Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Plutea pe ape"20145 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefan IoanidȘI

Ștefan Ioanid

AutorClasic

S-a născut la 18 aprilie 1949 - Brașov Pseudonim S. Cioacă A debutat în revista \"Astra\"(1966) A publicat: Cuvîntul unic(ed.Albatros,1976) Mersul pe ape(ed.Albatros,1980) Al doilea vis în Pădurea de Cedri(Cartea Românească, 1986) Prolegomenele morții(Cartea Românească, 1998) Jurnal cu Anselmus(ed.Pideia, 2005) "Spirit laconic și ludic, Ștefan Ioanid încearcă în poezia sa o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, Subteranele Fundației (Paideia, București, 2008), nu dezminte această constatare. Realul dispare în irealitate, se contopește cu aceasta –o nostalgie a originilor, a acelui illo tempore în care posibilitățile, doritoare de împlinire într-o realitate viitoare, coexistau. Și de ce nu ar fi așa, având în vedere faptul că, după cum ne-ar atenționa logica, posibilul precedă realul? Aș spune că poezia lui Ștefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile...

1 poezii, 0 proze

George L. DumitruGD

George L. Dumitru

AutorAtelier

Nascut ireversibil-mare pacat, as mai fi incercat de cateva ori- crescut ca din apa, trecut cu pluta. Cuvant printre numere, numar printre cuvinte. Sunt tarziu, umbra intre ape, rascruce. Fac parte dintre cei care la intrebarea "Daca ai putea sa iei totul de la capat, cum ai face?", nu raspund cu mult doritul "Exact la fel", ci cu stanjenitorul "Exact altfel" Daca as fi reusit sa transform barem o parte din emotie, in educatie, as fi fost un erudit. Daca as fi vandut-o, eram acum numarul unu, doi si trei mondial, pe pietele de engros si endetail sentimental. N-am facut nimic din toate astea. Drept urmare, ma delectez cu prezentul, nelasand a trece zi fara sa calc intr-unul cald, canin ori altfel, fara sa gasesc pe capota masinii cateva gainaturi proaspete de vrabiuta. Cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac EU. EU sau UE. 18 ianuarie 1963, Bucuresti 1977 - 1981 Liceul Spiru Haret, Bucuresti. 1982 - 1987 Institutul Politehnic Bucuresti. Casatorit in 1995, tata in 2000. Premiul II, proza,...

48 poezii, 0 proze

Alexandru SitarAS

Alexandru Sitar

AutorAtelier

"pământeștile mele zile curg asemenea unui râu strâmt și sufletul meu stăruie pe pluta vie a trupului pe care am să-l părăsesc atunci când drumul va fi fost stăbătut până la capăt. Atunci? Poate că acolo jos lumina și bezna sunt asemănătoare? ........................................................ tu iți amintești de zilele de altădata și tu te tângui, biata mea inimă! Bucureă-te mai curând de faptul că încă mai sunt zile care vor să vină! " ........................................................ Rabindranath Tagore-"Pământeșile mele zile" fragment

18 poezii, 0 proze

AG

Alex Greek

AutorAtelier

Am refuzat aparitile in prestigioasele editoriale de marca din Franta si Germania pentru a putea publica pe acest site unde ma simt bine.

5 poezii, 0 proze

Margareta Cemârtan-SpânuMC

Margareta Cemârtan-Spânu

AutorClasic

Margareta Cemârtan s-a năsut în 1942 la 19 noiembrie, la Mihăilenii Vechi, județul Bălți. În 1949 este deportată în Siberia și se întoarce în satul natal în 1956. În 2002 publică trei eseuri – “Mărul”, “Mustangii” și “Lupii”, iar în 2006 “Lupii (Amintiri din copilărie)”. Grigore Vieru: ”Margareta Cemârtan-Spânu este una din victimele criminalului regim stalinist. Iar tragicul ei destin reprezintă imaginea dramei întregii Basarabii. Întâlnim în “Amintiri din copilărie” care sunt o față opusă luminoasei copilării descrisă de Creangă, pagini tulburătoare pe care le putea așterne pe hârtie numai un suflet ale cărui frumusețe și puritate au fost adânc rănite în copilărie și adolescență.” Margareta Cemârtan-Spânu a fost deportată la 7 iulie 1949, în cadrul operațiunii secrete „IUG”, desfășurată de autoritățile sovietice. Pentru că nu avea mamă, a fost deportată împreună cu bunica, tatăl și fratele ei. În acea perioadă avea 6 ani și jumătate. Au fost urcați cu toții în mașini militare, în...

0 poezii, 0 proze

CR

Ciu Radu

AutorAtelier

Cum trece timpul......daca as putea sa stau pe loc, poate ca lacrimile ar inceta sa curga si as putea sa uit cat de albastru arata cerul in seara asta.

47 poezii, 0 proze

Boier ElectronickBE

Boier Electronick

AutorAtelier

MDA. CE-AS PUTEA SA ADAUG PE ACEST NOU CONT, DESPRE MINE ? SUNT UN FAN AL NOULUI SI-AL LUMINII, FRECVENTEZ SPATIILE DESPRE DESIGN PE .NET, FARA A REUSI SA MA FIXEZ UNDEVA ANUME. CRED CA SI CHIAR CELE MAI ERGONOMICE SI VIRILE SITE-URI SUNT CREATE INTENTIONAT (SUBLIMINAL SAU NU) IN VEDEREA NON-ATASAMENTULUI DE O ANUMITA LINIE. CEEA CE SE LASA CU PLUS SI MINUS. MULTUMESC PENTRU ATENTIA ACCORDATA, MAI...

1 poezii, 0 proze

Helena SchmetterlingHS

Helena Schmetterling

AutorAtelier

Despre mine stiu sigur ca mi-ar fi placut sa fiu o printesa medievala. Sau sa ma plimb cu Stanescu mana in mana prin Union Square, sa-mi povesteasca despre cercuri si despre iertari. Despre ceilalti oameni stiu doar ca cel mai mult ma enerveaza momentele in care ma trateaza ca pe o femeie obisnuita. Sau acelea in care se pierd in jumatati de gesturi. In proiecte de vise netraite niciodata pana la capat. Cel mai des ma indragostesc iremediabil de aceia care valseaza in voie si dupa bunul plac pe portativ si-mi soptesc impletituri decente precum, iubito, while you’re traveling with me, desigur ca, you’ll never see the end of the road si baby, I think this is a song of hope. Mda. Si alte maruntisuri sentimentale de genul. Despre viata mea stiu doar ca imi scapa mereu printre degete momentul in care m-as putea aseza nestingherita pe un scaun, fie si numai pentru o clipa scurta de surpare in mine insami. Sau de adevar pe stomacul gol. Dar asta este alta poveste. Despre sufletul meu stiu...

17 poezii, 0 proze

Deliana Vera GrangureDG

Deliana Vera Grangure

AutorAtelier

Eu as putea spune multe dar va las pe voi sa descoperiti ce vreti...

8 poezii, 0 proze

Simona IliasaSI

Simona Iliasa

AutorAtelier

Născută pe aici, prin iarbă... cu capul în nori:) În rest ce s-ar putea spune despre o ființă zăpăcită cum sunt eu? Nimic cred.... Born in a crazy world, perfectly mad and writing just for you...

66 poezii, 0 proze

Plutea pe ape

de Motoc Lavinia

Oceanul imi spala azi parul cu sare si sampon de urzica miroase a praf de pusca si a uitare te vad prin vitralii de soare si albastru eu nu mai sunt e doar sufletul meu drept pluta pe ape. Se ineaca...

PoezieAtelier

Din ape

de Petraru Carmen

Din ape O rază de soare se odihnea pe umbra unei lacrimi, reflecții multicolore din ape, pe ape, Libertatea plutea pe aripa pescărușului călător, magia zborului ușor din ape, pe ape, Fericirea o...

PoezieAtelier

Doctorul

de Paul Pietraru

DOCTORUL La vederea bălții am rămas mut, atât de frumoasă putea să fie, în primul ceas de după întuneric. Plopii de dincolo tremurau ușor în luciul apei, tulburat doar de cercurile ce se declanșau cu...

ProzăAtelier

Inelul pescarului - X I I -

de Emil Iliescu

Drumul galerelor romane spre coastele Britanniei nu a fost lipsit de peripeții. Pe una din ele, chiar pe cea la care trăgeau la rame vohienii, a izbucnit o epidemie. Poate condițiile de viață mizere...

ProzăAtelier

Alegerea

de olivia pirvu

A fost odată, demult un om sau poate o faptura nepaminteană, despre care se spunea ca poate sa patrunda in visele oamenilor si sa le fure speranta din suflete. Era atat de batran incat i se pierduse...

ProzăAtelier

Despre frumos

de Plotin

(din Eneade I-II, Editura IRI, București 2003) ... Trebuie urcat, așadar, din nou spre bine, la care aspiră orice suflet. Dacă cineva l-a văzut, știe ce vreau să spun, și anume cât de frumos este....

ProzăClasic

Books, drugs and music dream

de Maria Pilchin

Dedic acest text tuturor marginalilor, tuturor inadaptaților, celor care s-au pierdut în „pădurea de semne” provizorii ale sfârșitului de mileniu doi, celor care nu au putut ieși din copilăria lor...

EseuAtelier

Vise și adrenalină

de Doina Vilceanu

La malul mării, pe nisipul fierbinte, stătea la soare și se încălzea o ploșniță răpciugoasă. Cum o fi ajuns ea pe malul mării, greu de spus! Cert este insă că era fericită. Stătea cu burta ei păroasa...

ProzăAtelier

Deznădejde

de Catalin Horatiu Popa

.......... A oprit mașina pe marginea drumului, într-o zonă neamenajată, prin noroi și bălți. Era descumpănit. Luna plutea pe cerul înstelat precum un balon de săpun deasupra apei. În depărtare, în...

ProzăAtelier

urnă de toamnă

de Macovei Costel

viața mea, acrobație pe sârmă, mă-ndeamnă să fug, îi spun că nu pot sunt prizonierul iubirii. palmele tale, ochiuri de mătasea broaștei mă lasă să merg pe ape, călcându-le, afundându-le până la...

Atelier