Poezie
Pădurea răpită
2 min lectură·
Mediu
Ca-ntr-o pînză de barcă rătăcită în larg
mi se juca-n poala rochiei vîntul;
veneam către tine - mîndru catarg -
sprintenă-n pasu-mi, dusă cu gîndul,
c-o droaie de frunze pe care cădea
ploaia măruntă, iar vîntul
în vîrtejuri de vorbe le răsucea
bezmetic, năvalnic, ca gîndul,
galbene, verzi, ruginii...
„Þi-e sufletul o pădure virgină”,
gîndeai și nu te puteam amăgi
aveai în priviri picături de rășină;
de-atunci tînăr șoim-gîndul
ți se rotește noapte de noapte
peste pădurea-n care nici vîntul
ca să răzbată nu poate.
„Cunosc al dorințelor verde hățiș
cu arborii – visuri ce-au fost blestemate;
suflete – codru cu larg luminiș
îți știu potecile toate”;
așa-ți îngînau privirea și gîndul,
dar prima potecă pe care-ai pășit,
nu vîntul aspru, ci doar cuvîntul
năvalnic fragede flori a strivit;
îmi ești mai potrivnic chiar decît vîntul –
ochii-ți de șoim adînc de-i rotești
dorințele verzi îmi aprinzi cu gîndul
sau din senin furtună stîrnești –
călcăm amîndoi pe pămîntul
incert și ciudat al acestei povești
în care nici chiar legămîntul
nu te poate opri să greșești
și-atunci fără voia ta vîntul
va bate în codrul meu pustiit,
iar cîinele vagabond – gîndul
negru de tine-asmuțit
va umple potecile toate
cu vreascuri de lemn putrezit
din visele mele uitate
pe care cîndva le-ai trezit
și mari ciuperci femecate
vor crește în locuri umbroase și reci,
poienile-or fi blestemate
să poarte flori slute și seci,
iar tu te vei da la o parte
de codrul cu zeci de poteci
pline de cioturi uscate,
apoi pe furiș ai să pleci
ducînd șoimește în gheare
visata pădure virgină,
nicicînd bîntuită de fiare,
c-un pui de leoaică-regină;
și-or să te blesteme ploaia și vîntul
pe care în codrul meu le-ai stîrnit
și-or să te bată chinul și gîndul
pentru sufletul meu jefuit...
O, dă-mi înapoi pădurea răpită
pe-o pală de ploaie și vînt;
tu nu știai că este vrăjită
și-ai rostit vrăjmașul cuvînt
cu care am fost legată de vîntul
ce mi-a bătut pe ursită -
voiai s-o desfaci doar cu gîndul,
dar ea se desface iubită.
© Elena Malec, București, 1982
022.875
0
Dar eu stiu ca exista o moda si un gust al destainuirii, nu si al trairii in sine.\"Padurea rapita\" poate parea desueta la prima vedere,dar ea are o maretie si o noblete pe care numai imnul inaltat iubirii il poate reda.Recunosc in acest frematator poem voluptatea daruirii pentru cel iubit,asa cum
apare la \"Barbatul\" Magdei Isanos sau la Nina Cassian:
\"Cad in genunchi si-ti multumesc iubire
Pentru inaltul pact ce ne uneste
Timbrat de-a fericirii stea subtire
Si-ti multumesc si pentru deznadejde\"
Este o poezie adevarata,netrucata,fara pretentii de cine stie ce metafizici esoterice,dar cu o calitate rara:aceea de a transmite emotia estetica pura intr-o versificatie pe care nu o reusesc si-o resimt ca infirmitate stilistica.
Referitor la eseuri,fara suparare,sunt naive.Tu ai dovedit ca esti poeta si ar trebui sa urmezi aceasta cale si sa scrii in aceasta maniera.Spun asta fiindca ai si poeme fara rima,cu vers liber sau alb,dar nu sunt reusite.Si nu sunt reusite fiindca in ele trebuie sa faci eseu.Poezia moderna de idei transmite sentimente,ori tu poti sa reusesti in maniera clasica,prin sentiment sa dezvolti idei.
P.S.Ai remarcat bine la poemasele mele ca au o logica estetica.Asta am si vrut sa demonstrez, ca arta poate umaniza cele mai sterile concepte,ce sunt desigur furnizate de stiintele exacte.A reusi sa faci un poem despre o formula
stupida ce neglijeaza calitatile lucrurilor este cel mai mare omagiu adus frumosului.