Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pe la ora noua"22201 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate
Ultima Generație - Primul Val

Ultima Generație - Primul Val

ColecțieCarte3 texte

Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.

de Radu Herinean

Ștefania DavidȘD

Ștefania David

AutorAtelier

membră Zona Nouă membră The Chocolate House "dacă universul viselor, pe care îl numim lume, este aidoma unei case pe a cărei poartă pătrundem stăpâniți de deruta lunaticului, literaturile, la rândul lor, se aseamănă cu ceasurile de perete atârnate în odăile acestei case, ale cărei rosturi dorim să le deprindem. Acum: 1. Este absurd să afirmi că unul sau altul dintre ceasurile cu tic-tac aflate în odăile acestei case a viselor arată sau nu ora care se cuvine. 2. La fel de absurd este să afirmi că vreunul dintre ceasurile din odăile cu pricina se află cu cinci ore înaintea altuia, pentru că, potrivit aceleiași logici, se poate, totodată, deduce că același ceas este cu șapte ore în urmă. 3. Este la fel de absurd să chibzuiești că cel de-al doilea ceas îl imită pe primul, pornind de la faptul că, la un timp oarecare după ce unul dintre ceasuri indică ora nouă și treizeci și cinci de minute, alt ceas din casă indică tot ora nouă și treizeci și cinci de minute." Orhan Pamuk - Cartea neagră

1 poezii, 0 proze

Schiopota DragosSD

Schiopota Dragos

AutorAtelier

Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...

41 poezii, 0 proze

George FilipGF

George Filip

AutorClasic

George Filip s-a născut la Tuzla, judetul Constanta, la 22 martie,1939. Este fiul lui Pandele si al Floarei, strănepoată a marelui poet Octavian Goga. Urmeaza scoala primara în comuna natală, iar liceul l-a continuat la Bucuresti. Datorita atitudinii sale neagreata de „democratia romaneasca” a acelor timpuri si a propagarii genului de poezie „incomoda” a fost judecat public la Turnu Severin si arestat. În 1977, după alti ani de privatiuni si suferinte, s-a înscris pe lista pentru drepturile omului si a cerut protectia Ambasadei americane. In urma aceste actiuni, i s-a intentat un nou proces public, care a avut loc la Tuzla. Si-a facut debutul în România cu 4 volume pe tematici diferite. A parasit tara la 7 ianuarie 1979. Dupa peregrinari in Austria, Germania si Franta se stabileste in Canada. Alegand Montrealul ca oras de resedinta, poetul s-a numărat printre fondatorii Centrului Cultural Român, a fost redactor la ora de radio în limba română, redactor la revista multiculturală...

20 poezii, 0 proze

pop romeoPR

pop romeo

AutorAtelier

Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda. din Despre iubire - de Kahlil Gibran adiemusmagic@gmail.com

869 poezii, 0 proze

MR

Mircea-Ștefan Racoviceanu

AutorAtelier

Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.

1 poezii, 0 proze

Franz KafkaFK

Franz Kafka

AutorClasic

Scriitor S-a nascut pe 3 iulie 1883 la Praga, într-o familie evreiasca, fiu al comerciantului Herman Kafka si al Juliei Kafka, nascuta Loewy. Limba materna a lui Franz Kafka, în care a si scris mai târziu, era totusi germana, ca la ca. 10% din populatia ora*ului Praga în acea epoca. Dupa absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga si mai târziu ca avocat la o companie de asigurari (1908-1922. A parasit doar rareori Praga, traind intr-un "cerc strâmt" pâna catre sfârsitul vietii. In 1909, publica primele sale schite de proza în magazinul literar Hyperion, care aparea la München. Îmbolnavindu-se de tuberculoza (1917), a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sanatatii lui se agraveaza si, începând din 1922 nu mai poate lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling în apropierea Vienei ramâne ineficace. Franz Kafka moare în ziua de 3 iunie 1924. Dupa moarte, opera sa literara, care ramasese în cea mai mare parte inedita, a...

42 poezii, 0 proze

Anni- Lorei MainkaAM

Anni- Lorei Mainka

AutorAtelier

1981 - Dipl.phil. - Universitatea București. tema - "Zwischen Dinggedicht und Christusvisionen-R.M.Rilke. Ein Versuch." 1992 - Debut-Chisinau/poeme/revista "Literatura și ARtă". Poezii si recenzii/traduceri /M.Vulcanescu - Kurier/Bochum, Literatură și Arta/Contrafort Chișinău... 2000 - der flug des greifs - zborul grifonului - poezii Ed. R.G.Fischer/Frankfurt//Charm & Scott/București. 2001 - "E ora când lupii se așează la masă" - poezii Ed. Albatros -Semne - București/Lansare: Nora Juga, Octavian Soviagny, George Arun, N.C.Munteanu. Poezie germana: "unter dem neumond des februars"/"februarie, crai nou". "des glöckners fluch" / "blestemul clopotarului". Roman - "Am Coventry Kanal" - Roman /De-a lungul Canalului Coventry - Despre dragoste și moarte pe insula celor singuri. 2005 - Bibliothek der Dt.Sprache u.Literatur - Premiu -poezie: "Poem cu moarte ptr. Aglaia Veteraniy" 1990-2010 ZGR București-Revista germaniștilor - București/Debut cu poeme în limba germană. annilorei@yahoo.de/ 2010...

616 poezii, 0 proze

Alex PoppAP

Alex Popp

AutorAtelier

Nacut pe 27 ianuarie 1978 la ora 0:30.

149 poezii, 0 proze

Șerbănescu AnaȘA

Șerbănescu Ana

AutorAtelier

M-am născut la ora 14.27 pe cale naturală cu ajutorul mamei și al dr. Andrei în data de 28 august 1994. La grădiniță am fost trei ani la grupa pregătitoare pentru că tata a stabilit că sunt prea deșteaptă să încep ca tot omul cu grupa mică. Din clasa I până în 2013 am fost elevă la Colegiul German Goethe. Acum studiez relații internaționale la SNSPA și la ASE. Am participat la olimpiada de limba și literatura română - minorități - faza pe țară în 2007 și în 2008, când am luat mențiune. Pe 1 iunie 2009 am participat la a 6-a ediție a Festivalului de poezie Gellu Naum organizat la C.N. Mihai Eminescu și am luat premiu I la secțiunea gimnaziu. În anul 2009 am luat mențiune la olimpiada de limba, comunicare și literatura română “George Călinescu”- faza pe municipiu. În anul 2010 devin vice-campioană la karate, stilul shito-ryu.

108 poezii, 0 proze

David Lidia IleanaDI

David Lidia Ileana

AutorAtelier

Nascuta la Sinaia, iubesc natura si tot ce imi ofera ea ... Am cazut pe Pamanat pe data de 30 iulie 1989 la ora 5:42, o ora matinala care imi da puterea sa incep ziua chiar dinaintea primelor raze ale soarelui, sa pornesc cu cu El la drum, prin suisurile si coborasurile zilei ... Scrisul este modalitatea mea de exprimare a trairilor. Multi cred ca e doar o masca, dar este o realitate.

27 poezii, 0 proze

Pe la ora noua

de Liliana Stoian

Fantoma morții! De ce ai venit? Sau pentru cine? Căci de venit-ai pentru mine... te voi primi,cum n-am primit pe nimeni! Și dacă e așa...te voi ruga a ma lasa,să mă fardez... să mă aranjez...să mă...

PoezieAtelier

Numerele somnambule de la Ambasada britanica

de remus radu

Numerele somnambule de la Ambasada britanica Remus Radu Pe trotuarul din fata Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti se formeaza in fiecare dimineata o comunitate umilita, care numara sute de oameni:...

ArticolAtelier

noiembrie cu o voce pe fundal

de Andrei Velea

1. Era o dimineață de noiembrie, puțin trecut de ora nouă. Afară, o ceață lăptoasă și o temperatură suportabilă. Mă aflam în mașină, pe faleza superioară a Dunării, în drum spre locul de muncă....

ProzăAtelier

Fapt divers

de Ana Blandiana

Ieri dimineața pe la ora șapte, Când era încă aproape noapte Și toți copiii dormeau încă tun, A fost săvârșită o crimă în prun. Un vierme necunoscut s-a introdus În pruna cea mai de sus. I-a supt...

PoezieClasic

Forever

de Diana Jiganie

Ceasul din turnul vechii biserici batu ora noua. Bang!... Bang!... Bang!... Alan incepu sa numere in gand: o data, de doua ori, de trei ori, de patru ori... Nici nu mai era atent la drum. De cinci...

ProzăAtelier

Un urs in oras

de Mihai-Athanasie Petrescu

Capitolul 19 Prieteni pana la moarte - Comandantul gărzii la postul 3!… Comandantul gărzii la postul 3! Astfel de apeluri se auzeau în mod frecvent pe timp de noapte, mai ales când în posturi se...

ProzăAtelier

Teoria tripletei feminine

de Emil Dogaru

La facultate totul se derula normal. Atmosfera de la ASE era incomparabil mai plăcută decât cea experimentată de el la Metalurgie. Și asta îndeosebi datorită farmecului peisagistic conferit de...

ProzăAtelier

Viața mea zbuciumată și adevărată, de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VI)

de florin caragiu

Altă dată, tot acolo, pe la ora trei noaptea vine o ceată de lupi drept în oi, dar câinele, fără frică, sare drept pe ceata de lupi. Atunci l-au apucat mai mulți lupi și îl duceau în gură spre deal....

PoezieAtelier

aripi de inger

de manaila lucian

a-nceput de ieri sa ploua, cate-un strop de-aer curat, pana pe la ora noua, cand s-a-ntunecat. indreptandu-ma spre casa, lacrimi curg de fericire, de acum profit de sansa si de nemurire. mi-am...

PoezieAtelier