"Râul timpului" – 20142 rezultate
0.02 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Dimitrie Petrino
Dimitrie Petrino (n. 1838, Rujnița, Soroca, azi Republica Moldova - d. 30 aprilie 1878, București) a fost un poet, membru corespondent al Academiei Române. A publicat patru volume de versuri: ”Flori de mormânt” (Cernăuți, 1867); ”Lumine și umbre” (Cernăuți, 1870); ”Raul” (Cernăuți, 1875); ”La gura sobei” (Iași, 1876). A apărut un volum postum de ”Poeme” la editura ”Frații Șaraga” din Iași. Contemporan cu Eminescu, a fost comentat de Titu Maiorescu cu destule rezerve, criticat datorită conținutului morbid, aidoma viitorilor simboliști-decadenți. În timpul vieții a creat un scandal printr-o broșură cu atacuri la adresa lui Aron Pumnul, cel care i-a fost profesor lui Eminescu. La moartea lui Petrino, Eminescu îi va dedica totuși un necrolog candid în care îi apreciază activitatea de poet și îl critică pe d. N. Ionescu, care în memoria lui Petrino a făcut un discurs care însă nu menționează nimic despre activitatea sa poetică. Necrolog - Dimitrie Petrino Dimitrie Petrino, cunoscut ºi...
2 poezii, 0 proze
Alexandru Sitar
"pământeștile mele zile curg asemenea unui râu strâmt și sufletul meu stăruie pe pluta vie a trupului pe care am să-l părăsesc atunci când drumul va fi fost stăbătut până la capăt. Atunci? Poate că acolo jos lumina și bezna sunt asemănătoare? ........................................................ tu iți amintești de zilele de altădata și tu te tângui, biata mea inimă! Bucureă-te mai curând de faptul că încă mai sunt zile care vor să vină! " ........................................................ Rabindranath Tagore-"Pământeșile mele zile" fragment
18 poezii, 0 proze
donisan irina oana
nu am o biografie speciala , scriu poezii .o vreme am crezut ca scrisul face rau si m-am oprit . Dar acum , la varsta mea si in timpurile traite , poezia inseamna purificare
5 poezii, 0 proze
Deleanu Dragos
- De ce atunci cand incerc sa fac ceva bine, sa fac un lucru bun, totul iese rau si adesea dezamagesc persoana de langa mine? De ce ma mai chinui atunci? Ma chinui tot timpul sa zambesc si sa-mi exprim doar gandurile bune pentru ca sa fiu privit ca un om normal... - Si dupa cum un bun prieten al meu spunea: "Gandindu-te la literatura stii, deci gandesti ca scrii altceva fata de altcineva nestiind ca acel altcineva s-a gandit ca scrie altceva fata de acel altcineva"
26 poezii, 0 proze
Nicolae Popa
Biografie în formare. M-am născut undeva unde ar fi o crimă să nu scriu și, cu atît mai rău, să scriu prost... sau mai prost decît se obișnuiește în general! Așadar, născut la Buda, r-nul Călărași, fostul județ Lăpușna, Basarabia & RSSM @ R. Moldova, chiar pe 13 februarie 1959 Școala poligrafică din Chișinău (promoția 1978), Universitatea de Stat din Moldova, jurnalism (1983), Institutul de Literatură din Moscova (1987 -1989). Bursier al Fundației Sopros-Moldova (2000). Debut editorial – 1983 ("Timpul probabil", versuri) Versuri și proză publicate în cele mai importante reviste literare din România și R.Moldova. Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cea mai bună carte de poezie a anului 1996 („Lunaticul nopții scitice”, Ed. Cartier). Premii ale US din Moldova pentru cele mai bune cărți ale anilor 1996, 2001, 2003, 2008. Autor al romanelor „Cubul de zahăr” (1991, 2005 Ed. Cartier); „Avionul mirosea a pește”, 2008, (Ed. ARC) - Premiul "V.Vasilache" la Salonul Internațional de...
92 poezii, 0 proze
Andrei Popete - Patrascu
Andrei Popete - Patrascu Data si locul nasterii: 4 noiembrie 1982, Târgu Jiu. Domiciliul: str. B-dul Ecaterina Teodoroiu nr. 495 B, Târgu Jiu, Gorj. Nr. telefon: 0253-22.63.16 Email: and_pp@yahoo.com Site: http://www.rhp.ro/and_pp/ Studii absolvite: - Colegiul National ,,ECATERINA TEODOROIU” Târgu Jiu; - În prezent student (anul III) la Universitatea „BABES-BOLYAI” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Istorie, linia românã. Activitate literarã: - Debut publicistic: în revista „STUDIUM” din Târgu Jiu (1998); - Debut editorial: cu volumul de versuri „Pe urmele curcubeului”, Editura Alma, 2001; - Versuri publicate în revistele: „LUCEAFÃRUL”, „TRANSILVANIA”, „CUGET LIBER“, „STUDIUM”, „EXAMENE”, „FLUIDUL RODITOR”, „UNIVERS STUDENTESC”, „LIMBA SI LITERATURA ROMÂNÔ - revista Societãtii de Filologie din România, „UNIVERS CULTURAL” - www.unicult.ro, „CAIETELE COLUMNA”, „TIMPUL”; - Membru al Cenaclului literar „COLUMNA“ din Târgu...
1 poezii, 0 proze
olga alexandra diaconu
OLGA ALEXANDRA DIACONU Poet, prose writer, essayist; Education: Faculty of Letters, 1971 Occupation: teacher of Romanian and French Language and Literature; Date of birth: April 19, 1948; Place of birth: Moreni city, Dâmboviţa department; First published in a literary magazine: the Luceafărul magazine, the 4th of November, 1974; First published book: 1993 Ed. Helga, Iasi, with the volume of poetry “The right to immortality”; Other volumes published: the essay “Creation and creativity in the vision of Mircea Eliade”, Sedcom Libris, Iasi, 2001; “The round of elements”, Augusta, Timișoara, 2003, poems; “Waiting for a wave to come”, Augusta Art Press, Timișoara, 2005, novel; “The eye of Eve”, Cronica, Iasi, 2007, poetry - Second prize in religious poetry contest Daniil Sandu Tudor, initiated by Radio România Cultural, Vatra Dornei, 2007; “The light of the Mountain”, Timpul 2007, poetry - The special prize for poetry in Romanian Competition Poesia e arti figurative prose - Il...
490 poezii, 0 proze
Raul Huluban
11 poezii, 0 proze
Râul timpului
de Silviu Somesanu
Tu spui că această zi de toamnă ne-a cules din pustiul lumii. Înfometați de dragoste la prima vedere, ne-am spus simple cuvinte cuprinse de născarea vibrației în sanctuarul divin. Aici iubirile se...
EMPATIE
de irina manole
Îmi ard tâmplele... Gânduri zbuciumate mi le încarcă... Râul timpului curge fără șovăire, Mă roade angoasa unei ultime scântei... Voluptoasele văpăi din ochi ți se sting, Un ultim vis îți înădușă...
Zile ce nu seamana
de Ghe. C-tin Orghici
Trăiesc prea rapid…zilele au uneori măsura orelor, iar orele par de cele mai multe ori minute. Mă mistui; jarul timpului îmi arde chipul înnegrit de cenușa unui Phoenix renăscut din arderile zilelor...
Liberté, Egalité, déToaté (9 iulie 2025 – poem colectiv)
de Erika Eugenia Keller
mâine, la ora opt fix, seara, cuvintele vor ieși din ascunzișurile inimii, cu pași de lumină, și se vor așeza cuminți pe frecvențe de vis, într-o seară de radio — unde singurătatea își pierde ecoul...
Yume (Vis de toamnă
de Mihai Ana Liliana
Dintr-o dată mă trezesc, Umblând prin noaptea rece și udă. Nepăsându-mi pe unde pășesc, Înfrunt singură realitatea crudă. Fără părinți, fără iubire, Doar eu, goală, pe marmura rece, Privesc cu ochi...
Poemul ca o frapieră de argint
de Vasile Mihalache
Să arzi manuscrisele repudiatelor liniști Ascunsele scrieri cu sânge de fiară-ncolțită! Vorbire cu sine este poemul acesta, Un zbor razant deasupra pădurii Crescute din sâmburii îndoielilor viitoare-...
Puls
de Cristian Pop
Atras de-un prezent vaporos și necondensabil, am găsit butonul de pauză la telecomanda vieții, realizând prima captură a trăirii cu timpul oprit, piciorul pe frână și pregătit de impact! Simt un fior...
Hilario Ascasubi
de Jorge Luis Borges
Cândva a fost o fericire care Azi s-a pierdut. Bărbatul accepta Iubirea și războiul, și lupta Cu-aceeași bucurie și-ncordare. Mișei sentimentali, cu viclenie, Mulțimii nu-i luau numele-n deșert. În...
Dreptatea și adevărul
de Remus Cretan
Cand vrei sa faci dreptate reusesti sa incomodezi pe toata lumea: ranesti orgolii, distrugi anumite complicitati, pui in pericol solidaritatea prieteniilor. Si totusi vrei dreptate cu orice pret. Cu...
