"PÀGINA DIFERENTE" – 16781 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAndu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Daroczi Andrei
Am terminat Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în anul 2008 la Cluj-Napoca. În prezent ocup funcția de consilier școlar. Compun poezii din anul 2002, iar în 2006, 2007 si 2009 am reușit să apar cu câteva poezii în diferite reviste și trei antologii. Publicații: 2009 – Volumul de antologie „Izvoarele vieții”, editura: LIDANA – 13 pagini 2007 – Volumul de antologie „Drumurile vieții”, editura: ANAMAROL - 23 pagini 2006 – Volumul de antologie „Spiralele vieții”, editura: ANAMAROL – 11 pagini
1 poezii, 0 proze
Barbu Nemțeanu
Talentat și prodigios traducător din literatura universală (Petrarca, La Fontaine, Baudelaire, O. Wilde, Goethe, Turgheniev, Lessing, Heine, Lenau etc.), poetul Barbu Nemțeanu (pe numele adevărat Benjamin Deutsch) s-a născut în octombrie 1887, la Galați, fiul lui Iacob și Sanina Deutsch. Tatăl a fost institutor la școala izraelită din acest oraș. Moare tânăr, lăsându-l pe Barbu Nemțeanu la vârsta de 10 ani unicul sprijinitor al familiei. Ocupă diferite funcții (practicant de birou, reporter, funcționar etc.). În 1904, poetul debutează la ziarul gălățean Înainte, transformat după război în Galații noi. De-a lungul scurtei sale vieți, Barbu Nemețeanu desfășoară o bogată activitate gazetărească sub diferite pseudonime (Cireșeanu, Todescu, Luca Zimbru, Ion Corbu, Vasile Crângu etc.). În 1908, sub conducerea sa, apare la Galați revista socialistă Pagini libere, unde semnează lucrări originale și traduceri. Ultimii ani ai tinereții și-i petrece într-un sanatoriu de tuberculoși. În 1913...
3 poezii, 0 proze
Teodor Murășanu
Teodor Murășanu (n. 19 iulie 1891 Câmpia Turzii - d. 2 septembrie 1966), profesor de liceu și scriitor român. Biografie Teodor Murășanu s-a născut din părinți țărani. Urmează liceul la Blaj (între 1904-1912), studiază Teologia, Filologia și Filozofia la Budapesta (1912-1916), apoi își continuă studiile de Filologie și Filozofie la Universitatea din Cluj (1918-1919). În anul 1919 este numit profesor de limba și literatura română la „Liceul Regele Ferdinand” din Turda (azi Colegiul Național Mihai Viteazul), unde desfășoară o strălucită activitate. Se remarcă și prin activitatea sa în cadrul societății de lectură „Titu Maiorescu“. A debutat în anul 1906 cu poezia “Pastel”, tipărită în revista săptămânală “Unirea” din Blaj. A colaborat la diferite publicații, mai ales cu poezii, atât înaintea, cât și după Marea Unire din 1918. După 1918 a redactat la Turda, cu unele intermitențe, săptămânalul “Turda” (sau “Arieșul”), iar între 1933-1943 prestigioasa revistă “Pagini literare”, la care au...
1 poezii, 0 proze
CORINA PLESA
pagina personala: www.corasand.ro www.corasand.blogspot.com www.corasand.com E-mail: corasand.ro@gmail.com; id mess ; plesa_corina@yahoo.com Sunt un Nimeni devenit din Cineva! Nu conteaza autorul ci opera. Sunt rebela prin excelenta, nu cred in reguli si nu pledez pentru haos...ci pentru experiente unice si asumate. Nu caut faima, bani sau nemurire. Daca un singur vers a soptit pe limbajul inimii atunci am reusit sa scriu PoeVIE
118 poezii, 0 proze
A. Lina Stefan
pagina cu pagina
1 poezii, 0 proze
Alina Cretu
Am ales sa-mi fac aceasta pagina pentru a-mi exprima ce am simtit, ce simt si ce voi simti asa ca cititi-ma pentru ca nu sunt doar o poezie.
13 poezii, 0 proze
Dragos George
Cel mai tare mă înspăimântă o pagină goală....Senzația e acutizată de liniuța care pâlpâie în colț așteptând, cerând să-mi deșert desaga gândurilor ...Mă sperie pentru că nu știu ceea ce va ieșii, unde mă voi transporta scriind, dacă voi reușii sau nu să redau sau să transmit paginii goale ceea ce simt sau trăiesc sau văd.. Deocamdată scrisul e pentru mine ca o exorcizare... Îmi alungă inexprimabilul... Cu toate că am dorit să urmez un profil umanist atât în liceu cât și la facultate, viața a hotărât să mă facă inginer...
4 poezii, 0 proze
Martin Teodorescu Hut
Mi-am citit viata si n-am ajuns la ultima pagina. E un roman lung.
1 poezii, 0 proze
Cristian Constantin
daca o sa-mi placa ce o sa gasesc pe pagina asta, o sa completez si biografia
1 poezii, 0 proze
Pagină adnotată din jurnalul lui Arcibald
de Adrian Firica
Arcibald, când e luat pe ne-pregătite, dă din el vrute și ne-vrute. Uneori povestește (cred că lucruri petrecute de el cu Eulampia!). Ei bine, el spune cum trebuie să premeditezi lucrurile......
un om al oamenilor
de dan petrut camui
iubirea mea se comportă precum o pagină din cărțile de istorie goală de parcă statul ar vrea să înlăture intermediarul și să cumpere direct de la furnizor știu că așa ceva doar în filmele rusești...
Comprimat
de Adela Setti
tot mai des se apropie duminica / viețile noastre se compun din tot mai puține întâmplări / toate dinainte știute am evoluat / niște agende ambulante cu nicio pagină înroșită / scâncetul sufletului...
Femeile singure vs femeile casatorite
de Raluca Toma
Intr-o zi in care probabil nivelul meu de energie era sub zero (adica ma ridicam din pat doar pentru a rezolva unele probleme de necesitate fizica), plictisita de emisiunile fara culoare pe care le...
apocalypse pocket edition
de alice drogoreanu
peste dealuri și mai departe o parte a soldatului crește sweet child o\' mine în gesturi de bumbac știe că n-am încredere în străini un morman de memorie se gudură că doar ce altceva face o pisică de...
Luis Leante. “Cât te mai iubesc”
de vlad sibechi
Cartea spaniolului Luis Leante, “Cât te mai iubesc” (Editura Vellant, 2008), nu este doar o poveste de dragoste ce-i urmărește în timp pe protagoniști, ci și o pagină de istorie a Saharei...
Apostolii sinucigasi
de FlorinToader
\"...dar cel ce s-a luptat cu Dumnezeu e mai mare ca toti\" S. Kirkegaard \"Adevarul e ca nu pot crea personaje. Scriu intotdeauna despre mine insumi in situatii imposibile\", marturisea Jorge Luis...
Stația terminus
de bianca marcovici
ADAM SIMANTOV (pt.conf. Prof.Dr. Mihael Elias)** Jurnalul unui martor ocular: CALARASI – STATIA TERMINUS A TRENULUI MORTII DE LA IASI S-au implinit 63 de ani de cind in noaptea de 6/7 iulie, la...
Lectia #2
de Radu Herinean
Am inceput cu lectia #1, si fiindca am vazut ca reactiile au fost foarte bune, iar numarul de vizionari s-a situat la nivelul unui editorial, am sa continui astazi cu lectia numarul doi. O parte din...
Cadre în tipar de pastel
de Ionescu Miki-Dan
Cadre în tipar de pastel de Dan Ionescu Într-o ediție bilingvă, Ioana Crăciunescu publică la editura Brumar volumul Supa de ceapă. Traducerea în limba franceză aparține Letiției Ilea și lui Thierry...
