Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Picatura de roua"20152 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mirela CiolacuMC

Mirela Ciolacu

AutorAtelier

Am absolvit Fac. de Teologie Ortodoxă, în cadrul Universității"Al. I. Cuza" Iași-2000, profil Teologie-Asistență Socială. Sunt membru în colectivul redacțional al revistelor "Picătura de rouă","Universul creștin al copiilor", "Proeducatia" si "Candela credintei", unde am publicat articole de specialitate și poezii.Totodată am publicat în Revista de educație, cultură și spiritualitate creștină "Credința,lumina sufletelor noastre" din localitatea Corbu,județul Constanța și în Revista ,, Dunărea de Jos". De asemenea am obținut Premiul Revistei "Dunărea de Jos" la Concursul Național "Porni Luceafărul",pentru poezie nepublicată în manuscris,la Botoșani,în iunie 2011 și o mențiune la Concursul Național de poezie religioasă "Țărmul de Aur",de la Constanța, în iulie 2011.

27 poezii, 0 proze

C

Cristian

AutorAtelier

Am inceput sa scriu undeva prin 92-93. Prima poezie a fost inspirata de versurile piesei "Hey you" (Pink Floyd). Ce-mi placea pe atunci, era ca de multe ori inspiratia venea chiar inaintea somnului. Saream din pat, si puneam repede mana pe ceva de scris, altfel uitam versurile care-mi treceau prin minte... pot spune ca era precum o picatura de roua cazuta in apele unui lac foarte linistit. Citesc putin, in ideea de a nu fi influentat.

7 poezii, 0 proze

I

iulian

AutorAtelier

Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...

19 poezii, 0 proze

Michel TournierMT

Michel Tournier

AutorClasic

Nume de referinta al literaturii franceze contemporane, Michel Tournier s-a nascut la Paris, in 1924. Urmeaza cursuri de filosofie la Sorbona si la Universitatea din Tübingen. Colaboreaza la Radiodifuziunea Franceza, apoi la postul de radio Europe I. De mai bine de patruzeci de ani traieste in casa parohiala a unui sat minuscul situat la patruzeci de kilometri de Paris. A debutat in 1967 cu romanul „Vineri sau Limburile Pacificului”, incununat cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. In 1970 publica „Regele Arinilor”, laureat cu Premiul Goncourt. In 1972 ii apare romanul „Meteorii”, urmat de eseul „Vintul Paraclet” (1977), volumele de nuvele „Cocosul de munte” (1978, aparut in limba romana cu titlul „Piticul rosu”) si „Zborul Vampirului” (1982), romanele „Gilles & Jeanne” (1983), „Picatura de aur” (1986) etc. Din 1972 este membru al Academiei Goncourt. In 1993 i s-a decernat Medalia Goethe, iar in 1997 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Londra. La...

0 poezii, 0 proze

Laura-GrigoritaL

Laura-Grigorita

AutorAtelier

gimnastica, pictura, sociologie, filozofie,literatura doctorat filologie:2006-2009 (thèse: ``Liquidité et fluidité dans l`oeuvre de Marguerite Duras - une approche bachelardienne``, coordonator, dna prof. dr. univ. Irina Mavrodin) masterat Comunicare interculturala: 2004-2006,(dizertație: ``Imagologia feminitatii. Femeia moderna în Romania``, coordonator, dna prof.dr Cristiana Teodorescu) masterat 2 Imaginaire et rationalité: 2004-2005, (mémoire:``Lecture bachelardienne de deux romans de Marguerite Duras``, tuteur dna prof. dr. univ Maryvonne Perot si cotuteur dl. prof.dr. Ionel Buse) facultate: Franceza-Engleza: 2000-2004, Scoala de arta Cornetti: 1999-2002 (specializare: Pictura, prof. Victor Pirlac) Publicații 2007: ``Portretul femeii moderne in Romania``, ed PrintXpert 2007 si 2008: doua cărți pt copii 2004-2010: diverse articole in reviste de didactica franceza, pedagogie, participare la simpozioane și mese rotunde 2004-2008: expoziții personale de pictura si grafica: ``Picura în...

16 poezii, 0 proze

victoritadutuV

victoritadutu

AutorAtelier

CURRICULUM VITAE CV VICTORIȚA DUȚU VÂRSTA: născută la 12 august 1971 • TELEFON: Mobil: 0740-279-908 • www.victoritadutu.wordpress.com • http://vicdutu.blogspot.com/ www.ilincanatanael.wordpress.com • E-mail victoritadutu@yahoo.com STUDII 1990-1995 Facultatea de Matematică- Univ. “Al.I.Cuza” Iași• 1994-1999 –Facultatea de Filosofie –Universitatea . “Al.I.Cuza” Iași• 1998 Masterat in “Logică și Hermeneutică’’ EXPERIENȚÃ PROFESIONALÃ 1. REALIZATOR al Emisiunii "Gandesti, deci existi ", la televiziunea TVRM cultural si educational 2. Din 2000 Profesor de matematică titular la ” Colegiul Tehnic Traian” București, sc. 2 3.A publicat sase carti si a facut expozitii de pictura in tara si strainatate. ABILITATI Limba engleză Limba germană Activitate literară si artistica 24. Organizeaza participa in perioada 1-14 septembrie 2008, Expozitia Internationala de Pictura, romano- polona ,la CENTRUL CULTURAL MIRA. 23. CASTIGA LOCUL III la CONCURSULUI INTERNATIONAL DE POEZIE AL ROMANILOR DE...

29 poezii, 0 proze

Gabriela IlisieGI

Gabriela Ilisie

AutorAtelier

"Căutări" "Picături de ploaie" "Noi, Păsările Phoenix", Edago, 2006 A mai publicat fragmente din romanul "Călina".

65 poezii, 0 proze

UC

ungureanu constantin

AutorAtelier

ABSOLVENT DE SCOALA POPULARA DE ARTA SECTIA PICTURA DECORATIVA CERAMICA.PICTOR AUTORIZAT DE PATRIARHIA ROMANA,SECTIA PICTURA BISERICEASCA.PICTOR PROFESIONIST SI POET LA INCEPUT DE DRUM

1 poezii, 0 proze

PE

Patrascioiu Emanuel

AutorAtelier

Emanuel Mihail Pătrăscioiu din București este absolvent al Școlii Populare de Arte, absolvent al Facultății de Muzică, secția Pedagogie muzicală, master Arte Muzicale. A lucrat ca redactor muzical la TVRM, pianist Arts Concept Cafe. Este autorul a 4 volume de versuri. - Vis de pasiune - 2012(Editura România de Mâine) - Legământ - 2012(Editura România de Mâine) - Tăceri ,,în gura mare" - 2013 (Editura Moroșan) Noul volum, intitulat ,,Ieri-ul din mâine"(Editura Moroșan) a fost lansat anul acesta, la sfârșitul lunii aprilie, în cadrul evenimentului cultural Serile literare Isis. Scriitorii preferați: Nietzsche, Kant, William Blake, Sylvia Plath, Ion Barbu, Cărtărescu. Este atras de muzica lui Sviatoslav Richter, Rubinstein(pian), de muzica lui Manson. Salvador Dali i-a fost model în pictură.

36 poezii, 0 proze

Michelangello BuonarrotiMB

Michelangello Buonarroti

AutorClasic

Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în...

52 poezii, 0 proze

Picatura de roua

de valeria tamas

Picatura de roua Nu stiu de ce cântecul meu nu a ajuns la tine poate ca aripile lui încarcate de lumina erau prea grele ori poate ca urechile tale ascultau trilurile pasarilor, ori simfoniile...

PoezieAtelier

Gândul și picătura de rouă

de Alice Diana Boboc

Am poposit pe o frunză. Și o picătură de rouă mi se așeză pe un gând. De fapt, singurul meu gând disponibil în momentul respectiv. Gândul a încercat să se încline, dar picătura nu renunța sub nici o...

Atelier

Parfum din picătura de rouă

de Neagu Valeriu-Andrei

Ca un parfum din picătura de rouă te-ai strecurat pe unghii roșii ca macul în stâlpări de noapte primenită, arcuind pe dată cătarea... O, m-ai durut cu-atâta alb și ninsoare scăldată-n petale lucide...

PoezieAtelier

Parfum din picătura de rouă

de Neagu Valeriu-Andrei

Ca un parfum din picătura de rouă te-ai strecurat pe unghii roșii ca macul în stâlpări de noapte primenită, arcuind pe dată cătarea... O, m-ai durut cu-atâta alb și ninsoare scăldată-n petale lucide...

PoezieAtelier

Un spic de iarbă, o picătură de rouă

de Chang Shiang Hua

Am auzit că vestita companie americană ce produce aparatele de uz casnic Whirlpool a realizat la un moment dat un nou tip de mașină de spălat cu sistem automat de uscare incorporat care, după...

EseuClasic

transformarea picăturii de rouă

de Florentin Cristian

picătură de rouă deghizată în fluviu și pește cu râuri în flux continuu cu somnii tăi mari care îți spun acasă pierzare de vise pe care ei nu le țin minte așa că apăsarea grea a celei ape îi găsește...

PoezieAtelier

Picaturile de roua

de dan stancu

doua picaturi de roua, asteptau soarele ucigas, dar cata vreme stateau pe aceeasi petala una spuse catre cealalta, pe un ton ciuclumbash: \"buna dimineata, picatura de roua!\". \"buna dimineata si...

PoezieAtelier

Roua

de Emilia Luca

Picatura de rouă Strălucește-n soare Ș-absoarbe cu nesaț A dimineții raze Atât cât e de mică Ce pură este, ce curată Această particică A apelor surată Căci are conținută-n ea O lăcrimioră de esența...

PoezieAtelier

Picatura

de Zagrai Alexandru

Ne nastem ca o picatură de rouă, Unici,firavi intrăm intr-o lume nouă. În dimineața vieții ne formăm din lacrima muzei La naștere ne rupem de leagănul frunzei Și pe parcursul tinereții zburăm,...

PoezieAtelier

poem de dragoste

de Ion Ionescu

poem de dragoste ultima picătură de rouă moare pe-o floare albastră ca cerul, ziua se naște din haosul nopții , luptând cu lumina, ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat ce soarbe din soare viața,...

PoezieAtelier