Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pînză"16379 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
PO

Pinzaru Ovidiu

AutorAtelier

mai tarziu

1 poezii, 0 proze

PR

Pinzaru Rodica

AutorAtelier

mai tarziu

1 poezii, 0 proze

PindarP

Pindar

AutorClasic

Pindar (sau Pindarus) (în greacă Πίνδαρος) a fost un poet antic, născut (probabil) în anul 522 î.C. în Cynoscephalae, o localitate din Boeotia. A fost fiul lui Daiphantus și Cleodice. Se spune că ar fi murit în anul 443 î.C. la Argos, la vârsta de 79 de ani. Pindar a fost căsătorit cu Megacleia, având două fiice, Eumetis și Protomache și un fiu, Daiphantus. Dintre poeții lirici ai Greciei antice, Pindar este cel a cărui operă este cel mai bine păstrată. Încă din antichitate unii critici l-au considerat un poet important. Proveniența familiară nobilă și eroică a lui Pindar se reflectă în poemele sale. Dintre operele sale s-au păstrat complet numai odele scrise pentru comemorarea victoriilor atletice ale învingătorilor de la festivalele de la începuturile Greciei clasice, între care Jocurile Olimpice. În operele sale a preamărit personalități și evenimente notabile. Casa lui din Theba nu a fost distrusă de Alexandru cel Mare, ca recunoaștere a...

1 poezii, 0 proze

PG

Panzariu Andreea Geanina

AutorAtelier

...........

2 poezii, 0 proze

Juan Carlos PinyadaJP

Juan Carlos Pinyada

AutorAtelier

Ma mananca.

6 poezii, 0 proze

Alejandra PizarnikAP

Alejandra Pizarnik

AutorClasic

Life and Work She was born on April 29, 1936 to Russian Jewish immigrant parents in Avellaneda, a suburb of Buenos Aires, Argentina. A year after entering the department of Philosophy and Letters at the Universidad de Buenos Aires, Pizarnik published her first book of poetry, La tierra más ajena (1955). Soon after, she studied painting with Juan Batlle Planas. Pizarnik followed her debut work with two more volumes of poems, La última inocencia (1956) and Las aventuras perdidas (1958). From 1960 to 1964 Pizarnik lived in Paris. There she worked for the journal Cuadernos, sat on the editorial board of the magazine Les Lettres Nouvelles, and participated in the Parisian literary world. Pizarnik also attended a variety of courses at the Sorbonne, including contemporary French Literature. She died in Buenos Aires of a self-induced overdose of seconal. [edit] Words in life * The Land Far Beyond(La tierra más ajena) (1955) * The Last Innoncence (La última inocencia, 1956) * The Lost...

8 poezii, 0 proze

Ilinca CretuIC

Ilinca Cretu

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Mihaela MateiMM

Mihaela Matei

AutorAtelier

"Ai grija de gandurile tale pentru ca se vor transforma in vorbe. Ai grija de vorbele tale pentru ca se vor transforma in fapte. Ai grija de faptele tale pentru ca se vor transforma in obiceiuri. Ai grija de obiceiurile tale pentru ca vor fi caracterul tau... Ai grija de caracterul tau pentru ca el va influenta destinul tau...viata ta." [Frank Outlaw]

9 poezii, 0 proze

CG

candea gheorghe

AutorAtelier

Militar pina la pensie. Apoi, sluga la patroni.Inginer, umanist, pro SF, vesnic scormon.

2 poezii, 0 proze

GJ

Georgescu Jasmina

AutorAtelier

o pânză de păianjen clădită pe o prăpastie de gânduri.

2 poezii, 0 proze

Pînză

de Marius Marian Șolea

Pînză Basarabiei Era război și lacrimile alergau în sînge ca într-un plîns de apoi. un lung geamăt și-un oftat cobora prin trupuri în noroi, cu cearșafuri albe erau duși soldații calmi și goi....

PoezieAtelier

PINZA DE PAIANJEN

de Elena

Să priveşti lumea printr-o pânză de păianjen… cum priveşti viitorul prin pânza amintirilor… ca şi cum ai dori ca ceea ce ştii despre praful drumurilor pe care ai...

ProzăAtelier

Pînză în alb-negru

de Marius Marian Șolea

Pînză în alb-negru La marginile serii vin copiii, pe tîmple-i poartă pe părinți, curg lacrimile albe ale iernii și viscole de patimi spun dorințe – cuvinte-n care se deschide ochiul întors de mult...

PoezieAtelier

Pinza de paianjen

de Vali

tesem impreuna aceeasi pinza de paianjen. Eu o tes pentru tine, Tu o tesi pentru mine. Daca nu ne oprim, In curind ne vom impotmoli in ea, Iar mai apoi ne vom devora unul pe altul. Dar vreau sa stii,...

PoezieAtelier

Prins în pînza de păianjen

de Nicolae Diaconescu

Prins în pânza de păianjen Vineri - 19.08.2005 O parte din mine ar vrea Să participe la primul festival De poezie. ro. La Agigea Altă parte ar vrea să fie la Sibiu S-audă ce spun experții Despre...

Atelier

pierzanie

de Carmen Moraru

Pînză de păianjen țeși încurcînd firul vieții mele. Darul tău primesc, cu ochi umezi. Nostalgii verzi… Norii se risipesc, Tremură ape.

PoezieAtelier

greierele și furnica revisited

de Leonard Ancuta

pînza de păianjen a amintirilor mele adună stele ca un gunoier care mătură strada de frunze umbra mea, aburul unei lumînări parfumate să-mi hrănesc degetele care pictează o fabrică pe chitară o uzină...

PoezieAtelier

Haiku

de Corneliu Traian Atanasiu

(în ploaie) picuri pe pînză melodii fabuloase ți-ngînă plînsul

PoezieAtelier

nici găurile negre nu mai sunt ce-au fost

de Leonard Ancuta

sunt gol ca o pînză de păianjen în cel mai singur loc din univers un miros de sarmale ar putea trece prin mine ca timpul printr-o cireașă se face dimineață cei mai buni bărbați de pe planetă țin în...

PoezieAtelier

Pădurea răpită

de Elena Malec

Ca-ntr-o pînză de barcă rătăcită în larg mi se juca-n poala rochiei vîntul; veneam către tine - mîndru catarg - sprintenă-n pasu-mi, dusă cu gîndul, c-o droaie de frunze pe care cădea ploaia măruntă,...

PoezieAtelier