"Tiamat sigilium" – 50 rezultate
0.01 secundeMeilisearchTiamat
M-am născut din cenușa revoluției, în scrumul încă fierbinte al comunismului, sub cele dintâi raze limpezi și blânde ale libertății. Trăiesc în semnul racului, mai mult înapoi decât înainte, sub zeci de regrete renasc în fiecare zi, mereu alta, cu noi vise împrăștiate într-o minte zăpăcită, mai dezechilibrată pe zi ce trece. Mi s-a spus că sunt idealistă. Mi s-a mai spus că pot reuși orice îmi propun. Eu îmi cânt mereu printre gânduri dorința de a-mi dori ceva. Și nu mai am răbdare deloc. În viitor sper să mă iubească lumea și să fiu cât mai puțin mediocră.
2 poezii, 0 proze
Mihaela Muraru - Mândrea
Jurist, Doctor in Stiinte administrative Specializare in domeniul Drepturile Omului
49 poezii, 0 proze
Florentina Dencu
Sunt un Ce al acestui UniVers, un Ce intre A fi si A nu fi rupt din Timp. Mai mult imi veti spune voi.
56 poezii, 0 proze
Tiamat sigilium
de Andrei Dumitrescu
pula. restul este o stare între două inimi mototolite.
Tiamat
de Irina Iacovescu
odată demult era o vreme când puteam râde priveam uimiți prin ocheanul trișor al nopților albe descifram amintiri deghizate subtil în irealitate păcăleam timpul el ne zâmbea din spatele secundelor...
Tiamat
de felix nicolau
trebuia filmată ieșirea în ring a preotului sălbatic dansul mithraic pe plajă cu ochii proptiți în taurul năclăit de alge cu marius ieșit din burta cu valuri a monstrului marius șiroind în noapte gol...
Ispititorul
de Vasile Munteanu
eu sunt din Tiamat, regatul în care regele a zămislit o mie de poeți – nu vă mirați, nu ați fost niciodată în țara în care din cauza viselor, locuitorii când se trezesc sunt beți; eu unul nu am fost...
moliile. țesătura de aur a textului
de dan mihuț
larvele stăpânind câmpia roșie legată-n funii de luna de deasupra ca un martor lichid al despărțirii în două (recursiv tiamat) strat cu aripi dispărute-n falca adâncă a privirii prin ziua care a...
uraganul
de Fluerașu Petre
joacă-te cu ainurii prințesa mea în mijlocul nopții piatra așteaptă catifeaua este astăzi de sânge din spatele zidurilor fecioarele zâmbesc cerul își digeră puroiul amețind iștarii păsările mari vin...
I will be forever blameless
de Fluerașu Petre
ridicăm ziduri, sărutăm zei, purtăm războaie strigând după ajutor păsările adulmecă urletele schilodite am ațipit pe cruce vom învia atunci când vor arde rezervele de ego veniți să priviți mai bine...
Enuma Elish (cosmogonia)
de Artugyan Ciprian-Florin
Luna șade-n cer cu stele Vânturi gem de nepăsare Noaptea vine peste ele, Colo-n șoapte, lângă mare. Și pe pânza infinită a văzduhului apare Ca din vise-într-o clipită Mândră, albă, lucitoare, O...
punct 4
de adriana barceanu
când vine timpul în mâinile mele sunt secundele lipsă povestirile despre cei care nu știu drumul pașii în bătaia vântului descompunerea până la os da. rup o tăcere cu alta mă strecor printre valurile...
Eroul amorțit
de Minculescu Florin Dragos
Intoxicați de beatitudinea alchimică, Sub un curcubeu furat, cadavre vii mărșăluiesc. Crengile groase ascund poteca, Nimeni nu face cruce din ele. Umbrele rămân umbrite, Regii falși sunt goi Și nu-i...
Tăcerea trupului
de Guido Ceronetti
In Antichitate, îndrăgostiții își spuneau între ei fratele meu, sora mea, nu pentru a spori duioșia sau pentru a ascunde sau a da o culoare morbidă legăturii lor, ci din cauza endogamiei străvechi...
Stufstock 3
de Marius Valentin Miu
Intr\'adevar Stufstock a fost la puterea a treia in acest an, s\'au trecut granitele si am avut invitati din strainatate, anul acesta Rusia, Germania, Ungaria, Franta, s\'au alaturat actiunii...
Planeta cu 50 de nume
de Alexandru Ciobanu
(334) Trimiterile bibliografice pot fi gasite la adresa: http://www.miracol.ro.bibliografie.txt Ce se știe despre aceasta planetă? Unde este ea acum? De unde va ajunge în sistemul nostru solar? I se...
Bolovanul cu zei
de Ina Simona Cirlan
Mesopotamia, 3100-3000 î.e.n. -Badabanu! Badabanu! Unde umblă copilul ăsta, femeie? - Unde să umble, la școală! Dacă ți-ai folosi olecuță tărtăcuța aia dintre umeri, ai învăța să citești ceasul și...
gambrinus
de Leonard Ancuta
era pe vremea cînd beam gambrinus la litru, cea mai bună blondă. stăteam în grozăvești, în căminul c, pe etajul care livra filosofi cu ochelari filosofi plini de coșuri, filosofi care își lăsau...
Tăceri superioare
de Tiamat
Vreau să-mi fii Totul și Nimic. Simultan, din ambele câte un pic. +++ Nu te aud, când strigi eu privesc în gol, Dar nu te detest îndeajuns Ca să nu îți ascult tăcerea. Ei îi ghicesc bătăile după...
Mă inspir și apoi expir
de Tiamat
Zid impur ce se mulează cam perfid, moftului meu, Echilibrul și-armonia-n semicerc sau în careu. Fum se zbate-n mâna dreaptă, în plămâni, el vrea să iasă, Mă inspir și-apoi expir, renegând iar marea...
