"badanta" – 1637 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGEORGETA PURCEL
37 ani,2copii,sot,studiez
16 poezii, 0 proze
Anticipate
Sunt binele. Sunt răul.Cred în miracole. Cred în Dumnezeu. Cred în trecut. Sunt cu picioarele pe pământ,dar cu capul în aer.Sunt Balanță. Mă-nclin. Trăiesc prin doza de nebunie fără de care nici unul din noi n-ar putea trăi. Sunt rea. Sunt bună. Sunt femeie. |
2 poezii, 0 proze
Miron Kiropol
s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...
5 poezii, 0 proze
badanta
de enea gela
ceaiul servit la șapte fix are întotdeauna, printre efecte secundare, un reflex narativ: știi ce-am visat azi-noapte? / știu... eram tânără și mă iubeam/ cu alții, știu, pupa-te-ar moartea pe sicriu...
badanta
de Zburlea Ariana
ecco, bellezza sei la mia schiava! din prima zi în care și-a lăsat copilul badanta și-a făcut doi dușmani bătrâna râzând ca o floare carnivoră când i se spală cana murdară de urină și dumnezeu cel...
Balanță
de Ionuț Georgescu
viața trebuie împărțită fair cât înăuntru atât și afară niciodată nu-ți iese marfa pe un taler atârnă întotdeauna mai mult pentru echilibru poți folosi îndulcitori înălbitori o ceașca de cafea...
Balanta
de Vlad Martinescu
Am luat o stea de pe cerul notii Si-am bagat-o in buzunar. Am fugit cat am putut de tare, Am fugit, fugit, fugit, Fugit peste munti, Fugit peste hotare, Am fugit pana picioarele mi s-au zdrelit, M-am...
Balanța cu un singur talger
de Ana Blandiana
Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut. Păduri tropicale crescute printre coloanele Unor temple în care nu m-am închinat, Oceane de frunze În care nu m-am lăsat îngropată, Dușmani pe care nu...
Balanța senzațiilor pentru dreptul la înger
de Ioana Camelia Sîrbu
În palma dreaptă mi-a căzut o scuză ca un bolovan : de-aceea trăiesc, de-aceea... îmi suspina beată. O bătaie se dizolvă-n cămara stângă, e-o limbă de șarpe pe un cerc, subscrisă ideilor de piatră....
Balanță
de Vasile Munteanu
m-am născut în octombrie: soarele nu a avut niciodată raze prin cer n-au zburat niciodată porumbei tata nu a intrat niciodată în mama celulele ei nu s-au divizat niciodată apeironul nu s-a descompus...
Balanța lui Nea Ion
de bodea emil felician
Nea Ion, sub dig e Pește, În sat, Capricorn de vază, Vărsător când chefuiește, Taur doar când meditează!
Balanță
de Jianu Liviu-Florian
Balanță Ce fericit sunt că voi muri, Doamne – Atunci știu că voi ajunge la Tine Și Îți voi spune că am făcut, și eu, un bine …
Balanță nedreaptă
de Mahok Valeria
Balanță nedreaptă Când cu leul împarți prada, Egalitatea își schimbă faima. Ori cedezi din partea ta, Ori îi vezi zbârlită coama.
balanță
de Iftime Vasile
Zi de leafă… Oamenii gri sunt plătiți în natură, Fiecare primește după mărimea cocoașei Dar niciodată îndeajuns. Se dă la rație alcoolul, țigările, heroina, seringile… Numai după mărimea cocoașei. La...
balanță
de ciutura carmen luminita
hohote ies din coaste sloiuri se-ntind peste aer femeia-și împarte în doze otrava buzele adună ............. secunda 60 sărutul morții crapă
Balanța sufletului
de nonciu dragos
Am plecat ca un fraier către țările calde și nu mi-au dat nimic la schimb, oare de ce! M-am bucurat ca un copil pentru că am putut pune degetul pe rana aceea adâncă, fără să dau socoteală nimănui. Că...
Balanța pentru trei păcate
de Nicolae Diaconescu
Balanța pentru trei păcate Schiță în patru părți Invenție pentru un timp improbabil Am fost preocupat multă vreme de afirmația din biblie “La început a fost cuvântul”, în antinomie cu teoria...
Balanță în echilibru
de Viorica Pop
Făcînd bilanțul la necesități, Prin comportare prinzi abilități, Emancipat devii prin noutăți, Echilibrîndu-ți fapte, calități, Ca să nu ajungi caricatură, Ce-și privește fizicul cu ură, Treci peste...
Balanța
de Daniel Aurelian Rădulescu
Perfidul nume, fără acoperire -Corespondent, absent în realitate- Doar simplă noțiune despre cantitate, Crezută de novici!... E-o ispitire! E judecata oarbă-ntr-o minciună Înșelătoare-n dublul...
Balanta
de Moraru
Ceasul suna! E ora de plecare In fiecare zi munca si sudoare O lume in inegalitate Diferenta dintre bine si rau nu se mai cunoaste Raul se camufleaza in bine Ingerii sunt dracii! te privesc cu manie...
