Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Peisajul "6846 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
FC

Florin Chilian

AutorClasic

\"Florin Chilian este o figură destul de puțin mediatizată în peisajul, destul de stufos, ce-i drept, al muzicii românești cu toate că în cercurile de specialiști este considerat principalul reprezentant al noii direcții avangardiste, deci deloc conformiste, pe care a adoptat-o muzica folk din România ultimilor ani. Mișcarea a început cu Mircea Florian și a culminat cu regretatul Valeriu Sterian și al său „The Very Best Of...”, unde se observă cel mai bine noul gen de orchestrare al pieselor, într-o manieră mai rock și la un ridicat nivel de profesionalism, cu intervenții serioase de chitară electrică și instrumente neconvenționale, atît electronice cît și instrumente orientale (buzuki, sitare), apoi instrumente de percuție specific africane etc. Desigur, schimbarea nu se realizează numai la nivel muzical. Versurile capătă și ele o nouă formă, mult mai modernă, fără să-și piardă nici sensibilitatea, nici profunzimea. Noii folkiști nu mai sînt tributari marilor poeți. Își scriu singuri...

0 poezii, 0 proze

Daniela TrifanDT

Daniela Trifan

AutorAtelier

Născută la Brăila, în peisajul romanticului port dunărean, Daniela Trifan s-a simțit permanent influențată de imaginea arhitecturală a centrului vechi al orașului, precum și de imaginea bălților din apropierea Dunării, acolo unde, în copilărie, petrecea mult timp cu familia, la pescuit, privind amalgamul culorilor calde de apus. A urmat școala de muzică, unde a studiat vioara, dar în același timp scria poezii, nuvele, picta peisaje și încerca din răsputeri să-și găsească acel talent, despre care credea că fiecare om trebuie să-l primească, la naștere... Îndrumată de familie, a urmat Liceul Sanitar, care n-a atras-o decât datorită faptului că putea să-și ajute semenii... lucru care a devenit, mai târziu, pasiune. Acolo și-a cunoscut actualul soț, iar în vremurile tulburi de după 1990, a rămas asistentă medicală, lucru care n-a împiedicat-o să scrie, să studieze și să-și caute mai departe "talentul". A urmat apoi Specializarea Agricultură a Facultății de Inginerie Brăila, din cadrul...

3 poezii, 0 proze

Vincenzo CardarelliVC

Vincenzo Cardarelli

AutorClasic

Vincenzo Cardarelli (pe numele adevărat Nazareno Cardarelli) (n. 1 mai 1887 - d. 18 iunie 1959) a fost un poet și jurnalist italian. Lirica sa are un caracter autobiografic. A evocat peisajul italian în diferite anotimpuri, prin versuri de o muzicalitate deosebită. Pentru activitatea sa, a primit Ordinul Italian de Merit ("Ordine al merito della Repubblica Italiana"). Opera1916: Prologuri ("Prologhi"); 1925: Istorii și amintiri ("Favole e memorie"); 1929: Soarele la zenit ("Il sole a picco"); 1934: Zile pline ("Giorni in piena"); 1935: Pământ natal ("Terra genitrice"); 1936: Poezii ("Poesie"); 1939: Cerul desupra orașelor ("Il cielo sulle città"); 1946: Poezii noi ("Poesie nuove") 1948: Vila Tarantola ("Vila Tarantola"), pentru care a primit Premiul Strega 1962: Opere complete ("Opere complete"). Cardarelli a fost unul din întemeietorii revistei și grupării literare La Ronda, prin care a pledat pentru întoarcerea la clasicism și a impus ca model lirica lui Leopardi.

3 poezii, 0 proze

bla bla blaBB

bla bla bla

AutorAtelier

Nistru Eduard nascut in Craiova pe 14 09 1992. Versuri melodioase, evocand peisajul natural cu poezii si compuneri despre natura.

3 poezii, 0 proze

Grigore PopoviciGP

Grigore Popovici

AutorClasic

Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...

3 poezii, 0 proze

Nicolae Maroga EnceanuNE

Nicolae Maroga Enceanu

AutorClasic

\"Originar din comuna Ianca,din campia Romanatiului,Nicolae Maroga Enceanu (nascut la 3 mai 1950) a publicat pana in prezent volumele de versuri:\"Taceri destainuite\" (1993),\"Drumul fantanilor\"(1995)si \"Cararile din lanuri\"(1998),romanul \"Salvatorul\"(1994),culegerea de povestiri si legende \"Frumoasa cu pletele de aur(1995)si volumul de nuvele si povestiri \"Strigate pe ulicioara\"(1997). In recentul roman:\"Miracolul Valcoviei\"(Editura \"Agora\",Craiova-1999),Nicolae Maroga Enceanu isi propune sa evoce peisajul mirific al copilariei,garla Valcovia,din intinsa balta Potelu,de langa Dunare,zona de un viu pitoresc etnografic,intr-o tonalitate lirica si realista,in acelasi timp.\"Miracolul Valcoviei\"este un roman autobiografic,avand la baza tehnica memorialistica.Peisajul copilariei se reconstituie din amintiri.Nicolae Maroga Enceanu surprinde cu acuitate,in acest roman,psihologia oamenilor care traiesc in preajma baltilor,a apelor batranului Danubiu,intr-o maniera ce ne...

4 poezii, 0 proze

NE

Nicolae Maroga Enceanu

AutorClasic

\"Originar din comuna Ianca, din campia Romanatiului,Nicolae Maroga Enceanu (nascut la 3 mai 1950) a publicat pana in prezent volumele de versuri: \"Taceri Destainuite\" (1993), \"Drumul Fantanilor\"(1995) si \"Cararile din lanuri\" (1998),romanul \"Salavatorul\"(1994), culegerea de povestiri si legende \"Frumoasa cu pletele de aur\" (1995) si volumul de nuvele si povestiri \"Strigate pe ulicioara\" (1997). In recentul roman: \"Miracolul Valcoviei\" (editura \"Agora\" Craiova-1999), Nicolae Maroga Enceanu isi propune sa evoce peisajul mirific al copilariei, cu garla Valcovia, din intinsa balta Potelu, de langa Dunare, zona de un viu pitoresc etnografic, intr-o tonalitate lirica si realista, in acelasi timp. \"Miracolul Valcoviei\" este un roman autobiografic, avand la baza tehnica memorialistica. Peisajul copilariei se reconstituie din amintiri. Nicolae Maroga Enceanu surprinde, cu acuitate, in acest roman, psihologia oamenilor care traiesc in preajma baltilor, a apelor batranului...

0 poezii, 0 proze

Eugenio MontaleEM

Eugenio Montale

AutorClasic

Eugenio Montale (n. 12 octombrie 1896, Genova – d. 12 septembrie 1981, Milano) a fost poet, prozator, editor și translator italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1975. Montale s-a făcut cunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. Este inițiatorul și reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul uneori "halucinant", evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria, aspirația spre libertate dar și dialogul cu istoria recentă. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți italieni moderni alături de Giuseppe Ungaretti și Umberto Saba. Eugenio Montale s-a născut în 1896 la Genova. A urmat studii superioare de muzicologie și muzică teatrală în orașul natal. Aceste studii au fost întrerupte de încorporarea ca ofițer de infanterie în timpul primului război mondial. La sfârșitul primului război mondial, Montale și-a împărțit activitatea între poezie și cronica muzicală,...

68 poezii, 0 proze

Constant TonegaruCT

Constant Tonegaru

AutorClasic

Constant Tonegaru (*26 februarie 1919, Galați - †3 februarie 1952, București) a fost un poet român care a făcut parte din al doilea val al avangardei literare românești. După ce își întrerupe studiile liceale, pe care nu le mai termină vreodată, practică profesii dintre cele mai diverse, precum aceea de funcționar la Ministerul Culturii sau vânzător de fructe la Constanța. Duce permanent o viață boemă. În anii 1946 și 1947 audiază cursurile de literatură ale lui George Călinescu la Facultatea de Litere din București. Debutează în 1942 în revista Expresul din Brăila. Ulterior colaborează cu poezii la revistele Preocupări literare, Kalende, Universul literar. Singurul volum de poezii apărut în timpul vieții, Plantații - distins în 1945 cu premiul Editurii Fundației Regale pentru Literatură și Artă acordat scriitorilor tineri - face dovada apartenenței poetului la mișcarea de avangardă, dar aduce în peisajul liric al epocii nostalgia minulesciană a ținuturilor exotice, colorată de...

15 poezii, 0 proze

Vasile AvramVA

Vasile Avram

AutorClasic

Născut la 17 iunie 1940, în satul Lemniu, jud. Sălaj. 1962-1967 Facultatea de Filologie (2 ani la Timișoara, apoi 3 la Cluj unde frecventează și sursurile de filosofie ale lui D. D. Roșca) - 1967-1968 profesor de limba și literatura română și franceză la Școala Generală Holbav, Brașov. - 1968-1976 Redactor, șef de secție și secretar de redacție la yiarul județean "Informația Harghitei" din Miercurea-Ciuc - 1970 predă la Editura Eminescu romanul "Flama" (nepublicat) - 1976 se stabilește la Sibiu, fiind angajat la conducerea Centrului Județean al Creației Populare, îndrumă cercetări etnologice, valorifică datini și obiceiuri folclorice, colaborează la "Transilvania" și "Tribuna Sibiului" cu rubrici permanente. - 1976 publică împreună cu Petru Dumbrăveanu volumul "Tentația naturii. Peisajul și portretul în creația artiștilor plastici amatori". - 1980 scrie prima variantă a poemului transcendental "Elegiile Orhideei" - 1983 predă la Editura "Cartea Românească" romanul "Legat la ochi",...

3 poezii, 0 proze

Peisajul

de Cioban Stela

câmpia se întindea ca o femeie soarele o mângâia ca un bărbat tot orizontul privea răsturnat cum se naște din zi timpul trecut cum se trece prin viață ca printr-o ușă crăpată prin care năvălesc...

PoezieAtelier

Peisajul unei speranțe

de Ioana Camelia Sîrbu

departe de clădiri morganice, printre stânci albe și zgârâiate, vârfuri de șoapte se mai pot vedea sub coline verzi de rugăciune... prin iarba suflată de sunet, sunt boabe de vis și flori de zâmbet....

PoezieAtelier

Peisajul necunoscut

de Virgil Teodorescu

Mănușa fură mâna spărgând în unghii frunze Mănușa mai atârnă ca o cenușă caldă În care arde carnea ca niște gâturi de girafă Eu te aștept cu mâinile pline de furnici Pe care le voi arunca cu un gest...

PoezieClasic

Peisajul, respiratia si tu: goală

de Tinca Mihai-Paul

Peisajul, respirația și tu: goală Privesc un peisaj ce-și schimbă respirația Respiră când a bine, când a stres Și uite-așa mă hrănesc amăgit, cu rația Cu încercări să-mi nasc un interes... Mă uit la...

PoezieAtelier

Peisajul: cum se alcătuiește

de Carlos Drummond de Andrade

Acest peisaj? Nu există. Există spațiul vacant, de semănat cu un peisaj retrospectiv. Prezența munților, a arborilor imbatibas, a izvoarelor, ce prezență? Totul e mai târziu. După douăzeci de ani, ca...

PoezieClasic

Peisajul Alexandriei din Egipt

de Giuseppe Ungaretti

Vegetație istovită de soare. Taurul legat la ochi își continuă cursa Întovărășit de mecanismul circular șuierător. Se oprește în pauzele regulamentare. Apa vărsată se întinde șovăind. Se va resorbi...

PoezieClasic

mă dustrage peisajul

de Florentin Cristian

Cu pasărea stă în necunoștință De un ram uscat Din bătrân ca mine Un june astfel Chiar dacă alții nu seamănă cu el De părere că zborul e ușor Pătruns de aer un zvon Sun aripa colorată a păsării Sunt...

PoezieAtelier

Nu lăsați bipezii să strice peisajul

de Liliana Pintocara

Cerul scutură norii de-un alb compact ca printr-o strecurătoare uriașă și începu să cearnă steluțe de gheață. În zadar se zdrobi soarele să tragă cu o rază la ce se mai întâmplă pe Pământ, nu reuși...

ProzăAtelier

ninsoare

de adrian

peisajul îmi pare-nghețat iar ea mă privește de-acolo cu numele ei de acum dar cu ochii ei de fată e oarecum frig și-ntre noi doi cade încet o ninsoare transparentă și plată ca un film timid desenat...

PoezieAtelier

ciorile

de dumitru cioaca-genuneanu

peisajul de iarnă este de un alb cristalin capabil sa amuțească în brazi ne-născutele viori de nu ar fi să le țină la flacăra visului aceste ciori croncănind din flașnete care nu cunosc nota rețin...

PoezieAtelier