Mihai Moșandrei

Fereastră, lacrimă-a pădurii Ca peste genele de floare, Despoi în culori jilave, Cascada frunzelor solare, Mi-aprinzi în suflet diamantul De

De poți, mai cântă, liniștit și clar, Tihna veche și potolită a casei, Petunia ca sângele de iepure amar Danțând sub cerul vânăt al

Brazi siropoși de grea rășină Mai negri în masa de azur, Tăcerea ascultă o albină, Răcoarea doarme în jgheabul pur. Mirosul tare de

Miel pascal, Miel singur, sub safir, În sumbra odaie, mi-ai tremurat zăpezile de culmi, Argintul din potir, Și-atunci răcoarea văii a năvălit pe

I Mână răschirată peste ochi: Limpede pădure, Dă-mi zeul mort înțelenit în foi, Și vântul ce desface cetinile sure Cu fulgii turturelei din