Barbu Nemțeanu

Galați, oraș cumplit de negustori, La tine stă poetul ca-n Sodoma! El seamănă cu trudă mândre flori, Tu nu le poți simți însă aroma. Copiii tăi

Cum viscolește-n pieptu-mi deznădejdea! Cum se-ncovoaie tot ce năzuia! Pădure ce-și îndoaie toți copacii, Izbiți de uragan... N-auzi tu,

D-lui Heinrich Fischer Câmpii ruginite de-a dreapta, de-a stânga, Și trenul aleargă prin plaoie și vânt... Și inima plânge și geme,