Peisajul necunoscut
de Virgil Teodorescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Mănușa fură mâna spărgând în unghii frunze
Mănușa mai atârnă ca o cenușă caldă
În care arde carnea ca niște gâturi de girafă
Eu te aștept cu mâinile pline de furnici
Pe care le voi arunca cu un gest impudic
Pentru a le putea găsi pe țărmul mării când dragostea
E mai înaltă decât gâtul colorat al girafei
Tu ești femeia în care se strâng de gât oamenii
Sau își trec prin umeri cuțite lungi de sticlă
Sau vorbesc despre violențele inaccesibile ale panterei
Tu ești femeia în care se deschide visul
Ca o enormă plantă de apă
În care oasele lustruite sunt ace de cusut
Blănurile oceanelor pentru totdeauna