"Sete de foc" – 20214 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAdrian A. Agheorghesei
Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul. Licențiat în modul de a spune complicat că nu știu nimic, adică în filosofie. …Torturez copaci de vreun deceniu, cu tot cu pauze de masă și somn. Într-una dintre aceste recreații care a durat numai trei ani, îmi dau foc la cinci sute de texte. N-am băut cenușa! Când mâzgălesc vorbe, o fac duios, compact, cu vis de răspundere, cu prezență de sictir și, uneori, în lipsă de mine. ...Ce-i poezia? Câteodată, infirmieră cu craci groși, riglă și ferestre deschise în palme. Altădată, camionagiu în moarte cerebrală - donator compatibil. ...Ce ofer versului? Șuruburi, cârje, intimitate, timp. Foarte rar, uter. …Ce-mi oferă el? Leucoplast cu gust primăvăratic, după ce-mi toarnă șuturi în gură. ...Literar...
108 poezii, 0 proze
Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...
1 poezii, 0 proze
Loredana A. Știrbu
Activitate literara ,prozator, poet. . Editor ,, Confluențe lirice ,, -site literar si de cultură. Membru fondator al Asociatiei Scriitorilor de Nord Vest Președinte Cenaclul Cronograf , Secretar redacție Revista Cronograf Autor de carte-,, Calatorie in regatul cuvintelor cameleon,,-2008-Bucuresti, Colectia primul cuvint, Secretul Domnișoarei editura Citadela Aparitii colective; Cuvinte din Nord I si II, Al cincilea Patriarh, Mărturisire de credință literară, Confesiuni în virtual 2013, Paradigme literare 2014. Apariții TV la emisiuni de la Nord Vest TV, TV 1 Samtel, ITV etc. În presa locală: Informația Zilei Satu Mare, Bulevardul știrilor, Viața. Rubrica săptămânală la Jurnalul de Satu Mare În revistele literare: Oglinda literară, Focșani; Dacia literară, Iași; Citadela, Satu Mare; revista Iosif Vulcan (Australia), Nord literar, Baia Mare; Monitor cultural Noua Zeelandă etc. În publicații on-line : Agero Stuttgart, Însemne culturale, Agonia, Tânărul scriitor, Confluențe lirice,...
12 poezii, 0 proze
Mihai Nebeleac
romancier ucrainean născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003 Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu. După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură...
0 poezii, 0 proze
Adela Vasiloi
Născută în satul Climăuți, județul Soroca. Studii: Universitatea de Stat din Chișinău, facultatea de matematică și cibernetică, doctorantura. Profesia: inginer-informatician. Căsătorită, doi copii. Pasiuni: literatura, grafica virtuală. Compun poezii de la vîrsta de 10 ani. Prima publicație - octombrie 1989, în săptămînalul Uniunii Scriitorilor din Moldova "Literatura și arta". În 1999 - laureat al săptămînalului "Literatura și arta" pentru un ciclu de eseuri (rubrica "Cutia Pandorei"). 6 publicații_ lin 1995 pînă în 2004 - "Sete de viață" (coroană de conete, 1995), "Teribilul dar" (poezie și eseuri, 1999), "Licuricii" (poeyii pentru copii, 2001), "Șah impostorului", 2003), "Simetria este armonia lumii" (proză didactică pentru copii, 2004), "Dunguța" (proză pentru copii, 2005).
24 poezii, 0 proze
viorica iliescu
Nascuta in 1972, intr-o luna in care natura crea o explozie de verdeata...fiind, un copil iubit de parinti si cu o dorinta enorma de a intelege dintr-o data esnta vietii si si a universului... am terminat liceul si, iubind frumusetea , am incercat sa ma dedic ei.Desenam ,scriam raslet cate o poezie... il iubeam pe Tonita si pe Eminescu...as fi vrut sa pot face o parte infima ,din cat au facut ei...dar , nu am hranit aceasta sete de frumos expusa in nici una din cele doua variante.In timp, dragostea ,m-a facut sa scot la iveala ramasite de ganduri, si inspirata adusade etapa vietii in care ma aflam, uneori ma ajutau sa astern pe harie ...versuri.
3 poezii, 0 proze
Ștefan Octavian Iosif
Urmează studiile liceale la Brașov și Sibiu. Își stabilește reputația de poet în epocă prin volumele: Patriarhale (1901), Romanțe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credințe (1905). Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel se cunoscuseră la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se \"completau\" în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în...
0 poezii, 0 proze
Ștefan Octavian Iosif
Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brașov - 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Urmează studiile liceale la Brașov și Sibiu. Își stabilește reputația de poet în epocă prin volumele: Patriarhale (1901), Romanțe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credințe (1905). Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel se cunoscuseră la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan...
77 poezii, 0 proze
Georges Brassens
Georges Brassens, né à Sète, Hérault, le 22 octobre 1921, mort à Saint-Gély-du-Fesc, Hérault, le 29 octobre 1981, est un poète auteur-compositeur-interprète français. Il mit en musique et interpréta, en s’accompagnant à la guitare, plus d'une centaine de ses poèmes et ceux d’autres poètes dont Paul Fort. Il enregistra de 1952 à 1976, 14 albums. Il reçu le Grand Prix de poésie de l'Académie française en 1967. Il est l’auteur des chansons: Les Copains d'abord, Chanson pour l'Auvergnat, Bancs publics, La Mauvaise réputation, Je me suis fait tout petit, L’Orage, Dans l’eau de la claire fontaine, Les Trompettes de la renommée, Supplique pour être enterré à la plage de Sète, La non-demande en mariage, Mourir pour des idées et, sur un poème d’Antoine Pol, Les Passantes. Georges Brassens est né dans un quartier populaire du port de Cette (le nom de la ville ne sera orthographié Sète qu’en 1928). Dans la maison familiale[1] il est entouré de sa mère Elvira, de son père...
8 poezii, 0 proze
Nache Mamier Angela
Biografie Nache Mamier Angela studii literare: facultatea de filologie Universitatea din București -autor de 8 volume de poezie: autor prezent în 6 antologii (poezie și eseuri) 1) "Miraculum" editura Dacia 1982 Lector poetul Vasile Igna și o prefață de criticul Mircea Iorgulescu (debut prin concurs la editura Dacia 1980) 2) "Femina" Dacia 1985 3) "Dolor" éditions Clapas(France)(bilingv)2007 lectori(scriitorii): Cristophe Liromon et Jacqueline Robin 4) "Celebratio" - Ma Roumanie mystérieuse. éditions Kogaion (în franceză)2008 cu o posfață de Nicole Pottier 5)"Memoria" -2013 Editions Clair de plume 34 (France) 6))Exilium(e-book 2012Thau Info -Sète- http://www.thau-info.fr/index.php/culture/poesie/1359-exilium-d-angela-nache-mamier(2013) 7)scara B .apart.3 -2014 Editura Vinea (lansare Salon du livre Paris 2014 ) 8)madame bovary votre fidèle et savante lectrice Editura Vinea (lansare Salon du livre Paris 2014 ) 9) Antologia "Brașovul în o sută de poeme" (îngrijită de Nicolae Stoie -...
275 poezii, 0 proze
Sete de foc
de Nincu Mircea
Mușc din carnea ta, iubita mea, Ca dintr-un măr plin de savoare. Te-am urmărit din primăvară: Purtai forma cireșii amare în floare, Și creșteai în verde închis și apoi Crudă te prefăceai în galbenul...
Sete de-ndreptare
de Gabriela Ilisie
Mi-e sete de dorul tău Și dor de lacrimile tale scurse din preaplinul iubirii. Am nevoie… Am nevoie de tine eu, pământul în care-ai sădit speranța. Am nevoie de roua scursă din miezul florii de măr...
m-am născut sub semn de foc
de Ștefania Pușcalãu
în unele zile aerul din bucătărie era verde când făceam cafeaua somnoroasă și nefardată apoi se deschidea după-amiaza senină, plecam în parc și fotografiam duminici cu copaci, bănci, oameni și mâini...
Mi-e sete de viata
de Dana Surubariu
Mi-e sete de viata si vreau sa o beau, Cu sete-as goli tot paharul; S-o simt clocotind, rascolindu-ma, vreau Sa-i simt frumusetea si-amarul. Pamantul de-ar arde, eu focul sa-l sting, Cenusa s-o calc...
Mi-e sete de viață
de Filip Militeanu
Mi-e sete de viață și vreau să o beau, Cu sete-aș goli tot paharul; S-o simt clocotind, răscolindu-mă, vreau Să-i simt frumusețea și-amarul. Pământul de-ar arde, eu focul să-l sting, Cenușa s-o calc...
Cântec de rând
de Radu Gyr
Nu spinul depărtărilor mă-mpunge, ci jindul bucuriilor mărunte, la care orice pas străin ajunge și unde eu n-ajung pe nicio punte. Ochii nu cer minunea să-i îmbete, nici gura nu vrea șipote de stele,...
Lucian Gruia – Sisif în ringul de box
de Magdalena Vaida
O poezie aproape „existențialistă” constituie substanța versurilor din volumul „Ringul de Box” de Lucian Gruia, apărut la Editura „Double P Press Production” (Baia Mare, 2004), volum elegant ilustrat...
Muguri sub ninsoare
de florian abel
Sub geană de foc, privire pustie. Lanț de petale ce-ncearcă să-nvie Umeri căzuți de prea multe tăceri, Speranța de mâine în ziua de ieri. Nu te alung, de-ai venit prea devreme, Sângele meu s-a grăbit...
* * *
de Maideia Maigan
Dincolo de conturul inimii ești tot tu ca o emoție ninsă peste sublim, caut arcușul pe cântec să lunec cu vraji de iubire, sete de foc.
Scherzo
de Vasile Mihai
Prin lume citesc teama de cuvinte, E dulce somnul vieții dinainte. Porneam la drum cu sete de-nțelesuri, Orbecăind prin șanțuri și eresuri, Emoția-mi juca în sânge farse, Zile de foc rosteam cu buze...
