tirania care le-a...
Gânduri de Crăciun
de Mihail Valentin
Gânduri de Crăciun Cândva, demult, în caldă iesle, S-a fost născut un pui de zeu Și dintre-atât de multe-odrasle S-a ridicat spunând că eu, Eu ființa searbădă și tristă, Născând eternele-i dureri,...
ioanipe de crăciun
de Ioan Postolache-Doljești
Fără balastru carnal, mai zilnic, evadăm în acest univers paralel. Nume cu trup de cuvinte,gânduri, trăiri, speranţe şi doruri, ne străduim a fi ce credem a fi sau visăm. Suntem spirite. De câte ori...
