medana făt (ana meda)

Viața, asemenea vântului, vine peste suflet și-l spulberă în infinite petale care, fiecare, se așează la picioarele destinului și, în lumina impunătoare a asfințitului întâmplării, își

Amintirea ta, mereu în calea mea... Îți simt prezența la fiecare cotitură a clipei Și sărutul tău îl rememorez mereu, Încercând să rămân tot eu, cea de dinaintea venirii tale. Îmi spun adesea

Vorbește ca să te cunosc...(Socrate) deoarece cuvântul tău îmbracă gândul tău, iar gândul tău e forma sufletului tău... Am crezut că fiecare caută o lămurire, tânjește după un răspuns și dorește

Deși am străbătut atâtea clipe singură, amintirea ta mă ține de mână și mă trage înapoi, în trecut. Am făcut din prezența ta un laitmotiv al existenței mele. Acum, absența ce o simt umple întreg