"Pe șira spinării" – 22194 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Nicolae Paul Mihail
Mare umorist, realizator de sceanarii radiofonice și autor al multor publicații în revistele umoristice și de divertisment. Actual, locuiește în orașul Sinaia. Scenarist, prozator, epigramist, Nicolae Paul Mihail este cel care, alături de Eugen Barbu, a dat viață personajului Mărgelatu din legendarul serial, dar și cel care a încântat cu schițele sale umoristice. De numele lui Nicolae Paul Mihail se leagă existența a 29 de scenarii de film, printre care „Haiducii“, serialul „Urmărirea“, „Un august în flăcări“, opt filme de lungmetraj cu personajul principal Mărgelatu, dar și numeroase cărți pentru copii, nuvele satirico-umoristice. Povestea sa începe cu ani în urmă, pe vremea când era doar un copil. „Încă de când eram copii, eu și cu sora mea eram la concurență. Eu scoteam «Universul copiilor», iar sora mea, «Dimineața copiilor», două publicații copilărești, care au rămas undeva în memorie“, își amintește cu plăcere Nicolae Paul Mihail. Și totuși, conștientizarea talentului a venit...
1 poezii, 0 proze
Sebastian Lucaci
născut in 02.07.1976 in Arad de atunci, mă plimb străin pe șina ferată a unei comete, ce stă să cadă, ca o rugăciune nerostită, si nu privesc niciodată în jos - debut literar pe siteul Agonia
10 poezii, 0 proze
Bodnărescu Vasile- Carol
Sunt născut la 22 octombrie 1986 în localitatea Lugoj, județul Timiș, din părinți români: Vasile Bodnărescu din satul Marginea, județul Suceava și soția sa Irina, născută Irina Molnar, din satul Târgoviște, județul Timiș. Am o sora pe nume Irina. Isteț și cuminte, gimnaziul "a fost petrecut" la liceul Pedagogic, din Caransebeș; liceul la Grup Școlar Construcții de Mașini în Caransebeș; facultatea la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, profilul Protecția Plantelor și ultima etapă a vieții mele de formare școlară s-a petrecut tot la aceeași universitate, urmând cursuri de master la specializarea Utilizării Durabile a Terenurilor Agricole. M-am apucat de poezie în anul 1997, pe 21.10. phlow_punk@yahoo.com
9 poezii, 0 proze
Pana Carmen-Gabriela
MEMORIU DE ACTIVITATE Educatie Si pregAtire profesionalA  Liceul pedagogic „Matei Basarab”, Slobozia – absolvit în anul 2000  Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Bucuresti, 2004  Cursuri pentru absolvirea modulului psihopedagogic înscris în Curriculumul pentru formarea inițială a cadrelor didactice - 2004  Curs psihopedagogic: „Elemente de psihopedagogie școlară” – 2004  Cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului – 2004  Curs psihopedagogic de formare continuă – 2005  Curs de formare: „Managementul proiectelor educaționale” – 2006  Cursuri de pregătire pentru definitivarea în învățământ – 2006  Curs de formare continuă: „Informare/Sensibilizare pe tema HIV/SIDA” – 2007  Cursul de formare continuă: "Programul național de dezvoltare a competențelor de evaluare a cadrelor didactice pentru bacalaureat" – iunie, 2009 * Autorizatie de traducator, translator si interpret pentru limba engleza,...
4 poezii, 0 proze
Sima Cristian
Nascut la Braila, Absolvent al Liceului cu program sportiv(1999), Student al Facultatii de Matematica-Informatica, Specializrea:Prelucrare informatica a datelor economice, iubitor de Nichita Stanescu, dator pentru toata viata profesorilor mei: Carlogea Horia Emil(profesor de limba romana) si Dan Ion(profesor de matematica) Poeziile sunt reproduse din volumele: Constelatia tainelor(1999-2000) Metamorfoza visurilor(2000) Pe treptele gandului(2000-2001) Insule de ceara(2001-2002) Camere in pustiu(2002-2003-2004) Logaritmarea zborului(2004-2005-2006) motto personal: "Lumea ca roua, doar ca roua Si totusi..." KOBAIASHI ISSA e-mail:euler_1980@yahoo.com
14 poezii, 0 proze
Gheorghe Mădălina
Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...
8 poezii, 0 proze
Adriana Lisandru
Un șir de întâmplări. In dâra pe care au lăsat-o,încerc să mă alcătuiesc.
10 poezii, 0 proze
Arthur Conan Doyle
Sir Arthur Conan Doyle (n. 22 mai 1859 - m. 7 iulie 1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes--primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction). Sir Arthur Conan Doyle s-a născut la Edinburgh, din părinți irlandezi care emigraseră în Scoția. A fost trimis la Stonyhurst, o școală a Iezuiților, la vârsta de 9 ani, deși când a absolvit-o în 1875 el abandonase deja creștinismul pentru a deveni un agnostic. Din 1876 până în 1881 a studiat medicina la Universitatea din Edinburgh, inclusiv o perioadă de practică petrecută la Aston (acum parte a districtului Birmingham). După absolvire s-a angajat ca doctor pe un vas care se îndrepta spre coasta Africii de Vest; în 1882 și-a deschis un cabinet la Plymouth. Și-a luat doctoratul...
0 poezii, 0 proze
Philippe de Beaumanoir
Philippe de Rémi sire de Beaumanoir est un poète et romancier français, né en 1210 et décédé en 1265. * Beaumanoir, Philippe de Remi, sire de ~. "Né de Paris emprès... Compiègne" (!), cel ce-a scris, pare-se, -n premieră absolută, un șir de 11 fatrazii, e tatăl autorului unui tratat (pe care-l aprecia și Montesquieu) de jurisprudență, și anume: Costumes de Beauvaisis, și, altminteri, autorul, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, a două romane (sau, mai curând, romanțuri!), La Manekine și Jehan et Blonde, a unor poezii de curte sau de factură religioasă, și, mai ales, "surtout", după opinia lui Jean Dufournet (v. "Anthologie de la poésie lyrique française des XIIe et XIIIe siècles", NRF, Éd. Gallimard, Paris, 1989, p. 350), "des Oiseuses [un soi de "șotii", - cărora, azi, le-am spune, poate, lazies! - n.m.] et des Fatrasies." Acestea ultime, după același, țin "... de poezia făr-de-noimei și dezvăluie,-n ansamblul operei [lui Beaumanoir - n.m.], două trăsături...
1 poezii, 0 proze
Silvia Bitere
"Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa? Puteți orice să spuneți pe socoteala mea. Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!" (Omar Khayyam) - "autoportret"
142 poezii, 0 proze
Pe șira spinării
de Carmen Sorescu
sucul digestiv mă dizolvă din interior ca o larvă îmi țes din ochi fire pe șira spinării îmi crește o inimă mult mai complexă capabilă să moară de câteva ori atunci aripile volatile erup ca pruncii...
pe drum trecea măria
de Tatiana Gradinaru
pe șira spinării coboară sfinții costumați în clovni spectacolul ieftin are reprezentații multiple pe lobul stâng pe casa soarelui pe neonul din curtea lu dada măria invitațiile s-au pus în vânzare...
Pe buza orientului
de Rotaru Mircea
Pe străzi în cabriolete suave Trec îngerii toamnei sublimi și rasați Trec îngerii cai cu îngerii doamne Pe șira spinării a mii de bărbați Jumătate toamnă jumătate copac Mă las jefuit de frigul primar...
pe deal au înflorit salcâmii fără alergările noastre
de Ottilia Ardeleanu
ne certaserăm urât veniseși în genunchi nu nu cereai iertare nici îndurare pentru cele câteva răni vizibile și nenumăratele nevăzute clocoteam aș fi putut da drumul cuvintelor de pucioasă încinse ar...
Jurnal pe șapte zile
de Zaharia Ramona
Vineri „Vreau să te mai văd” Când o femeie aude cuvintele astea, oricât de indiferent i-ar fi bărbatul care le-a rostit, are un vag sentiment de confort. Eu am avut senzația unui curent electric pe...
Pe mine mă naște cineva
de Camelia Petre
Când așteptarea lasă loc interpretării încep să număr: săruturile care traversează circular coaja copacilor, degetele care bat în compunere fiecare literă a numelui tău, ferestre care se închid la...
pe unde mergem
de Daniela Bîrzu
mama mea e o slugă în dimineața greoaie se scoală se privește în oglindă și dă drumul la apă, apoi se îmbracă, poezia se macină pe asfalt sub roțile de mercedes și ea alege culoarea beige pentru că...
nu-i spune pe nume
de Adriana Lisandru
nu ți s-a întâmplat niciodată să alergi către tine și să nu te ajungi? așa vine ea, mereu pe vârfuri, cu fața întoarsă spre aripă, cu teci otrăvite pe glezne și faguri la sân, uneori mă strigă cu...
lună plină pe central road
de emilian valeriu pal
orașul acesta e urît și febril ca un convent iezuit în așteptarea refugiaților din parcuri țîșnesc ambulanțe pline de mîzgă par niște vulpi năpîrlite din morden mă pierd prin marile magazine am pofta...
