Deleanu Dragos

Sunt un pachet gol de țigări, aruncat, în noapte, pe o strada udată, de o ploaie rece si posomorâtă de toamnă, pustiu, pe mijlocul drumului. Privesc, gol, spre trotuar, sa găsesc vreo fetiță

Privesc cum focul se stinge, flacără cu flacără. Sunt ultimul strop de apă, O ultimă lacrimă ce stă să cadă! O stancă in mijlocul deșertului, Un fum de țigară, Și s-a acoperit din vârf până

Oboseala mă rupe, mă sfarmă și mă aruncă, bucată cu bucată în viscol. Sufletul se chinuie între agonie și neant; mă mai înjunghie subit cu câte un țipăt de disperare. Da... Singurătatea mă

Valurile oceanului de suferinta se sparg de sufletul meu impietrit. Si ma stropesc Cu picuri grei incat simt ca si eu ma sparg, la randul meu de pietrele neputintei. De ce atata apa? De

Am citit in tipatul privirii ezitare. Nu pot sa cred cum lumina dispare si tot ce ramane e disperare. Am citit intr-un oftat puternic placere. Nu pot sa cred cum umbra dispare si tot

Doamne, ce frumoasa esti! O pata de cerneala, Pe foaia alb galbuie, Un nour negru Pe albastrul pur al cerului, Un picur de apa in nisipul desertului. Inchisa intr-o piatra, Imi tin dorinta

Penita nu mai scrie! Gandul fuge repede. Parasit si singur, Sta stiloul pe hartie Penita nu mai scire! Durere de cap nebuna. Trist si ingandurat, Sta poetul in camera. Penita nu mai

Intr-un abis pierdut, intr-o liniste nevrotica statea... o piatra.

E o noapte de gala si toata natura contempla. E mult prea liniste afara si cineva observa, prin intunericul noptii, jocul mut al formelor. Noaptea asta-i ziua lor, e ziua ielelor. Un tipat

Ploua cu soare! Si imi inunda fericirea, intr-un final regasita. Ma simt nebun! Picurii de ploaie stralucesc, in jocul luminii propus de soare. Simt cum imi invie speranta, Scrumul ... s-a

Sa privesti in interior, cu siguranta ai vrea. Sa ma dezbraci in priviri, e dorinta ta. De ce vrei sa omori frumosul, sa ma descosi ca pe-un fir de ata si sa ma lasi gol pentru

Ploua cu petale de trandafir, incet, una cate una peste scrumul vietii mele. Ma simt pierdut in cerul rosu, imi fixez un punct si ma concentrez asupra lui. Forme neintelese isi fac

Punct. De aici incepe jocul! Desenezi un punct, apoi o linie si treptat, treptat ai lumea ta! Lasa-ma sa visez cu ochii intredeschisi. Lasa-ma sa fiu un vierme, intr-un mar

Lumea mea as vrea sa fie un mormant de lacrimi. Viata mea as vrea sa fie un fulg de nea. Iubirea mea as vrea sa fie o corabie alba. Moartea mea as vrea sa fie un trandafir

Spanzurat de-al vietii fir, Refuz ca ochii sa-i deschid. Iar sentimentul sa-l inchid as vrea dar nu am bir. Privesc cu ochii sufletului, acest joc al disperarii. Caut calea fericirii din

Incet! Ma pierd printre ganduri. Singur! Privesc printre randuri In cartea Absolutului. Citesc intr-o lacrima emotia disparuta, un semn de primavara caut in viata mea

Ploaia ce cade deschide oglinda sufletului, iar cantecul ei votiv, notele ei, ton cu semiton, mangaie fericirea. Si-mi da un motiv sa fug si sa m-ascund de cealalta parte a oglinzii. Iar

Incerc sa descopar cum pot sa colorez, Realitatea s-o acopar in timp ce visez. Viata-i ca un joc, piese de domino ratacite, Caut un gram de noroc, sa renasc in clip fericite. Incerc sa privesc