"Picaturi din mine" – 14816 rezultate
0.01 secundeMeilisearchLenuș Lungu
Ocazia de a oferi câteva versuri celor ce chiar le doresc, o consider pentru mine un mare dar, un semn că uneori se deschid și porțile inimilor la care nu am bătut niciodată, că mereu și întotdeauna apare o scânteie, o rază de soare fermecată care să-mi umple mie, ca tuturor pământenilor, sufletul de bucurie și emoție.”Sunt eu, așa cum sunt. Cu calități și cu defecte. Cu gânduri bune și cu inspirații noi. Și sper ca sufletul să mi se deschidă spre tot ce este frumos în jurul meu!O picătură din ploaia gândurilor mele, o rază de soare din sufletul meu, Și cu parfumul inspirației mele, să-ți rămân în amintire....EU
34 poezii, 0 proze
Ioana Camelia Sîrbu
11.dec.`81 Jumătate animal și jumătate om aș fi vrut să fiu altfel, dar sunt așa cum sunt, imperfecta corcitură reală Uneori lumea mă doare pentru că animalul se zbate, alteori omul din mine mă face să trăiesc, de-aceea sunt adaptabil lumii... până acum Am scris din clasa a doua despre toate, în clasa a noua ... a doisprezecea, în anul 3 de facultate... și cred că voi mai scrie pâna când voi avea ceva de spus Premii literare • Mențiune la Concursul Național de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediția a XXV-a, Craiova – 2003. • Mențiune I la Concursul Național de poezie și pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006 • Premiul II la secțiunea pamflet, la Festivalul Național de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015 • Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpușna 2016 • Premiul ”Alexandru...
632 poezii, 0 proze
Oltean Bianca Larisa
Sunt o iubitoare de arta:sculptura,pictura,pictez tablouri si portrete,scriu poezii si proza.recent am inceput un roman.sper sa va placa daca ajungeti sa-l cititi.mai multe despre mine deduceti din textele mele.
1 poezii, 0 proze
Lorenzo Andreassen
Picture of my life....Jamiroquai " ceea ce castiga ei , pierdem noi" eu sunt ceea ce imi place.... ce iti place .....e un fel de a spune cine esti de fapt. de ex: pe mine ma definesc lucrurile care imi plac imi plac parfumurile.... imi place inceputul zilei....din concediu... imi place porumbul fiert ...sa vad crapaturile din pamantul de la tzara imi place la nebunie sa conduc....in toate sensurile imi placea puiul magic de la "Pui de urs" si tigaie ca la mama acasa la "La mama" si ficatei Lyonezi la "Phellipe" si stridiile cu sos de unt fierbinte si lamaie la " Sir Jack" si bif in sange spalat cu vin rosu , facut de mine.. imi place ca stau langa lac si imi place sa beau un pahar de vin la asfintit gandind ce am de facut in viata imi place sa vad zambetul si bucuria celei careia ii ofer flori imi place sa iubesc imi place cu adevarat sa dansez...si sunt super fericit cand gasesc ritmul in partenera... imi place Kazanzakis Imi plac Jack Daniels si Henri Wintermans imi place sa...
3 poezii, 0 proze
Militaru Raluca Iuliana
Buna!Ai mei mi-au pus doua nume, si anume: Raluca si Iuliana.Dragii de ei...Oare la ce s-au gandit cand le-au ales?De ani de zile incerc sa ma obisnuiesc cu ele si imi spun mereu:”Eiii...lasa ca merge!”Am dreptate nu?Va mai spun ceva:de cate ori o intreb pe Raluca ce parere are despre Iuliana, aceasta spune ca nu o intelege,iar parerea Iulianei despre Raluca este ca nici ea nu o intelege.Deci sunt convinsa ca nu ati inteles mare lucru. Sunt o adolescenta de 17 ani. Hobby-uri mele sunt: poezia, cugetarile despre viata, memoriile din jurnal, limba si literatuta romana, limba latina si frumoasele-i texte, muzica, dansul, pictura(in special picturile de pe peretii camerei mele), rochitele(:X) si nu in ultimul rand arta culinara( in special dulciuri: tarte, prajituri, torturi, fursecuri, biscuiti,etc.-pasiune mostenita de la mana) Sunt nascuta in orasul Tulcea, judetul Tulcea, Romania. Am inceput sa scriu din primul an de liceu, iar acum literatura a devenit pentru mine un mod de a trai...
1 poezii, 0 proze
Patrascioiu Emanuel
Emanuel Mihail Pătrăscioiu din București este absolvent al Școlii Populare de Arte, absolvent al Facultății de Muzică, secția Pedagogie muzicală, master Arte Muzicale. A lucrat ca redactor muzical la TVRM, pianist Arts Concept Cafe. Este autorul a 4 volume de versuri. - Vis de pasiune - 2012(Editura România de Mâine) - Legământ - 2012(Editura România de Mâine) - Tăceri ,,în gura mare" - 2013 (Editura Moroșan) Noul volum, intitulat ,,Ieri-ul din mâine"(Editura Moroșan) a fost lansat anul acesta, la sfârșitul lunii aprilie, în cadrul evenimentului cultural Serile literare Isis. Scriitorii preferați: Nietzsche, Kant, William Blake, Sylvia Plath, Ion Barbu, Cărtărescu. Este atras de muzica lui Sviatoslav Richter, Rubinstein(pian), de muzica lui Manson. Salvador Dali i-a fost model în pictură.
36 poezii, 0 proze
Marin Todosie
( În 1831, zugravul Marin Todosie a refăcut pictura bisericii Sf. Mina din Craiova. Pentru justificarea renumerației cuvenite, zugravul a întocmit următoarea listă:)
1 poezii, 0 proze
Sandu-Milea Constantin
Câte ceva despre autor.. S-a născut la 26 septembrie 1955 în comuna Agăș, județul Bacău. A lucrat încă de foarte tânar ca lăcătuș mecanic CFR,locomotive, în industria aviației, la mina de cupru si în domeniul geologie până în anul 1989. A făcut studii libere de pictură, sculptură, actorie, regie, teatru, apoi , ca autodidact convins, a ales meseria de sculptor și de cercetator privat în istoria formelor plastice pe care o practică timp de peste 25 de ani.Până în prezent a realizat peste 500 de sculpturi în lemn, bronz și marmura. Are un site:www.constantinmileasandu.bravehost.com; unde prezinta opera lui de sculptură, zece proiecte de monumente pentru lumea civilizată, și câteva conferințe despre arta modernă și despre Fundamentele Modernității Europene. In prezent trăiește la Brașov si sculpteaza. adresa atelier: Str. Neagoe Basarab.nr.17.( Piata Teatrului) Tel:0744994454 e- mail:cmileasandu@yahho.com; www.constantinmileasandu.bravehost.com
1 poezii, 0 proze
Michelangello Buonarroti
Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în...
52 poezii, 0 proze
Gabriela Ilisie
"Căutări" "Picături de ploaie" "Noi, Păsările Phoenix", Edago, 2006 A mai publicat fragmente din romanul "Călina".
65 poezii, 0 proze
Picaturi din mine
de Onirica Elisa
Cand o voce topeste gheata ochilor tai, cand curge in timpanul infundat, precum notele ploii, ascult-o! Acopera-te cu muzica! Zgomotul acela de cutie metalica, te cutremura? Asculta-l! Tortura...
Picaturi din noi
de Valentin Pana
Priveste iubire cum imi cad petale Din sufletu-mi cald, plin de flori, Culese pe seara, sint doar ale tale Vino iubire fi-mi roua din zori. Atingema-n noapte, adie-ma tandru Adu-mi peste mine perdele...
Picături
de Oana Izbașa
Plâng în deșert doar ca să pot bea otrava Și amărăciunea neagră din lacrimile mele; Nu o fac de dragul nisipului ce se topește După o picătură din viața mea cea moartă. Vreau să îți storc întreg...
sângerare
de Teodor Dume
port pe umeri cerul mușcat de albastru o să treacă ceva timp până o să-l vindec dar nu-i bai câteva picături din curcubeul tatuat în palma unui înger îmi va fi de ajuns din mine picură viața aud...
Recitând o ninsoare
de Codrina Verdes
Bluza aceea, țesută din fulgii iernilor trecute, nu se mai potrivea cu statura mea. Mă simțeam încorsetată în ea și bănuiam stângaci… poate mă strânge gerul. Am aflat mai târziu, că lângă copilul din...
cu lumina stinsa
de Ciu Radu
Nu e lumina, Mi-ai dat odata o lumanare Dar e stinsa M-am taiat intr-un ciob, Undeva la obraz Incercand sa ma rad, Cu lumanarea stinsa Pic, a fost ecoul unei picaturi din mine Ma manjesc pe fata, pe...
Praznic refuzat
de kuttesch rudolph
Ce caut eu aici? Sunt al nouălea chemat la praznicul de taină, („de trei ori Sânta Treime…” gândesc cu voce tare). Cât mister să fie în ăst cerc strâmb, aplecat acum, caraghios peste umărul meu,...
Pagini pentru sufletul meu
de Cristiana Popp
Să-ți scriu ție, sufletul meu… fiindcă vreau să fiu sinceră, cum n-am mai fost poate niciodată, nu voi scrie despre acel suflet al meu pe care-l pot vedea toți. Nu voi scrie pentru sufletul acela...
Iubirea e clipe
de Ionut G.
iubirea e clipe de început de muguri alb despicat în sămânța albă a pustiului din picături culeg și adun zâmbetul tău ascult punctele cum se inșiră spre nord pe spinarea mea calcă talpa copacilor...
Creație
de Nincu Mircea
Coordonată ploaia tocea cuvinte scurte Din propria cădere în aripări volute. Coordonată imaginea tăcea ca o hârtie Ce aștepta în carne cuvântul să îi scrie. Coordonată lumea își dorea să îi crească...
