Eva
de Sigbjorn Obstfelder(2005)
1 min lectură
Mediu
Marea-i plumb, plumburiu e cerul,
plumburii iti sunt ochii, Eva.
Timp indelung ai tacut,
mangaindu-mi mainile.
Ochii tai -
albastri atunci cand soarele rade si canta marea !
Este insasi natura, Eva.
Buzele tale, ce pe fruntea mea odihneau,
numai racoare!
Mainile tale, ce-ntr-ale mele odihneau,
numai racoare!
Pieptul tau greu respira -
rasuflarea pamantului o simt langa mine.
Da, tu esti ca pamantul !
Atunci cand pluteste un abur solar peste ceata,
ceata de soare ti-acopera ochii,
in timp ce neguri cu neguri se imbratiseaza
si ochii intunecati sunt, si umezi.
Nu. Nimic nu vreau sa mai spun.
Vreau sa tac, sa ascult
suspinul prelung al marii,
privind inainte spre spaimantatoarea noapte a negurii.
Eva!...