Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Privind spre înainte"13974 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
TR

Trandafir Riana

AutorAtelier

Sunt o poveste ce încă se scrie, un om simplu ce-mi depăn zilele in funcție de realitățile vieții mele, trăind în prezent, întorcîndu-mă în trecut doar pentru a răsfoi amintiri dragi, privind spre viitor cu speranță, visînd, iubind, suferind ca oricare.Trăiesc, deci exist, încă gîndesc și pot să grăiesc.

28 poezii, 0 proze

Dana LogiganDL

Dana Logigan

AutorAtelier

Dana Logigan Născută la data de 27 iunie 1980, în județul Suceava Căsătorită, 4 copii (Maria Teodora, Luca Iulian și gemenii Ștefan și Andrei) Profesor înv. preșcolar la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, Județul Suceava Autor al volumului de poezii ,,În numele pietrei”, Editura Minela, 2021 Coordonator al volumului ,,Educația prin campanii – educația de după sau de dincolo de grădiniță” (martie, 2017) Apariţii cu poezii, dar și cu povești și ghicitori pentru copii online, în diverse reviste de specialitate și în cadrul unor simpozioane și proiecte naționale și internaționale: Ziarul Crai Nou, Suceava/ revistele: ,,Noi și dascălii noștri” (2008), ,,Didactica” (2010), ,,Extra-Educația” (2012), ,,Legende pascale între sacru și profan” (2016) Tehnoredactor al culegerii ,,Dialog sufletesc între trecut și prezent. Aspecte privind comunitatea rromă pornind de la tradiție spre modernitate” (2019) Antologia de poezie ,,Abisale trăiri”, Editura PIM, 2018, coordonator Valentina Becart...

98 poezii, 0 proze

I

Ioana

AutorAtelier

Privind cugetarea monotona, opaca a zilei inspre noapte

1 poezii, 0 proze

crisan gabrielaCG

crisan gabriela

AutorAtelier

REZUMAT MESCHIN Rezumatul meu Privind in depàrtare /cum candida ninsoare , Se-asterne peste noi /purtìndu-ma ‘napoi, In timp...si ma-nspàimìnta ,/Tacerea ce se-‘mplìntà, Atunci ìn viata mea… Vad zari de catifea, /Si gìnduri sìngeroase, Cu degete paroase,/Pocnindu-mi ochii grei…/de lacrimi si tristete, si zìmbete razlete… _Reci mìmgìieri materne,/_Zàpada ce se-asterne,/ Si ploi ce o topesc… Barbati ce nu-i iubesc; Poi prietene perfide/ce linistea-mi ucide, si case de straini_ecouri de haini… Ce-aluneca pe-o scarà,/cu trepte ce-ntr-o doara / ma chinui sa le spal.. Si-apoi un tainic val,/de flori mirositoare Si dulci si tematoare;_Gradina ce-o iubeam_ Iar marul de la geam,,/cu crengile-agitate, de merele stricate/ce cad cu zgomot greu. Iar dupa, _ tatàl meu/ cu vocea lui blajina, si inima meschina…/strivindu-ne auzul… Vad parca troleibuzul/ ce trece iar si iara; Si-‘nfecta mea càmarà… Imi pare ca aud / Latrìnd cu glasul surd,/un cìine din gradina; O ploaie ce suspina/ìncet ìn viata mea...

10 poezii, 0 proze

Ye ManYM

Ye Man

AutorClasic

Ye Man s-a nascut in anul 1921, in provincia Guandong din China. Prima culegere de poezie a publicat-o in 1942, sub titlul "Flautul cel scurt". A luat parte la toate evenimentele hotaratoare privind grelele si istoricele incercari ale poporului chinez. Printre culegerile de poezie publicate dupa 1982 se numara "Scurte sentimente de dragoste" si "Mirajul florilor". De asemenea, a publicat mai multe volume de eseuri si critica. Este membru al Uniunii Scriitorilor din China si vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor provinciei Guandong.

1 poezii, 0 proze

Daniela Artemisa CaluDC

Daniela Artemisa Calu

AutorAtelier

Absolvent ASE București, Facultatea Contabilitate și Informatică de Gestiune (1997). Doctor în Economie (2004). Cărti de specialitate publicate: Istorie și dezvoltare privind contabilitatea din România, Editura Economică, București, 2005 Sisteme contabile comaparate (coordonator), Editura CECCAR, București, 2006

37 poezii, 0 proze

DR

Dinu Ruxandra

AutorAtelier

Un copil mare intr-o lume si mai mare. Privesc prin ochii vietii si traiesc pe meleagurile intunecate, privind pe geam de fiecare data cand o idee imi luceste mintea. Dezvolt nimicul in roade bine alese si le storc zeama in paharul de pe birou.

2 poezii, 0 proze

NN

Nitu Nistor

AutorAtelier

Nistor D. Nițu s-a născut la data de 10 Noiembrie 1927, în satul Viespești, comuna Sprâncenata, județul Olt. Privind contemplativ în oglinda sufletului propriu, parcă văd mirat imaginea gândurilor reflectată în fluxul inspirației, personificând emoțional un anume mirific portret liric pe care îl alcătuiesc vers cu vers, dăruindu-l generației mele.

2 poezii, 0 proze

Vladimir BukovskyVB

Vladimir Bukovsky

AutorClasic

Disidentul sovietic Vladimir Bukovsky (nascut in 1942) a avut de-a face cu represiunea sovietica inca din scoala (exmatriculat fiind in 1959 pentru ca a editat o revista neautorizata). In 1965 a fost arestat pentru organizarea unei demonstratii in apararea lui Alexander Ginzburg, Yuri Galanskov si a altor disidenti; a fost eliberat in ianuarie 1970. In 1971 a reusit sa trimita in Occident 150 de pagini de documente privind abuzurile din institutiile psihiatrice sovietice. Impreuna cu Soljenitan si Saharov, Vladimir Bukovski a zguduit comunismul anilor '70 si a devenit, dupa plecarea in Occident, unul dintre cei mai inversunati critici ai sistemului sovietic. In Anglia, unde s-a stabilit, in America, unde si-a luat doctoratul, in Germania si in alte tari, unde a fost tratat de mari sefi de stat ca partener de discutii egal, Bukovski a aparat libertatile si drepturile omului din Est cu disperarea celui ce si-a petrecut in inchisoare doisprezece ani si jumatate. *** Vladimir...

1 poezii, 0 proze

Dumitru Razvan GeorgeDG

Dumitru Razvan George

AutorAtelier

Sunt student in anul III, Facultatea de Comunicare si relatii Publice David Ogilvy.Scriu de aproximativ 6 ani.Sunt fost membru al canaclului Ioan Tecsa de arta, literatura si poezie din cadrul Casei de Cultura a Ministerului de Interne(perioada 1999-2001), desfasurand de asemenea corelativ si alte activitati privind beletristica in genere

6 poezii, 0 proze

Privind spre înainte

de Tilvic Ana

adormită-n umbra marilor poeți mă zbat freamăt înspre viață și-mi car bocancii grei e furia ce mă stăpânește și nu mai vreau s-o știu de-mi spui că-i rău sau bine eu o să plâng oricum privesc cum...

PoezieAtelier

Haiku

de florian abel

Iarna sufletului Pubela plină. Orașul și-a încheiat spovedania. * Inspirație: cei plecați încă șoptesc nespusul cântec. * Înmormântare. Ochii văduvei privind spre înainte. * Calculatoare. De Crăciun,...

PoezieAtelier

haine avertizoare

de bianca marcovici

privind spre Dincolo de zare un text la care vreau să-i fac ramă în culorile hainelor avertizoare un text de pus în rama minții să nu ne ascundem printre gunoaie un text de mers pe șinele imaginative...

PoezieAtelier

Rețetă pentru timpul viitor

de Lucia Eniu

Se ia verbul nud la infinitivul pur al vremilor dintâi. Se așază încet pe foaie se descojește bine și miezul ce rămâne se trece prin mașină. Semințe de mai are lăsați-le-ngropate cine știe – poate...

PoezieAtelier

străbătând ceața 95

de nicolae tomescu

În curând soldații de pe viaduct au plecat împreună cu taburile lor. Dinspre Uzinele Balanța II și Independența II și-au făcut apariția, purtând pancarte, grupuri, grupuri de muncitori.Pe strada...

ProzăAtelier

Maitreyi

de Mircea Eliade

\"Parcul mi se părea nesfîrșit deși știam bine că e îngrădit, pe de o parte de linia ferată, iar de cealaltă de șosea și mahalale. Îmi plăcea să rătăcesc pe alei și să cobor pe marginea apei, unde...

ProzăClasic

Maitreyi

de Mircea Eliade

\"Parcul mi se părea nesfîrșit deși știam bine că e îngrădit, pe de o parte de linia ferată, iar de cealaltă de șosea și mahalale. Îmi plăcea să rătăcesc pe alei și să cobor pe marginea apei, unde...

ProzăClasic

Eva

de Sigbjorn Obstfelder

Marea-i plumb, plumburiu e cerul, plumburii iti sunt ochii, Eva. Timp indelung ai tacut, mangaindu-mi mainile. Ochii tai - albastri atunci cand soarele rade si canta marea ! Este insasi natura, Eva....

PoezieClasic

mansarda la paris cu vedere spre moarte

de bratu marian viorel

am putea zbura intr-o șoapta. sau să dormim...! n-ar fii la fel de amuzant. oricum fără Tine nimic nu e la fel. ochii nu-mi mai sunt plini de viața și rotunzi sunt seci si plati ca un praf de creta...

PoezieAtelier

Spre Rosia Montana-Mecca mea (2)

de Ivășcan Horia

(2) Continuam drumul …. de unde am ramas : .… in fata ne apare o poarta mare, de lemn ce are pe colturi doua casute taranesti in miniatura. Tot pe poarta mai apar ( se putea altfel !?) doua tulnice -...

Atelier