Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Revederi târzii"3995 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
35 rezultate
bogdan o. popescuBP

bogdan o. popescu

AutorAtelier

Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...

18 poezii, 0 proze

Ada OrleanuAO

Ada Orleanu

AutorClasic

Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...

2 poezii, 0 proze

Bogdan Nicolae GrozaBG

Bogdan Nicolae Groza

AutorAtelier

doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....

592 poezii, 0 proze

Mihai MoșandreiMM

Mihai Moșandrei

AutorClasic

Mihai Moșandrei s-a născut la București pe 29 ianuarie 1896, tatăl său (tot Mihai) fiind inginer silvic cu studii în Franța, iar mama, Maria, originară din Câmpulung Muscel. Fiind foarte bolnăvicios, cursurile școlii primare le urmează în particular la Pitești, și datorită sănătății precare se înscrie abia în clasa a IV-a la Liceul "Sf. Sava" din București, iar examenul de bacalaureat îl susține la Liceul "Gh. Lazăr" din Capitală. Primul Război Mondial era în plină desfășurare (1915) și Mihai Moșandrei se angajează ca voluntar la un regiment de artilerie, în preajma intrării României în război împotriva Germaniei. La școala militară preparatorie din Botoșani - care urma să-i facă ofițeri - este coleg cu vechii săi amici, Dan Barbilian (Ion Barbu), Mihai Ralea, Basil Munteanu, D. I. Suchianu, Ionel Teodoreanu și Tudor Vianu; pe unii dintre ei îi va revedea la Paris, ca studenți la Drept. După reîntoarcerea de pe front, slăbit de boală, își susține abia în septembrie 1921 licența în...

5 poezii, 0 proze

André SalmonAS

André Salmon

AutorClasic

André Salmon, né le 4 octobre 1881 à Paris et mort en 1969 à Sanary-sur-Mer, était un écrivain français. Poète, romancier, journaliste, critique d'art, il fut l'un des grands défenseurs du cubisme avec Guillaume Apollinaire et Raynal. Si André Salmon est né à Paris, 4è enfant de Sophie Julie Cattiaux, il passa son enfance à Saint-Pétersbourg où son père, Théodore Frédéric Salmon aquafortiste, graveur et sculpteur fut invité de 1896 à 1901. Il parlait couramment le russe. De retour à Paris, il fréquente les soirées de La Plume et rencontre des figures déterminantes : Mécislas Golberg qui influença beaucoup sa jeunesse, Picasso, Max Jacob et Apollinaire qui seront ses amis tout au long de sa vie. En 1908, il s'installe au Bateau-Lavoir qu'il quitte pour Montparnasse. Bien qu’il fût dérouté par l’entreprise de son tableau Les Demoiselles d'Avignon, Picasso sera sa grande référence. C’est Salmon qui permit en 1916 de révéler cette œuvre au public en la présentant à l’exposition du Salon...

1 poezii, 0 proze

Revederi târzii

de Florin Gherendi

Rătăcind într-un labirint fără-nceput și fără sfârșit, timpul însuși își pierde sensul; ar fi trebuit să fie un nou început cu speranțe și bucurii... fiecare revedere cu un vechi și drag prieten...

PoezieAtelier

meandre 64

de viorel gongu

Meandre 64- revederi Poate și oboseala urcatului celor zece etaje, poate și alcoolul, poate și ofensiva rapidă a doamnei, l-au propulsat pe Mihai într-o stare semieuforică. A urmat îndemnul femeii...

ProzăAtelier

Șarpele de aramă (VII)

de Sorin Coadă

… pe cealaltă la sprânceană. Înlănțuitul se întoarse spre adunare. Buimac de somn, privi fără urmă de surprindere încăperea . Era prea târziu; altă clipă nu putea fi câștigată. Mânat din spate de...

ProzăAtelier

O iubire regăsită

de adrian rentea

Ne-am cunoscut pe când eram doar un țânc fricos vrăjit îi aruncam priviri sfioase pe când mă țineam după tata în lungile-i plimbări duminicale de cum am crescut purtat de un curaj adolescentin o...

PoezieAtelier

Alte Glose

de Nichita Stănescu

„Gem făr` s-o știu și mi-s egale toate” (Mihai Beniuc) I Nașterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu anumite granițe, a îngăduit mai întâi sentimentelor și...

EseuClasic

Pacatul

de Doru Alexandru

Parcul Herastrau, inca nu isi pierduse toata imbracamintea tomnatica. Ultimile frunze isi gaseau cu o usurinta inimaginabila drumul spre sol, printre oamenii ce treceau pe alei, bucurandu-se de...

ProzăAtelier

cuvinte la Eliad

de Doru Alexandru

A doua oara la Eliad… Am oscilat intre a scrie aceasta proprie cronica sub forma unui reportaj, sau sub forma unui jurnal. Am ales, in final, forma de jurnal, pentru ca, pana la urma, va fi un jurnal...

Atelier

Eterna epigramă

de Vali Slavu

Festivalul Național „Eterna epigramă” este una dintre manifestările cu tradiție, ajungând în acest an la cea de-a XXII-a ediție. Care este rețeta unei asemenea longevități? Se găsesc organizatori...

ArticolAtelier

Reveniri tarzii

de Fotache Sorin

Am rascolit cu mainile Cu degete ratacite Ce se impreunau cu uitarea Cenusa acelor zile Arse Indelung.... In dans nebun se ridicau Nepasatoare si tacute Suind pe aripi reci de vant In linistea...

PoezieAtelier

te-am așteptat

de sorin saguna

te-am așteptat atât demult și tu nu ai venit .. credeam că vii la noapte în zadar nici atunci nu ai sosit au trecut ceva ore ceva ani din nou te-am așteptat dar inutil trecând ani ce te-au luminat...

PoezieAtelier

Sânge viu

de Zburlea Ariana

Ilarion se simțea plin de o dragoste diferită, copilărească. Mergea mai bine, respira mai liber. Chiar își ținea spatele drept și nu vedea în ochi decât strada pe care trebuia s-o traverseze până să...

ProzăAtelier

La revedere

de Gheorghiu Andrei

Am deschis geamul și e tare frig Afară cântă un câine Nu înțeleg ce cântă E indeslușibil Mi-e greu să respir Aerul de vara E ceață în suflet și in brazi E disperare în inimă și pe stradă Copiii plâng...

PoezieAtelier

târziu e prea târziu

de Macovei Costel

bună seara. pot să intru? e târziu. știu. dar poate că e mai bine să deschideți altfel cum o să puteți să mă priviți în ochi, strivindu-vă o ultimă lacrimă trebuie să plâng? nu trebuie, dar cei mai...

PoezieAtelier

O viata noua!

de rusu alina

4Decembrie(plecarea mea in State).Astept cu sufletul la gura,momentul plecarii.Nimic nu poate fi mai frumos!Sa traiesti in State,langa persoana iubita.Ultima seara acasa.Rude,prieteni,cunoscuti.Si...

Atelier

La revedere

de Ionut M

-Noapte bună, e timpul să plec. E târziu și totuși devreme, aș putea să mai rămân, dar știu că deranjez, și tu mâine vei pleca... Și eu trebuie să plec să-mi caut drumul. Noaptea e rece și singură; o...

PoezieAtelier