"Pamântul care ne desparte" – 20153 rezultate
0.03 secundeMeilisearchValentin Boeru
Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...
150 poezii, 0 proze
ioana petrea
Pamantul tineretii,povesti fara de inceput si fara de sfarsit,iubire,razboi,aventura si ura... Da , acum este inceputul... Usa din spate este inchisa,iar cea din fata este singura cale de inaintare sau abandonare a jocului. Suntem tineri,ascultati-ne visele!
1 poezii, 0 proze
Pteancu Laura
Ne nastem frunze pe acest pamant. Cu timpul dobandim scoarta, radacini, flori care se nasc si mor in liniste sau in disperare. Intotdeauna in buzunarul cel mai minuscul si mai intunecos pastram un vis, ca un bob de mazare intr-o pastaie.
46 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Ion Vatamanu
1937 / 1993 S-a manifestat ca luptator fervent pentru eliberarea nationala a romanilor din Republica Moldova si Bucovina, in 1987 si mai incoace scriind unele poezii preponderent retorice, de o larga au dienta: Ce vor scriitorii?, Unire, moldoveni!, Celor ce pun graiul la vot, Un popor de felul nostru, Matern la Bucovina etc. Ion Vatamanu a fost un reformator indraznet al poeziei roma nesti din stanga Prutului, riscand in 1962 sa dea o carte de versuri libere, albe, deosebite de cele cultivate la noi in epoca. Apoi a tra dus din Walt Whitman, din Imant Ziedonis, asimiland creator un vers cu care nu prea eram obisnuiti. Apoi si-a ales drept metafora si simbol frunza, explorand acest motiv intr-o carte intreaga De ziua frunzei si punandu-ne din nou la incercare gusturile si pri ceperile. Dupa care se intorcea in Tara Fagilor, de unde ne aducea multe si surprinzatoare Secunde cu munti. Pana ne-am obisnuit cu el si l-am simtit Atat de mult al pamantului (e titlul volumului sau din 1990)...
3 poezii, 0 proze
B. Liviu
"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"
11 poezii, 0 proze
neleapca mihaela
fiecare copac este un deget cu care pamantul arata soarele din noi
4 poezii, 0 proze
Matei Vișniec
Matei Vișniec este născut în 1956 în România. Copilăria și-a petrecut-o la Rădăuți. Tatăl era contabil iar mama învățătoare. Familia sa a avut experiența dureroasă de a i se fi confiscat pamântul pe care-l deținea și îl lucra. De mic observă că trebuie să adopte la școala și mai târziu în viața activă o ideologie de care știa că nu este chiar așa de perfectă și de adevarată. Această diferență între realitate și modul în care este înfățișată realitatea, cum ar fi spus tatăl său contabil, între scriptic și faptic, va fi inspiratoarea multora din piesele sale. Din copilărie într-un oraș în genul acelora "în care nu se întâmplă nimic" cum spunea Minulescu i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circului în turneu la Rădăuți. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentația teatrală. Îi va inspira ideea piesei Angajare de clovn Se mută apoi la București unde are acces la toate bibliotecile, toate formele de scriere, la literatura clasică și...
54 poezii, 0 proze
Vlad Moise
Vlad Moise s-a născut la data de 5 iulie 2004. Este student la Medicină Generală, Universitatea „Carol Davila” București. Volumul de proză scurtă Focul din Lazaret , debutul literar al lui Vlad Moise, reunește două lucrări nuvelistice. Prima dintre ele, Lazaretul celor ce gândesc , surprinde o aventură în căutarea libertății și a adevărului, iar cea de-a doua, Tălpi arse , stă sub semnul ogonismului , viziune filozofică a autorului, centrată asupra omului – ființă muritoare. În volumul de proză fantastică Vidanjorii , Vlad Moise prezintă periplul Vidanjorilor, Dulbunului, Măgarului cu ragilă și Câinelui berc într-o lume fără de hotare, în care Pământul și-a început căderea. Vlad Moise publică articole și poezii pe website-ul personal, ogonistul.com . Publică materiale educaționale și culturale pe canalul de Youtube. Facebook: Vlad Moise (@vlad.moise01)
4 poezii, 0 proze
lefter sorana
Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!
3 poezii, 0 proze
Pamântul care ne desparte
de Zburlea Ariana
Semnele furtunii. Umbrele se leagănă pe asfalt ca niște limbi vii, dar nu se ating. Calc pe câte una și conturul meu se pierde prin ele. E vineri seara și știi că nu ai planuri; atunci, singurătatea...
etc.
de Carol Daniel
gândurile tale sunt ca niște păsări de noapte nevăzute aici în schimb e întuneric ca într-un corn de aici te salut pe tine cel în zbor poate pentru că singurul lucru care ne desparte nu e nici cerul...
Lumina e salvarea noastră
de Moarcăș Monica
Ploua…Ploua cu suflete pierdute și cu plânsete de copil…ploua cu implorarea unei lumi ce și-a pierdut rădăcinile și calea…Cerul care ne desparte de infinitul relativ intangibil ni-l apropia ca pe o...
Impresii din Germania
de cornel marginean
IMPRESII DINTR-O TARA PERFECTA : GERMANIA Gandurile revin acum, odata cu picaturile de apa cazute din dus pe crestetul meu. Ma spal de o lunga calatorie dar nu ma lepad. Ce rau e sa nu poti aplica...
fulgi
de Belean Maria Ileana
odată îmi era teamă de fulgii albi pufoși să nu-mi atingă fața buzele nu știam ce gânduri au că poartă câmpul în palme sângele urca în bujori în privire - evanghelia era sacră erai așa aproape voiam...
bastardă
de viorel gongu
Blestem de dragoste bastardă Se urcă-n cer, cătând prin stele, Cu foc bătrân dorind să ardă, În scaldă, dorurile mele. Cobor din stele și din lună Prin foc, pe pietre, în pământul Ce mă cuprinde,...
efectul de fluture
de Anghel Geicu
sunt aici natașa, în blocul a, scara c. stau tolănit în fotoliu și te privesc cum îți curg lacrimi din ochi. simt întunericul cum îți străbate destinul. te văd cum îți muști pumnii cu dinții și...
Lebăda
de crisan ciprian laurentiu
Dispariția lui Laurențiu nu a fost o supriză pentru nimeni. Desele tentative de suicid eșuate din cauza salvării inumane de către bravii cavaleri ai expansiunii și proliferării durerilor și...
derizio-fan și casa uitării
de Ottilia Ardeleanu
Eu nu mă gândisem să-mi încep viața din pântece. Să caut singurătatea tocmai acolo. Să-mi număr zilele de la embrion încoace. Să privesc dimineți, înserări ori nopți dintr-un unghi inexistent pe...
Þara unde se scot castanele din foc
de andrea ghita
Prin geam văd fuioarele de fum ce se ridică din grădinile unde gospodarii au dat foc grămezilor de frunze căzute. Amurgul încă arămiu e tot mai pâclos. Începe anotimpul castanelor coapte. Îmi place...
