"Scânteie și scrum" – 6669 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLenuș Lungu
Ocazia de a oferi câteva versuri celor ce chiar le doresc, o consider pentru mine un mare dar, un semn că uneori se deschid și porțile inimilor la care nu am bătut niciodată, că mereu și întotdeauna apare o scânteie, o rază de soare fermecată care să-mi umple mie, ca tuturor pământenilor, sufletul de bucurie și emoție.”Sunt eu, așa cum sunt. Cu calități și cu defecte. Cu gânduri bune și cu inspirații noi. Și sper ca sufletul să mi se deschidă spre tot ce este frumos în jurul meu!O picătură din ploaia gândurilor mele, o rază de soare din sufletul meu, Și cu parfumul inspirației mele, să-ți rămân în amintire....EU
34 poezii, 0 proze
Bololoi Florin
Născut în România, toamna anului 1968. Publică mai multe poezii în \"Scânteia\" și \"Scânteia tineretului\".
1 poezii, 0 proze
bogdan o. popescu
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...
18 poezii, 0 proze
Lucian Avramescu
Poetul si jurnalistul Lucian Avramescu s-a nascut la 14.08.1948 in comuna Sângeru, judetul Prahova. Studii: licentiat in arhitectura peisagera si ziaristica; studii postuniversitare la Intercultura-Italia. Cariera: debut in presa literara - 1970; redactor "Orizont" Valcea - 1971-1978; sef de sectie si redactor-sef adjunct la Scanteia Tineretului, unde, in perioada 1981-1985, a condus cenaclul "Serbarile Scanteii Tineretului"; redactor-sef al revistei "Slast" in perioada 1986-1989; fondator si redactor-sef al ziarului "Tineretul Liber", primul ziar tiparit in zilele Revolutiei din '89 in fosta Casa a Scanteii; fondator al agentiei de stiri A.M. PRESS - 1991, prima agentie de presa cu capital privat infiintata dupa '89. Publicatii: volume de versuri, note de calatorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice. Intre altele amintim "Poeme" - Editura Albatros (1975), "Stele pe dealuri", Editura Scrisul Romanesc (1976), "Transplantul de albastru", Editura Sport-Turism (1976), "Un liber...
33 poezii, 0 proze
Daniela Parvu Dorin
Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...
153 poezii, 0 proze
Mihai Popa
S-a apucat de scris poezie pentru a-si enerva colegele de clasa... In general, scrie proza... E in clasa a XI-a. Nascut la Resita. Locuieste la Botosani. Hobby: somnul. BLOG: http://mihaipopa.weblog.ro SITE: http://www.myspace.com/mihaipopa MUZICA: http://esnips.com/web/mihaipopa CARTI PUBLICATE: "Copilarie, ramai cu mine..." (Ed. Timpul Resita, 1997), "Padurea narativa" (Ed. Timpul Resita, 2002), "Singur pe tabla de sah" (Ed. Timpul Resita, 2004), "Scanteia de Dumnezeire" / "The Spark of Divinity" (Ed. TIM Resita, 2007)
1 poezii, 0 proze
Vasile Smărăndescu
Poet, prozator și publicist, Vasile Smărăndescu s-a născut la 11 octombrie 1932 în comuna Topana (Valea Ungureni, până la comasarea acesteia cu Topana), județul Olt. Absolvent al facultății de Economie Generală de la Academia de Studii Economice din București în 1956. Doctor în economie din 1976. Economist principal, șef serviciu adjunct și director adjunct la Centrocoop până în 1969; șef sector la Consiliul Economic 1969-1971; expert la Consiliul de Miniștri 1971-1984; director adjunct la ONT Carpați și director în Ministerul Turismului 1984-1991; asistent și lector asociat la Academia de Studii Economice din București 1971-1974; autor de cărți științifice și numeroase studii de specialitate. Membru al Cenaclului literar „Nicolae Bălcescu” în timpul studiilor la Liceul Comercial din Pitești (1943-1951). A colaborat la revistele „Tribuna” (în care a debutat cu versuri în 1976), „Familia”, „Flacăra”, „Luceafărul”, „Scânteia tineretului”, „România literară”, „Săptămâna”, „Ramuri”,...
26 poezii, 0 proze
Virgil Diaconu
Biobibliografie VIRGIL DIACONU Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent lucrez ca referent presă și publicații la Centrul Cultural Pitesti. Director al revistei Cafeneaua literară (apariție lunară). Membru în consiliul de conducere al Filialei Pitești a U.S.R. Colaborez la revistele „Convorbiri literare", „Vatra”, „Viața Românească”, „Dacia literară”, „Luceafărul", „Calende", „Echinox", „Suplimentul literar al Scânteii tineretului", „Universitas", „Tribuna", „Familia", „Argeș", „Litere", „Reflex", ,,Ardealul literar și artistic", „Provincia Corvina", „Bucovina literară”, „Axioma” etc. În ianuarie 1990 am editat la Pitești, împreună cu poeții Mircea Bârsilă și Aurel Sibiceanu, revista de cultură ,,Solstițiu" (24 p.). Ianuarie 1997 - aprilie 2002: redactor responsabil la ,,Săgetătorul" (8 p.), suplimentul literar-artistic al cotidianului ,,Argeșul", cu apariție săptămânală, pe care l-am inițiat și redactat la Pitești. Din ianuarie 2003 sunt director al revistei...
14 poezii, 0 proze
Floarea Cărbune
Ma numesc Floarea, m-am nascut in binecuvântatul județ TR. Provin dintr-o familie de țărani filosofi, ador natura, anumiti oameni,iubesc viața și poezia ei.Cu fiecare zi ,care trece, incerc sa-i pătrund sensul și să-mi indeplinesc misiunea cu care am venit pe Pământ.Încerc să mă cunosc și să-i cunosc pe cei din jur.Mă refer la sinea superioara, scanteia divină din fiecare.Iubesc și respect manifestarea lui Dumnezeu. Încerc să comunic cu tot ceea ce mă înconjoară. Vă iubesc! Membru în Liga Scriitorilor din România - Urmează cursurile școlii generale din comuna natală; - Absolventă a Liceul teoretic din orașul Negrești, jud.Vaslui; - Am urmat cursurile Facultății de Filologie, Al.I.Cuza din Iași, secția română-franceză, cursuri fără frecvență; - Profesoară la Școala Generală Todirești și Școala Generală Dumeștii Noi-jud. Vaslui; - Am practicat sport de performanță, handbal și atletism-rezistență .Urmează cursurile de instructori sportivi, obținând calificarea de Instructor sportiv la...
161 poezii, 0 proze
VIOREL MUHA
Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...
10 poezii, 0 proze
Scânteie și scrum
de Mariana Stratulat
Frunze ce plutesc în vânt, le privești, dar nu-ți dai seama cum aurul frunzelor căzătoare le cheamă, tăcut, la pământ, rând pe rând, ca amintiri ce se risipesc într-un râu invizibil al timpului. Și...
Iarba Dracului
de pacurarmiklós
Stins-am una după alta-n urmă, Fum și scrum încet îmi curmă Scumpa taină ce mi-e dată, Să o caut viața toată. Arde focul tras în mine, De săruturi cu otrave pline, Dând de capăt căutării În năluca...
Litere
de Dinu Diana
Þi-am spus vreodata că mâinile tale sunt motivul? Motivul pentru care te iubesc. Ia-mă-n palma ta, scânteie, Rupe-o dungă, drept inel. Pe unghii-ți scrijelesc cuvinte, Pe palmă, Harta-n infinit....
vietile mele nesfinte V
de angela furtuna
chitra răsărea direct din linia orizontului. ieșeam la șosea numai însoțită. un gând avea forța de a mă împinge la suspiciune. pe cine să nu bănuiesc de trădare ? pe cine să bănuiesc de atașament ?...
Din prag...
de Alexandru Vlahuță
O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față! Simt că-nnebunesc... Mă turburi....
Cugetari
de Nicolae Iorga
In adancul tacut al sufletului zace aurul.Cine-l are nu ti-l da numai fiindca ai trecut pe langa dansul Veselia omului e ca mirosul florilor:ea nu se inalta din suflete vestede. Ce deosebeste...
Trăind din crepuscul
de Daniel Aurelian Rădulescu
Îmi plânge suflarea când moare lumina, Sedusă de ardoarea spuzită în scrum Și steaua, ce cade scânteie pe drum, Ce încinge trasee, îmi sleiește odihna. În urmă, pe firul de rază răpusă, Oniric...
razboi
de ana aneliz
Razboi crud….razboi dur Ce lasa in urma rani adanci Ce se varsa sange si e nesatul Frange aripi…ne lasa nauci El era un brav print ca un soare Ea era o nemaivazuta instelare Si se plimba prin norii...
Goliciune
de raluca
Trăim într-o goliciune de nedescris. Haos vibrează în gândurile noastre și deșertăciune este scrijelit pe sufletul fiecăruia. Ne prefacem că știm cum să trăim, mințim că stim să iubim, pretindem că...
Atlasul tulburărilor psihice III
de Erika Eugenia Keller
prolog acest atlas se desface în zece aripi, nu este un manual clinic, ci o punte între psihologie, psihiatrie și poezie. E o încercare de a privi tulburările psihice atât ca realități clinice, cât...
