badanta

Poezia îmi lasă un gust amar, nu atât prin temă, cât prin modul în care e scrisă. Împachetează suferința unei badante în generalizări care îngustează totul, de parcă identitatea națională ar dicta destinul. Îmi displace profund felul în care „româncele” sunt incluse sub aceeași umbrelă tristă ca și cum sacrificiul sau abandonul ar fi caracteristici comune și inevitabile, iar „Italia” e redusă la o „țară de bătrâni” – și nu orice bătrâni, ci unii scarboși. Ironia la adresa lui Dumnezeu, scris cu „d” mic – o modă tot mai frecventă – a redus la un spectator distant, care ignoră suferința oamenilor. (ajutâ ? dă valoare asta ?!) Mesajul rămâne astfel la suprafață, greu de digerat, mai degrabă un șoc forțat decât o reflecție autentică și profundă.

Ati intelege mai bine de ce am scris asa daca ati urmari acest documentar: https://www.youtube.com/watch?v=Z-R3UxskD04

Nu e o generalizare. Stiu ca pare, dar eu am scris strict pentru femeile care sufera acolo in acest context si cred ca daca veti citi cu mai multa atentie, veti descoperi si alte nuante universale. Totusi, consider ca am descris realitatea multora. Documentarul e necesar. Dvs. decideti daca il veti urmari sau nu.
Va multumesc pentru parere, oricum.

trimiterea la un documentar nu ajută. Mai cinstit era un du-te dracu' (vezi, același d si asta nu e bine) și sa-mi spui ca ai exprimat acolo o trăire personală pe care un nesimțit ca mine n-o pricepe. Reactionez si eu, ce vrei dupa ce zeci de ani a trebuit sa explic faptul că românii asa si pe dincolo, cultură alea alea... 30 de ani de prezentat handicapați hoți si curve e mult. Si repet -dacă nu esti tu acolo.. e butaforie