"Pe cruci intoarse" – 22198 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Aron Cotruș
Aron Cotruș (n. 2 ianuarie 1891, Hașag, lângă Sibiu - d. 1 noiembrie 1961 La Mirada, California) a fost un diplomat și scriitor român. A studiat clasele gimnaziale la Blaj, la liceul "Andrei Șaguna" din Brașov și Facultatea de Litere din Viena, și a făcut parte din redacția ziarelor cu caracter naționalist: "Românul" din Arad și "Gazeta Transilvaniei" din Brașpv, dar a avut și colaborări cu reviste de cultură: "Gândirea", "Vremea", "Libertatea" (Orãștie), "Iconar" (Cernãuți), etc. În timpul primului război mondial, a ajuns în Italia, unde a lucrat pe lîngă Legația României din Roma. După terminarea arăzboiului, în 1919, s-a întors în țară a devenit ziarist în Arad, membru al Societății Scriitorilor Români și director la biblioteca Sămănatorul. A lucrat ca atașat de presă la Roma, Varșovia, iar în timpul celui de al doilea război mondial, ca secretar de presă la Madrid și Lisabona. A fost directorul publicației "Frăția de cruce" între anii 1940 și 1941. După prăbușirea...
15 poezii, 0 proze
Mihai Leoveanu
PROFIL Telefon – 0722468045 - 0749775752 E-mail – mihai_leoveanu@yahoo.com Născut în Iași, la 14 septembrie 1953, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci (pe care o port și acum). BIOGRAFIE Am debutat în 1971, în paginile revistei CRONICA. Au urmat colaborări frecvente la CONVORBIRI LITERARE, ATENEU, FAMILIA, TOMIS, AMFITEATRU, ECHINOX, ROMÂNIA LITERARÃ și TRIBUNA. În 1977, am câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor din România la Festivalul Național de Poezie NICOLAE LABIȘ (Mălini, Suceava). În urma câștigării concursului pentru debut editorial lansat de Editura JUNIMEA, în 1978 îmi apare primul volum de versuri – CARUL MEU TRAS DE PATRU EGRETE. Au urmat : GIUSEPPE UNGARETTI. JURNALUL UNEI EXISTENȚE (monografie critică, 1980), STRUCTURA LACRIMII (versuri, 1984), GERUNZIU (versuri, 1988), ZOLAR. CARTEA CUNOȘTINȚELOR ANTICE (eseuri, 1993 Chișinău), MARELE FRIG (versuri, 1996) și RÃZVRÃTIREA (1999). De mai bine de 7 ani lucrez (și cred că am ajuns la forma finală) la ultimul volum de versuri –...
349 poezii, 0 proze
Nataliea Albu
M-am nascut pe plaiuri mioritice, in lunca Siretului, intr-o casuta umbrita de doi tei si coama dealurilor in care m-am simtit toata copilaria o printesa... Am aparut pe lume intr-o zi de 13 septembrie, o zi insorita imi povestea mama, ajunul sarbatorii satului "HRAMUL SFINTEI CRUCI" N-am nascut ametita de mirosul cozonacilor si de parfumul strugurilor din bolta casei. Poate ca cele mai frumoase amintiri vor ramane din perioada copilariei... o spun si acum, copiii nascuti la tara nu sunt robotizati, au o lume de basm, mai pot avea acces si-acum la ea. Le-am dat mult de furca parintilor mei, n-am avut frati, dar traiam in lumea mea imaginara cu printi si printese, cu feti frumosi si zmei, m-au pierdut de la 3 ani, fugeam unde erau copii, ma ascundeam in rondurile de flori si o data m-au recuperat disperati abia spre dimineata, adormisem intre flori asteptand sa apara Faf frumos... O LUME DE BASM! pat de flori si bolta instelata, ce paote fi mai frumos? Aceasta e partea frumoasa a...
7 poezii, 0 proze
Maria Elena Chindea
ACTIVITATEA LITERARÃ Volume de versuri: • 2011 - „PICURI ÎN CRUCE” (Editura GRANADA, București) • 2012 - „LACRIMÃ DE RUG” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) • 2013 - „DECUPAJE ÎN VIOLET” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2015 - ”FOXTROT CU DUMNEZEU” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 20115 - ”PUPILA CU FLUTURI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2017 – „VIAȚĂ ÎN DOZE LETALE” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2017 – „CAD SPRE CER POEȚII” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2017 - „PORTFARD DE FLĂCĂRI ÎN TRUSA DESTINULUI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „ASCEZELE CURCUBEULUI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „SINCRON CU FLUTURI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „DE MOARTE BUNĂ RESPIR” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „PE TÂMPLA NUMELUI MEU” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „MAREE ONIRICE” în duo cu NICOLAE ROLEA (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) Volume de proză: • 2012 - „MÃRTURISESC SUNT VIE” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu...
521 poezii, 0 proze
noname
If life is a bitch then U are my bitch!!! Got it? Traducerea: Da mama cu biciu`n mine si pe urma da-mi si una peste poponeatza c-am fo` o gajica rea de tot si am si o cocoaja intre craci care se cheama carici!
1 poezii, 0 proze
AmneziA
De ce oare/de ce oare/doamne de ce oare dc esti roman tre` sa fi stigmatizat peste hotare/de ce oare/de ce oare/doamne ce ma doare/caci atunci cand ei construiau catedrale/noi aparam crestinatatea la dunare in zale/ Cum p... mea sa nu`i urasc pe cei far` de cultura care mai mereu ne iau la p.../catalogandu`ne pe toti drept niste hoti........./trebie sa`mi percepi soundu` literalmente/caci sunt cantaret de rap eminamente/finalmente/mi`am scris istoria pe 4 pergamente desigur ca cele mai frumoase momente/etologii m`au privit si s`au crucit/m`au catalogat drept un savant/insa nu`i adevarat,doar modu` meu de viata este eclatant,uneori derutant alteori socant/...alerg bezmetic inspirand morbid`aroma`cetii/caci sunt bantuit de blestematu` dar al vietii/....Nu pot sa mai iubesc..caci oamenii sunt la fel ca si shogunii/iar eu ma zbat far` de putere in cusca de cristal a ratiunii.(extract from one of my future projects..this is Unda`ground abstract hiphop)
2 poezii, 0 proze
Aurel Pastramagiu
S-a născut la 21 Iunie 1922, în Galati. In anul 1929 familia se mută la București. În Aprilie 1941 intră în "Frătia de Cruce" la liceul Titu Maiorescu din București. Absolvent al Scolii Navale (1942-1944),a functionat ca ofiter de marină militară în perioada 15 Aprilie 1944 - 15 August 1947. A participat la actiunea de evacuare a trupelor române din Crimeea, între 15 Aprilie 1944 - 13 Mai 1944, îmbarcat pe canoniera N. M.S. Lt. Cdor Stihi Eugen. Pentru comportamentul său este decorat cu "Coroana României" în gradul de Cavaler, cu panglica Virtute Militară, cu spade și frunze de stejar. Este licentiat al Facultătii de litere și filosofie din Bucuresti sectia filosofie, specialitatea psihologie, în 1948 și absolvent al Seminarului Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" din Bucuresti 1948. A fost arestat la 1 Iulie 1949, făcând parte dintr-un grup legionar care încerca să reorganizeze pe cei rămași fără legăturã în urma arestărilor, începute încă din 1948, în vederea...
2 poezii, 0 proze
ioana negoescu
născută cândva dintr-o împăcare, absolvită de toate păcatele. șomera lumii acesteia. nevaccinată la timp, cu toate bolile sufletului în sânge. nu destul de nebună, fără casă, fără acasă. fără nici o grijă. găsită născând pe un câmp de gheață într-un noiembrie. regăsită născând. înger păzitor: Maya. îi plac iluziile și trece de geamanduri. vorbește într-o limbă asemănătoare cu pacea. îi e teamă de războiul din ea și de păianjenul cu cruce. are un șarpe sub piele care i se strecoară uneori în suflet să-i înmulțească păcatele. alte animale: o lighioană.
1008 poezii, 0 proze
Dumitru Bordeianu
Dumitru Bordeianu s-a nascut in 15 august, in anul 1921, in Draguseni, judetul Botosani, avand sa creasca sub si sa se bucure de obladuirea Maicii Domnului, atat in familie, cat si in cele mai intunecate incercari ale vietii. De mic simte duhul Ortodoxiei mangaindu-l si ocrotindu-i pasii spre o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Urmeaza cursurile scolare in satul natal, iar liceul la Falticeni si Storojinet, cand intra in Fratiile de Cruce (1939). O data cu declansarea razboiului, cu pierderile teritoriale suferite de Romania, este mobilizat si lupta pe front, pana la Cotul Donului, fiind decorat cu medalia „Barbatie si Credinta”. Dar cu sine, cu dusmanii neamului si ai lui Dumnezeu avea sa dea marile batalii mai tarziu.„Bandit, dusman al clasei muncitoare” In 1946, fiind student al Facultatii de Medicina din Iasi activeaza in randurile Miscarii Legionare – „legaturi, informatii, sedinte, disciplina, pregatire, curaj”* – in cadrul Centrului Studentesc in „lupta fara compromis impotriva a...
0 poezii, 0 proze
maior alexandra
"CRED ÎN IUBIRE. Cred că numele cel mai frumos și mai nălțător dat Lui Dumnezeu este Iubire. Cred că iubirea nu poate exista fără comuniune, fără dialog, fără a te deschide altuia. Cred că iubirea trece prin cruce. CRED ÎN CREDINȚÃ. Cred că numai credința în Dumnezeu alungă din sufletul omului nesiguranța și oferă speranță și optimism. Cred că omul se poate realiza pe deplin atunci când se încrede în Dumnezeu și se poate împlini cu adevărat atunci când îl iubește pe aproapele asemenea Lui Dumnezeu. Cred că numai credința în Dumnezeu îl conduce pe om la fapte concrete de iubire. CRED ÎN SPERANȚÃ. Cred că speranța este sora mai mică ce se ține de mână cu credința și iubirea. Cred că speranța îl ajută pe om să privească departe, să depășească obstacolele și să se ridice după ce a căzut. Cred că cine nu speră se poate asemăna cu un bătrân care a pierdut totul, chiar dacă este tânăr." - Pr. Daniel Bulai ici_pici_sweet@yahoo.com
11 poezii, 0 proze
Pe cruci intoarse
de Andrei Dumitrescu
Ard prin alte timpuri prin alte pelicule voalate, Pe alte retine schitand cu buzele arse grimase, pe alte poteci abandonate de ochiul divin, Pe ruguri improvizate reci de carne cruda de capra de la...
Lumină...pe pământul rotit după soare!
de Ileana Popescu Bâldea
Lumină în muguri ce- au uitat să se-aprindă, Lumină în liliacul întors către floare, Lumină în gândul suav- pocnind de pe crengi, În zumzetul și lacrima dinspre soare. Lumină- n aburul ce împletește...
amnezie sau ritualul de seară al părului
de Blesneag Stefan Ionut
maria își spală părul negru într-o cameră îngustă cuvintele îi alunecă pe obraji și se ard în soarele lipit de fundul ligheanului pe cruci înaripate, maria scâncește ca un prunc în aburul...
"Nitrat de Argint" - Abis - XI
de Petrea Marian Iulian
ABIS [ XI ] Îmi frâng sub umbre de mormânt, lacrimi pe crucile întoarse. Întoarcă-s-ar toate de unde-au plecat!!! În rai, dezbinare; în iad, împăcare; un abis fermecat... Ce-i demon, ori înger, sub...
HISLer
de Cristian Daniliuc
Au crăpat zidurile casei lui Dumnezeu, astfel încât s-au prăbușit peste bucățile de lemn gravate în cruci întoarse. Haosul a pus stăpânire pe cartea de veghe a creștinilor spânzurați de mâna lui...
"Nitrat de Argint" - BLESTEM - XV
de Petrea Marian Iulian
BLESTEM [ XV ] Când umbrele s-agită, în neștire, Dragoni cu guri de foc, s-arată-n cer, De varsă dintre nori, urgii - iar temnicer, Crunta entitate - țipă, la oștire, Tot căutând sub lac,...
Amor de scânduri ude
de DoG
Era bătaia unui clopot în sicrie, O pasăre morbidă, Un vânt plutind deriva inocenței... Și iată iar murind în mine,moartea : Un vânt etern de pene arse, Și inima-mi e un adânc mormânt, Trecea...
Lansare \"Sange Satanic\"
de Sorin - Mihai Grad
Herg Benet Publishers lanseaza un roman-eveniment: Sânge satanic de Cristina Nemerovschi, redactor EgoPHobia. Lecturi, discuții și întâlnire cu prozatoarea în clubul FIRE din București (str....
o noua zi in paradis
de antonia
Nu imi amintesc exact de unde a pornit tot…poate ca incep in acest moment cu un mare cliseu….si poate ca sunt constienta de asta..sau poate ca nu…mai bine zis…sau da-o naibii de idée…nu vreau sa pic...
