"Oral şi scris 8" – 20200 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
ora-de-televizor
agenția de monitorizare a presei Agonia
de Radu Herinean
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Băbăruși Cristian
M-am născut pe data de 08 aprile 1984 într-un mic apartament din București, capitala României. Îmi doresc să scriu și să public o carte, sau măcar o povestioară, care să captiveze pe cât mai mulți dintre voi. Încă îmi dau silința pentru aceasta, chiar dacă mă aflu la început de drum, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu cu siguranță voi reuși. Scriu doar când am ceva timp liber, iar asta nu se întâmplă foarte des. Cel mai mult ador să citesc cărți din genul Horror, preferatele mele, dar si ezoterice. Printre autorii mei îndrăgiți se numără John Saul, Anne Rice și Stephen King. Cărți preferate: "Salem's lot" de Stephen King "Mâna dreaptă a Diavolului" de John Saul "Apocalipsa" de Stephen King "Ora Vrajitoarelor" de Anne Rice "Lasher" de Anne Rice "Taltos" de Anne Rice "Seria Cronicile Vampirilor" de Anne Rice Până în prezent, am scris și eu câteva lucrări ca să spun așa. Am încercat și ceva poezie, unde am vazut că nu mă pricep mai de loc, dar... am descoperit că la proză aș avea o mică...
63 poezii, 0 proze
Otilia Cazimir
Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută și ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi pe care am întâlnit-o în viață - fetița cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă și buboasă...". Era cel de-al cincilea copil al învățătorului Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal și a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale și universitare la Iași, oraș în care și-a petrecut întreaga viață. A debutat în anul 1912 în revistă "Viața românească", în care își va...
26 poezii, 0 proze
Mircea-Ștefan Racoviceanu
Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.
1 poezii, 0 proze
Epictet
Viața lui Epictet este puțin cunoscută. Sursele vechi sunt sărace. A trăit probabil între 50-130 p. Chr. S-a născut în Frigia (Asia Mică, zona Turciei), la Hierapolis, dintr-o familie umilă. A fost adus la Roma ca sclav și a slujit în casa lui Epaphroditos, libert al lui Nero și ostaș în garda de corp a împăratului. Stăpânul, uimit de inteligența sclavului său, l-a eliberat și l-a sprijinit să urmeze lecțiile filozofului stoic Musonius Rufus. Eliberat, Epictet a profesat filozofia. Împăratul Domitian a exilat, printr-un senatus consultum, toți filozofii din Roma și din Italia. Atunci Epictet s-a retras în Epir, la Nicopolis, unde a întemeiat o școală de filozofie. Aici l-a vizitat împăratul Hadrian. Viața lui austeră și elocvența sobră au impresionat auditorii și discipolii săi. Lucrările lui ne pun în relație cu învățământul stoic oral, practicat de Epictet, care, ca și Socrate, nu a scris nimic! Lucrările lui Epictet au fost puse în circulație de Flavius Arrianus, originar din...
1 poezii, 0 proze
Viorel Croitoru
Curios, am venit să cunosc lumea în anul 1955, am simțit frumosul, iubirea și am rămas aici... până la capăt! Am crescut primii ani la țară, apoi la oraș și prin sanatorii, am terminat liceul, o facultate cu profil tehnic și am intrat în vâltoarea vieții. Mulți ani am muncit cu pasiune, considerând că undeva, cândva o să conteze. Și n-a prea contat: numai munca cinstită nu ajunge aici… Am îndrăgit versul, proza și comentând altora, pe net, în versuri, am început să scriu și eu. Și-am scris tristețea mea și-a altora, iubirea și sclipirile de suflet ce m-au impresionat. Am publicat pe site-uri de socializare, apoi pe cele literare. Am fost publicat în: - Antologia ”Artă sfâșiată” coordonată de Valentina Becart - Antologia ”Amprente temporale” vol 1 și 2 publicată de site-ul Cronopedia și coordonată de Lenuș Lungu și Ioan Muntean - ”Reflexii din oglinda sufletului meu” carte de autor oferită ca premiu de site-ul Cronopedia.
39 poezii, 0 proze
Franz Kafka
Scriitor S-a nascut pe 3 iulie 1883 la Praga, într-o familie evreiasca, fiu al comerciantului Herman Kafka si al Juliei Kafka, nascuta Loewy. Limba materna a lui Franz Kafka, în care a si scris mai târziu, era totusi germana, ca la ca. 10% din populatia ora*ului Praga în acea epoca. Dupa absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga si mai târziu ca avocat la o companie de asigurari (1908-1922. A parasit doar rareori Praga, traind intr-un "cerc strâmt" pâna catre sfârsitul vietii. In 1909, publica primele sale schite de proza în magazinul literar Hyperion, care aparea la München. Îmbolnavindu-se de tuberculoza (1917), a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sanatatii lui se agraveaza si, începând din 1922 nu mai poate lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling în apropierea Vienei ramâne ineficace. Franz Kafka moare în ziua de 3 iunie 1924. Dupa moarte, opera sa literara, care ramasese în cea mai mare parte inedita, a...
42 poezii, 0 proze
Ina-Stefania Lazar
M-am nascut in Vrancea si am copilarit intr-un sat asezat intre dealuri si langa padure. Viata patriarhala a satului m-a inspirat sa scriu poezii in adolescenta. Apoi, viata la oras mi-a revelat rolul pe care poezia il are pentru constiinta. Consider ca poezia este expresia sufletului liber, a constiintei care prin vers se eliberaza de poverile lumesti si se plaseaza in lumea spirituala. In poeziile pe care le-am scris si le scriu las sa se citeasca in sufletul meu, sa se vada o parte din el si, prin urmare, poezia este parte din sufletul meu care se concretizeaza poetic prin actul de simtire si gandire din momentul creatiei. Prima poezie publicata pe acest site, si anume Manifest pentru poezie si eseu, am compus-o ca raspuns pentru cei care m-au descurajat sa scriu versuri. Doresc sa il citez pe Fénelon: "Ce poate fi mai placut si mai simplu decat sa fii sincer cu tine insuti, neavand nici de ce te teme, nici ce inventa?"
9 poezii, 0 proze
Năstase Adrian
Sunt născut sub semnul Racului, într-o zi de 13 a lunii iulie din anul 1977. Primii 14 ani din viata i-am petrecut acasa in Bucuresti, locul nasterii mele. Liceul a fost sa fie in Constanta, un liceu militar cu profil de marină, ulterior desființat (nu stiu daca trecerea mea pe acolo a influențat câtuși de puțin acest fapt). A urmat Academia Navală Mircea cel Batran din același oraș, evident cu același profil de marină militară. De 5 ani servesc patria, cum se spune fiind incadrat la o unitate din Mangalia. Am scris si scriu foarte mult (proză, versuri, muzica). Pasiunile mele sunt muzica, literatura si sportul.
5 poezii, 0 proze
Cristian Tanasescu
Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.
21 poezii, 0 proze
Oral şi scris 8
de nonciu dragos
Banii cei mai mulţi proveneau din vânzări, abia când am ieşit într-o după amiază cu trupa să vindem, am observat totul, se puteau câştiga într-o singură zi cât munceai în ţară pe o lună cu un salariu...
Oral și scris Cap. I
de nonciu dragos
I - Alo! Ce faci, Căposule? Rafael, la telefon. - Salut, Rafii! Ce faci frățioare!? Eu sunt la ora de engleză, înțelegi… - Păi, eu… tocmai ce sunt în Școală, Căposule, nimeni nu ți-a văzut mutra pe...
Ghicitoare (81)
de Miclăuș Silvestru
O-nțelegi de mic în casă, Mai apoi o-nveți la școală, Și oral și-n scris, frumoasă, Parte-avem, din ea, egală.
Oameni și iepuri - 1
de marin badea
Îți propui să scrii, cu mâna pe ceas, 10 minute. Este 13:52. Și numeri: un mort, un mort, un mort, în total 8 morți. Procurorii au declarat doar trei. Și faci un bilanț, pe repede-înainte. Cazul a...
Oameni și iepuri
de marin badea
Îți propui să scrii, cu mâna pe ceas, ten minute. Este 13:52. Și numeri: un mort, un mort, un mort. Procurorii au declarat doar trei. Și faci un bilanț, pe repede-înainte. Cazul a explodat sâmbătă....
PROtest [sau ce dorea sa spuna mocofanu]
de marjus dasad
sall to all... sunt indignat: plec spre scoala si mi se spune, ca o supa de legume, cum ca liceul meu are doar 145 elevi care sustin bacu\' anu\' asta si, prin urmare, hai noi, cu totii sa ne caram...
visul
de viorel gongu
VISUL Am adormit târziu, obosit de alergătura de dimineață și de munca în solar până târziu pe înoptat. Am mâncat puțin, am făcut un duș și apoi am băut o țuică lângă o brânză cu ouă ochiuri. La...
Imun la critică?
de Nicolae Diaconescu
Imun la critică? Motto: „Feriți-vă de oamenii care nu suportă observații critice, sunt periculoși!” O întâmplare petrecută recent, pe site-ul agonia.ro, mi-a amintit de un roman, probabil al lui...
Vechi însemnări
de nicolae tomescu
De câteva zile încerc să descifrez un text. Este scris cu creionul pe un caiet cu file albe. Îmi dau seama de ce a fost scris cu creionul. Hârtia ar fi supt cerneala, ca o sugativă. Așa erau acele...
