"Sfasiata" – 3768 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAlina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Ioan Grigoraș
Consider că viata este cea mai frumoasa poezie. Public în cotidianul Graiul Maramureșului și în săptămânalul băcăuan "7 zile din 7". Volume: Ceremonia iubirii, Recurs pentru iubire, Apasă tasta enter, Ești poezia sufletului meu (împreună cu poeta Liliana Trif), Din paradisul aproape pierdut (împreună cu poeta Liliana Trif), Ca și cum am împărți aceeași inimă (împreună cu poeta Liliana Trif). Antologii literare: Artă Sfâșiată, Vara arsă de cuvinte, Însemnele unei tăceri, Fântâni de gând prin uni...vers, Confluențe poetice, Ceasuri de mătase, Autograf pentru m(a)ine, Roșu Mocnit și Antologia Prieteniei volumul II. Site (blog) personal http://dictionardesuflet.wordpress.com/ Profil Facebook http://https://www.facebook.com/nignutzu https://www.facebook.com/chocolatelovepoetry/?fref=ts
604 poezii, 0 proze
ilona braica
M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....
26 poezii, 0 proze
Viorel Croitoru
Curios, am venit să cunosc lumea în anul 1955, am simțit frumosul, iubirea și am rămas aici... până la capăt! Am crescut primii ani la țară, apoi la oraș și prin sanatorii, am terminat liceul, o facultate cu profil tehnic și am intrat în vâltoarea vieții. Mulți ani am muncit cu pasiune, considerând că undeva, cândva o să conteze. Și n-a prea contat: numai munca cinstită nu ajunge aici… Am îndrăgit versul, proza și comentând altora, pe net, în versuri, am început să scriu și eu. Și-am scris tristețea mea și-a altora, iubirea și sclipirile de suflet ce m-au impresionat. Am publicat pe site-uri de socializare, apoi pe cele literare. Am fost publicat în: - Antologia ”Artă sfâșiată” coordonată de Valentina Becart - Antologia ”Amprente temporale” vol 1 și 2 publicată de site-ul Cronopedia și coordonată de Lenuș Lungu și Ioan Muntean - ”Reflexii din oglinda sufletului meu” carte de autor oferită ca premiu de site-ul Cronopedia.
39 poezii, 0 proze
Maria Jorj
"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009
2 poezii, 0 proze
Sfasiata
de radoi elena adelina
Și totul scrum a devenit… Al tău suflet a fost lovit. Numai deșert spiritu-ți e. Vaporii din lacrimile-ți Se înalță într-o rugă… Spre cer,pentru a ta fugă- La nașterea speranțelor,Reînvierii viselor....
sfasiata zi
de iulian-iustin melinte
Sfâșiata zi Noaptea,împlântă-ți buzele în inima mea soarbe-mi dorul ca dintr-un aurit pocal și seacă-mă de tot, arid pământ să devin, să aștept apoi dimineața următoare din lacrimile-ți multe, viață...
Iubire sfasiata
de Dana Surubariu
Tu esti?... din intuneric vocea slaba nu ti-o recunosc... Ce foc amarnic in inima ta acum se stinge... Doar Luna sa-ti lumineze calea..spre eternitate... spre apogeul suferintei...tragic sfarsit...
Dorintă Sfâsiată
de Laurentiu Danu
Taci, nu spune nimic Priveste doar, si-asculta-mi glasul Priveste caci tot ceea ce vezi Al tau, pe vesnicie, in dar eu iti ofer. Valurile-nspumate si cerul ce chipu-si Oglindeste in haul apelor...
O Bucată Sfâșiată De Material
de Sorana Petrescu Felicia
Pe strada îngustă, picată-n josul abrupt al drumului, am observat, plimbându-se, mână-n mână cu briza vântului, o bucată, mai mult sfâșiată decât tăiată, de material. Atenție – sfâsiată ! ( Te vei...
Carnea mea sfâșiată de stele
de Laurențiu Belizan
îmi spânzur carnea de stele culoarea lor verzuie îmi amintește de apa în care îmi spălai cămășile este hămesit întunericul și ar vrea să îți simtă între degete firul de iarbă din sân să se pogoare...
Casa din abis
de Mateuț Stela
Sfâșiată de povara momentului, Minodora s-a retras în cameră unde așezându-se pe marginea patului s-a lăsat pradă gândurile care fără voia ei se roteau în jurul acelorași invariabile întrebări: „De...
inima mea n-are carii
de Dacian Constantin
dimineață sfâșiată în tăiței tocată dimineață între genele noastre lumina zdrențuită pe derdelușul tâmplei n-are rușine sub greutatea gândului că aș putea să te țin în palme epiderma destinului face...
De iubire și pace
de Gondos Ana
Luna sfâșiată în voaluri de iubire, Începe povestea veacului de fericire, A doi muritori ce se-ntâlniră iarăși, Pe orizontul cuprins în doi iriși... O viață am și numai una, și-ntreagă Îți dăruiesc...
Poveste cu lună
de Daniel Puia-Dumitrescu
o cămașă de noapte sfâșiată ți se așează lălâie pe corp te dezbraci de toate umbrele spre strălucire te-acoperă teama te sting gânduri rele din când în când despuiatu-te-ai de toate găurile dintre...
Forest
de Florin Hulubei
înaintăm prin pădurea sfâșiată de arșița de peste zi soarele înțepat în tălpi de mărăcini își lasă sângele orizontului într-un amurg de peisaj fauvist în stânga manuela strivind ierburile înalte în...
în toamnă Golgota
de Murza Narcis Ioel
când bolta sfâșiată de aripi îngeri cum lacrimile cerului căzând soarele stingându-și lumânarea Fiul dulgherului cioplind pielea lemnului devenită osândă înfiptă-n spinarea unei Golgote sângerând...
plimbare în parc
de Murza Narcis Ioel
prin umbrela cerului sfâșiată de tocul unui demon picură solzi de lumină pomii ciufuliți se-nghesuie sub dușul norilor pe frunze lăcuite de toamnă tălpile noastre scriu jurnale soarele înoată spre...
Poezia genocidului
de Vlad Lescu
Poezia genocidului Liniștea e sfâșiată de trenurile care pleacă spre infern, Plouă cu lacrimi, vagoanele devin cimitire mobile, Ei simt că acum începe coșmarul etern, Și că imaginea trenului, va fi...
Ars poetica
de Cătălin Al DOAMNEI
frumusețea fusese sfâșiată de un animal fioros până atunci nemaiîntâlnit ce se furișă-n amurg și se făcu nevăzut într-un nerostit poem al crimei ascuns ca un orizont după un alt orizont m-ai silit să...
