Poezie
Revederi târzii
pentru M.S. - 1 ianuarie 2001
2 min lectură·
Mediu
Rătăcind într-un labirint
fără-nceput și fără sfârșit,
timpul însuși își pierde sensul;
ar fi trebuit să fie un nou început
cu speranțe și bucurii...
fiecare revedere
cu un vechi
și drag prieten
aduce picături de lumină
chiar și în cea mai adâncă noapte...
ne-am pierdut undeva
nu știm nici noi unde
anii au luat-o înaintea noastră
și nu ne-au arătat drumul.
Mi-a fost dor
de căldura acestui suflet
pe care nici desperarea
completă
nu poate să-l înghețe;
există oameni făcuți din vântul călduț al primăverii
chiar dacă pe alții iarna îi cuprinde.
Viața pune uneori ciudate bariere,
răni, acolo unde n-ar trebui
și n-ar putea să apară;
două suflete
ce au rezonat totdeauna
ca doua corzi ale unui pian
s-au pierdut cu mulți ani în urmă
regăsindu-se de fiecare dată
atunci când nimic n-a mai existat
ca-ntr-un refugiu de două suflete
ce s-au rănit fara s-o vrea.
Regăsirile sunt târzii uneori,
e rareori prea devreme
și aproape de fiecare dată
prea târziu;
aș fi vrut sa rămânem mereu așa
dar nimic nu durează,
suntem ca două
biete insecte
într-o lume în care o mână
nevazută
si neștiută
a-mprăștiat insecticid...
Împreună poate
am reuși să scăpăm
dar suntem prea obosiți,
și ranile vechi dor uneori.
A fost frumos
și îti mulțumesc
ai un loc în sufletul meu
poti să intri acolo când vrei,
chiar dacă acum ninge
peste sufletele noastre
dar acum trebuie să ne vedem de drum,
ar trebui să fie un nou început
viitorul ca o carte nescrisă...
023.660
0
si trista. da, trista. si resemnata, cumva.
cu bine,
Dana