Poezie
Trăind din crepuscul
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Îmi plânge suflarea când moare lumina,
Sedusă de ardoarea spuzită în scrum
Și steaua, ce cade scânteie pe drum,
Ce încinge trasee, îmi sleiește odihna.
În urmă, pe firul de rază răpusă,
Oniric strecoară străine vedenii,
Ce bântuie carnea ce-mi tremură-n genii,
Fugind printre gânduri, cât noaptea nu-i scursă.
Și atom explodează orizont în văpaie,
Topind neguri-frici, să nu fie eterne
Și-n fulg, sentimente pe scalp curg, îmi cerne,
Spălându-mi, topit, inima-mi toată... o odaie!
03.03.2013
012.118
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 76
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Aurelian Rădulescu. “Trăind din crepuscul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14052507/traind-din-crepusculComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Gustul întregi poezii e în modelul acțiune-reacție între cadru exterior și starea-senzația eului. Eul pare o personificare indirectă a asfințitului, nevrotică.
"Ce bântuie carnea ce-mi tremură-n genii" îmi pare versul cel mai bun.
Greoaie partea cu atom si fulg deși pare a fi doar ermetică.