Picături

Plâng în deșert doar ca să pot bea otrava Și amărăciunea neagră din lacrimile mele; Nu o fac de dragul nisipului ce se topește După o picătură din viața mea cea moartă. Vreau să îți storc întreg sufletul de durere, Și să-ți presar picături de iubire pe răni, Cu mâini zbârcite și sfâșiate de mângâieri, Cu ochi roșii și-un suflet rupt pe la colțuri. Nu mai am decât picături din mine, picături Pe care ar trebui să le bei ținându-te de nas, Zâmbind ca norii atunci când nu mai plouă; Poate așa va picura și-n tine cu vise de “noi”.