"Poate, ar fi BINE" – 20448 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNicolae Marius Buchiu
Interesul meu pentru literatura s-a dezvoltat relativ lent si, as spune, pe masura ce scrisul a inceput sa ma preocupe mai serios. Imi amintesc ca scriam sau incercam sa scriu inca pe la 13 ani. Nu am pastrat lucrari de atunci si nici nu consider ca ar fi fost cazul. M-am nascut in apropiere de Ploiesti insa copilaria mi-am petrecut-o in cea mai mare parte la Campina. Imi este destul de clar ca am scris putin, si pentru ca poate fi bine si asa. O auto-cenzura nu cred ca ar putea intra in discutie, insa in general ma gandesc de doua ori inainte de a fi convins ca realmente am ceva de spus. Pot aparea pierderi astfel din ceea ce impulsul de moment ar putea genera, si oricine e constient de asta; insa precizez ca fac parte, dupa convingerea personala, desigur, din categoria celor cu un simt al ridicolului ceva mai dezvoltat. In ce priveste studiile, am urmat ASE-ul. Trecand la partea de interes ce priveste literatura, am participat la doar un singur concurs literar, in perioada liceului,...
47 poezii, 0 proze
Manta Paul-Adrian
la inceput de drum si orice ajutor este bine venit orice fel de critica cat de acida ar fi: ce nu ma omoara nu poate decat sa ma intareasca
12 poezii, 0 proze
Burghelea daniela
Sunt un om ca oricare,cu suflet,cu vise,cu dureri si cu bucurii marunte de-altfel,multumit de tot si suparat pe toate,cu un eu zburlit a nedreptate si totusi invins de neputinta de a fi zeu.Sunt un om ca fiecare, cu un nume cat se poate de comun,cu un miez de viata putin uscat,putin ranced,dar cu destula seva care-mi da putere si pofta de a trai,alaturi de familia cu care m-a binecuvantat Cel de Sus.In curand voi rosti cu mandrie ca am 46 de ani,cu doar 25 pe cartea de munca,incercand cateva locuri de munca ca si contabil(ceea ce fac si acum).Candva am mai avut tentative de publicare,naive ce-i drept dar care au ramas doar atat.Mi-ar place sa ma pot intoarce in timp chiar si atat.
33 poezii, 0 proze
ruslan moscalu
Nascut la poale de ape, adica pe albia raului Nistru, de langa orasul Soroca, am trecut prin copilarie , urmand mai intai scoala primara in satul Stanca, apoi pe cea din o. Soroca, acum ma aflu la facultate in Chisinau....Ma descrie insa consider ca cel mai frumos cuvantul...Cel mai important este ca ma aflu aici in sufletul neamului meu si ar fi bine sa cunoastem cu adevarat alchimia vietii, prin arta esentiala a vietii,- frumosul, deoarece daca nu ar exista nimic minunat in aceasta viata consider ca nici nu ar merita sa existam! Cu drag de voi, semnez eu,- Ruslan
10 poezii, 0 proze
veronica balaj
Veronica Balaj Meseria de redactor la radio este fascinantă. Fascinația cuvântului rostit în eter și care, poate convinge ascultătorul (nevăzut) că, tot ce spui la microfon, este adevărat, iată o motivație profesională. Cuvântul are puteri miraculoase. Poate fi o...armă. Oferă înălțări sau căderi. A-l struni în numele comunicării benefice, al informației formativ-educative, ar fi, nu-i așa, încă un țel. Care merită atins. Nu din când în când. Nu uneori! Dimpotrivă! Mereu! Este imperativul necesar. Întâlnirea cu ascultătorii, pe calea undelor, nu poate fi decât... sub semnul pasiunii. Tu, cel de la microfon trebuie să-l convingi. Să-l informezi. Să-l farmeci. Să-l îndupleci. Să-l înveți ceva, să-l faci să afle și să nu uite altceva. Să-i oferi paliere de comunicare în clipa prezentă dar și cu rezonanțe "a la long". Radioul public oferă diversitate de expresie în demersul radiofonic, implică profesionalism și echidistanță. Lucrez în Radio Timișoara din 1982, cu excepția perioadei cât...
9 poezii, 0 proze
stoica stefana
nu ar fi prea multe de zis...sunt o simpla fata care,atunci cand nu poate sa isi exprime toate sentimentele ia condeiul si insira frumusel cuvintele pe-o bucata de foaie...
6 poezii, 0 proze
Felicia Mariana Orban
"Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! Dar fiindcă m-am născut fără să știu, Sau prea curând Sau poate prea târziu... M-am resemnat, ca orice bun creștin, Si n-am rămas decât..." Cea care sunt!... Mai concret: Numele meu este, așa cum scrie in caseta de sus, Felicia Mariana Orban. Data nașteri: 7 februarie 1978. 1993 – 1997 Liceul Teoretic "Al. I Cuza" – Ploiești (profilul Chimie – Biologie) 1998 – 2002 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității "Spiru Haret" București, specializarea Engleză – Germană. Momentan… visătoare. În viitorul apropiat… profesoară. Mai târziu… time will tell! După cum se vede, n-ar fi prea multe de spus despre mine. Cum am început să scriu: îmi aduc vag aminte că am scris câteva poezii prin clasele primare (parca erau despre mama…), dar la modul serios am început să scriu în liceu. O părere negativă m-a făcut însă să renunț la un moment dat și am reînceput să scriu acum un an și trei luni, adică prin februarie...
91 poezii, 0 proze
Afrodita Popescu
„Esența și viata nu pot fi văzute. Ele sunt cuprinse în lumina cerului. Lumina cerului nu poate fi văzută. Este cuprinsa în cei doi ochi” - Secretul florii de aur Amintiri, vise, reflecții - Carl Gustav Jung “Pe o stradă îngustă roțile căruțelor a doi țărani se încurcară între ele. În loc să urmeze cearta la care te-ai fi putut aștepta, fiecare murmură cu politețe reținută niște cuvinte care sunară în genul adukan atman și însemnau: “’deranj trecător, nici un suflet (individual)”. „Căci misiunea omului ar fi, din contră, să conștientizeze ceea ce provine și i se impune din inconștient, în loc să rămână neconștient de acest conținut sau identic cu el. În ambele cazuri, ar deveni infidel menirii sale de a crea conștiință. Pe cât putem discerne, unicul sens al existenței umane este să aprindă o lumină în tenebrele ființei ca atare. Este chiar de presupus că, după cum inconștientul acționează asupra noastră tot așa e și el influențat, la rândul lui de sporirea conștiinței noastre” Petre...
58 poezii, 0 proze
Stanica Ilie Viorel
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...
1052 poezii, 0 proze
Albu Denisa
Intr-o zi,intr-un moment de meditatie profunda, am auzit batai in poarta mintii mele...ce-ar fi daca ti-ai asterne pe hartie gandurile inaripate? sunt prea pline de speranta si de iubire ca sa nu le cunoasca si ceilalti...merita o incercare!...poate astfel o sa invete si ceilalti sa...primeasca si poate chiar sa daruiasca la randu-le...(luati aceste din urma cuvinte ca pe un indemn la creatie!)...eu asta vreau sa fac in continuare. si sper sa reusesc. pentru ca imi doresc sa renasc si sa fac sa renasca iubirea odata cu mine...
13 poezii, 0 proze
Poate, ar fi BINE
de Constantin Popa Istrițeanu
Doar de copii, Tărâmul Divin, uneori e văzut Ca un loc, ce aici pe pământ, E numai visat, Sau poate imaginat Unde se crede, că totul e frumos de nedescris Cufundat într-o muzică nicăieri auzită Și o...
ar fi bine să știi
de Ioan-Mircea Popovici
când totul era pregătit am adunat cuvintele de pe șevalet și ți le-am dăruit acoperit cu aerul rece al nopții gândul meu ghemuit am învățat să văd iar pictând pe-o pânză de sac cu degetele galbenul...
Daca nu ar fi plouat
de Ioana Nosta
Prima săptămână i se păru destul de ciudată. Mergeau la cursuri și așteptau profesorii care uitau să vină iar orarul când apărea, când dispărea. Din toată această lipsă de organizare reușise totuși...
o fi bine?
de viorel gongu
Se apropie alegerile ce vor da viitorul președinte al României, măcar pentru un mandat. Avem atât de multe și dese alegeri de tot felul încât Legea electorală, practic nu poate fi modificată, fără a...
Jokerul poate înlocui orice carte
de lupu ionut catalin
La început a fost Eliza. În acea zi senină, de toamnă, mi-a dăruit un măr verde, a zâmbit ușor, apoi m-a luat de mână și ne-am îndreptat către ușa camerei "de la față", cum o numeam noi. Camera arăta...
imnuri tracice - bogăţia şi sărăcia nu vor fi niciodată suficient de mari
de sorin golea
spre deosebire de dreptate – care, deşi de sorginte spirituală, greu cuantificabilă, este totuşi invariabilă, adică e una pentru toţi -, sărăcia, o chestie legată strâns de materie, ceva ce ar trebui...
Pensia, mânca-o-ar puii!
de Atropa Belladona
În timp ce deschidea ușa, Maricica încerca să-și stoarcă o lacrimă din ochiul drept, pe care și-l freca de zor nevoie, în timp ce cu cel stâng își studia bărbatul: - Te-am sunat ca disperata, Gigele,...
Oglinda ta
de Corina Adina Niculae
Ca sa ajungi sa cunosti un om poate ar fi bine sa te uiti in sufletul lui. Acolo poti gasi, in cele mai ascunse cotloane, dorinte si trairi pe care n-ai sa le afli niciodata... Poate vei gasi puterea...
vect x labil
de Vali Nițu
poate ar fi bine să mă împac cu soarta nu înainte de a da ultimul zar când se face seară peste pragul considerat psihologic vorbind încet nu se poate trezi invidia trăpașilor ce nu le pasă de moarte...
Arde scrisoarea asta să nu vadă nimeni în noi
de iarina copuzaru
Numai în colțul ochiului e februarie cearșafurile sunt păsări bolnave poate ar fi bine să-i crezi îți vor spune că-mi place doar dulceața de trandafiri și pînza de păianjen o strîng fără să-mi fie...
