Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Rugăciunea unui Dac"9322 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Florica MitroiFM

Florica Mitroi

AutorClasic

Florica Mitroi (15 februarie 1944, Giurgița, județul Dolj - 14 mai 2002, București) este o poetă. Este fiica Mariei (născută Doancă) și a lui Ion Mitroi, proprietar de moară. A absolvit în 1962 Liceul „Vasile Roaită\" din Râmnicu Vâlcea. În 1962 și 1963 a urmat cursuri de drept în cadrul Universității din București. Debutează în „Luceafărul\" (1966), iar editorial, cu volumul Rugăciune către Efemera (1969; Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de Diapazon (1973) și între cer și pământ (1976; Premiul Asociației Scriitorilor din Bucu­rești), în anii \'80 emigrează, plecând mai întâi în Israel, iar mai târziu în Canada. Mitroi a atras atenția criticii literare încă de la primele versuri. Dacă în cazul altor confrați opiniile erau controversate, în ceea ce o privește se poate vorbi despre o unitate a punctelor de vedere. Toți comentatorii au remarcat tensiunea emoțională și forța liricii sale, dar au subliniat totodată imperioasa necesitate a autocontrolului, a impunerii unei rigori...

1 poezii, 0 proze

medana făt (ana meda)MM

medana făt (ana meda)

AutorAtelier

Sunt un zâmbet al lui Dumnezeu, sunt o lacrimă a iubirii, sunt un vis al copilului ce-am fost și o rugăciune a mamei ce voi fi. Sunt o jumătate a unui întreg...Ana Meda

4 poezii, 0 proze

Cuviosul Ioan de la ValaamCV

Cuviosul Ioan de la Valaam

AutorClasic

Staretul Ioan de la Valaam a fost unul dintre marii duhovnici ai secolului XX, desi ramas necunoscut de multi . In scrisorile sale se regasesc asemanari cu arhimandrit ul Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan. Asemenea acestuia din urma , care avea doua ierni de scoala, parintele Ioan provine dintr-o familie de tarani din Rusia. Adevarata sa scoala a fost rugaciunea si smerenia , caci "teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog". In viziunea Cuviosului Ioan, noi nu vom fi judecati dupa numarul închinaciunilor ori al metaniilor, nici dupa respectarea formala a multora din regulile exterioare ale credintei, ci dupa dragostea de Dumnezeu și de aproapele, de care depind duhovniceste viata și moartea noastra. Calea Dragostei, esentiala pentru a primi harul, implica însa virtutea smereniei în nenumaratele sale aspecte, asupra carora parintele nu contenește sa revina: cunoașterea propriei pacatoșenii, pocainta, necontenita învinovatire de sine, iertarea, dragostea de...

37 poezii, 0 proze

Sebastian LucaciSL

Sebastian Lucaci

AutorAtelier

născut in 02.07.1976 in Arad de atunci, mă plimb străin pe șina ferată a unei comete, ce stă să cadă, ca o rugăciune nerostită, si nu privesc niciodată în jos - debut literar pe siteul Agonia

10 poezii, 0 proze

LB

liliana ghita boian

AutorAtelier

Am cincizeci de ani si ma simt nerealizata din punct de vedere artistic.Sunt absolventa unei facultati cu caracter economic, dar idealurile mele au caracter umanist,astfel ca in decurs de trei ani am publicat patru volume de poezii la doua editurii diferite prin largul concurs acordat de oameni cu suflet care au crezut si (sper ) mai cred inca in mine.In momentul in care am crezut ca viata si Dumnezeu nu mai are nimic nou sa-mi ofere a acordat sufletului meu un dans, un ultim tango al unei drame care m-a marcat profund si poate, pentru totdeauna. Sst! nu m[-ntrebati! sa nu- i stingem amintirea! Volumele se intituleaza astfel: sfasiere de lumina-2oo2 capricii autumnale-2005 rugaciune pentru tine-2oo6 rugaciuni despletite-n curcubeu-2oo6 Despre ele s-a scris putin; cei care au vrut sa ma cunoasca au citit poezia, cei care au considerat ca este suficient sa ma perceapa din viata de fiecare zi au trecut mai departe

2 poezii, 0 proze

Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

Nincu MirceaNM

Nincu Mircea

AutorAtelier

Nascut la 15.10.1972 in loc. Bailesti, Jud, Dolj. Absolvent al Facultatii de Teologie din Craiova in 1999. Debut cu poemul Rugaciunea fantanarului singur in Rev. Cetatea crestina, martie 2004.

1321 poezii, 0 proze

G Gabriel Petru BăețanGB

G Gabriel Petru Băețan

AutorAtelier

G Gabriel Petru Băețan Poet și aforist român contemporan Născut pe 22 oct 1986 la Arad Își petrece o bună parte a copilăriei în localitățile Socodor și Grăniceri din județul Arad (localitățile de baștină ale părinților săi), locuri față de care nu se sfiește să își afirme în dese rânduri afinitatea. Urmează cursurile Colegiului Economic Arad și ale Universității Aurel Vlaicu din Arad (specializarea Jurnalism) Debut literar:Oglinda literară în 2011 Cărți publicate: "Iluzii în ambalaje de carne" iunie 2011 , editura Fides , volum de poezie "Rugăciunea nefericiților" septembrie 2013, Editura Eminescu, volum de poezie "Despre iubire și alte sporturi extreme", pentru 24, în curs de lansare pentru 2015, volum de poezie, editura Mirador "Gheizer" în pregătire, volum de poezie "Răsad de lumină lăuntrică" în pregătire, culegere de aforisme Apariții constante în publicații și reviste de specialitate atât din țară cât și din diaspora: Oglinda literară, Conexiuni din New York, Curentul...

40 poezii, 0 proze

Ioan Es. PopIP

Ioan Es. Pop

AutorClasic

Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureș) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, la Vărai, jud. Maramureș. În prezent, este editor-șef la Ziarul de duminică și editor senior al revistei Descoperă. A fost membru al cenaclului literar Universitas condus de Mircea Martin. Volume publicate Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002 Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45,2003; Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004 Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; o căruță încărcată cu nimic, (împreună cu...

16 poezii, 0 proze

Leea MarcoLM

Leea Marco

AutorAtelier

Revelatie-Rugaciune: "Da-mi Doamne puterea sa accept ceea ce nu pot schimba !" Sf.Francisc(dupa DAN BROWN)

3 poezii, 0 proze

Rugăciunea unui dac

de Mihai Cinevescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici samburul luminii de viata datator, Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna Căci unul erau toate si totul era una, Pe când pamantul, cerul,...

PoezieAtelier

Rugaciunea unui dac

de Florin DeRoxas

“S-asculte orice gura ce-ar vrea ca să mă rada, Puteri să puie-n bratul ce-ar sta să mă ucida” Mihai Eminescu de s-o-ntampla vreodata viata mea s-o dau si-n locul ei iubitei amorul doar sa-i iau,...

PoezieAtelier

Rugăciunea unui dac

de Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici samburul luminii de viata datator, Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna Căci unul erau toate si totul era una, Pe când pamantul, cerul,...

PoezieClasic

Rugăciunea unui Dac

de Mihai Eminescu

Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sîmburul luminii de viață dătător, Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeauna, Căci unul erau toate și totul era una; Pe cînd pămîntul, cerul,...

PoezieClasic

Rugăciunea unui dac (varianta moderna)

de Iurie Osoianu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor Nici Lupu presedinte, nici Godea tradator Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Voronin era toate, Voronin era una Pe când siretul Gimpu, si...

PoezieAtelier

Eminesciană

de Leonid Dimov

\"Căci unul era toate și totul era una\" (Rugăciunea unui dac) Cilindri, conuri, sfere, bolizi, elipsoide Au nins de dimineață peste Sahare vide, Atât de șlefuite că-ți înfioară palma Vopsite-n alb...

PoezieClasic

Pe când voi îmbătrâni

de Silviu Somesanu

În ţara asta frumoasă cu nume de poet Eminescu rostea rugăciunea unui dac, poarta sărutului pe sub care trec are stâlpi dăltuiţi în piatră şi susţin o ladă de zestre în care-i împăturită istoria unui...

PoezieAtelier

MOR PE DRUM

de Adam Puslojic

Tu mori pe drum, Adame, dacă mai călătorești așa, nebunule...așa, atât de nebun ca un nebun! Oprește-te mă, omule, salvează-te! Lasă la o parte, odată... toată literatura românească! Lasă-te de...

PoezieClasic

În lumina lumii

de Camelia Tripon

În lumina lumii Așa cum au remarcat mulți iubitori ai neamului, ne aflăm la \"porțile cerurilor\". Acest lucru se datorează evenimentelor ce reunesc în astral pe Mihai Eminescu, glasul duios al...

EseuAtelier

eminescu redivivus

de Alexandru Corneliu ENEA

Știu cum lăcrimezi când treci ca el, pe lângă plopii fără soț, cu inima ca o floare albastră la steaua care a răsărit. Afară-i toamnă, sunt ani la mijloc, mi-ești înger și demon, chiar dacă trecut-au...

PoezieAtelier