Poezie
ninsoare
1 min lectură·
Mediu
peisajul îmi pare-nghețat
iar ea mă privește de-acolo cu numele ei de acum dar
cu ochii ei de fată
e oarecum frig
și-ntre noi doi cade încet o ninsoare transparentă și plată
ca un film timid desenat
prin care mă surprind cum numele vreau să i-l strig
întotdeauna timpul în loc am vrut să îl pot opri
dar mi-e greu
gheața dintre momentul nesfârșit și anotimpul prea scurt
printre degete-mi curge topită mereu
umezind poalele cosmosului
în mintea mea o cortină gri
fulgii albi voalând din loc în loc retina subțire
pe ecliptică întinsă ca pe-un șasiu
îngheață în constelații
aproximative lucrate parcă de artizani
tulburate de aburul din respirația ei de femeie
e frig și târziu
și locul încă ni-l căutăm printre timpuri și spații
o chem
vino
rulează acum calea lactee
022.751
0
\"voalând\" - mi se pare un gerunziu \"greu\", nu numai la pronunțare, cât și la citire;
\"parcă\"?! - de ce \"parcă\"?!
Mi s-a părut însă puternică ultima parte a poemului, mai precis, ultimele lui 4 versuri de la care, cred, s-ar putea extrage și pe baza cărora s-ar putea extrapola! :)
Așa cred eu.
prietenesc,
li