"O căutăm în noi" – 22679 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
imaginea_conventiei
O fenomenologie a imaginii si a eului
de sophie polansky
a-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh

istorie
istoria, așa cum o văd eu
de sunet1
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Cristian CUTEANU
Sunt arhitect...și precum în arhitectură există o anume poetică, îmi place poezia ca formă de exprimare interioară sau exterioară. Cand scriu trebuie ori să mă regăsesc, ori să mă transpun și orice cuvânt sau literă își are filozofia ei poetică. Poezia nu este o tehnologie literară ci o stare literară, ea nu poate sa existe constransă, supusă, dar pentru scufundarea cititorului in aceleiasi stări, poezia are nevoie dea putea fi simțită, aproape palpabilă, și pentru asta suntem nevoiti sa cautăm, sa găsim, să propunem tehnici. Mesajul, sensul, forma poeziei trebuie aleasă, pentru că induce stări. Stările cititorului chiar dacă nu le putem decide noi, dar le putem încerca.
24 poezii, 0 proze
SEMENESCU MARIA_ELENA
M-am nascut intr-un inceput de primavara ... Cand natura cauta nuantele de verde pe care sa le puna in frunze si in iarba si in ochii fetelor indragostite ; Cand gazele invatau dansuri noi in ritmuri free style; Cand pe ramurile ciresilor din gradina mea bulgari mari de flori albe isi lasau greutatea pentru a aseza pe fruntea mamei diademe... M-am nascut frematand de dorinta de a reaprinde in oameni focul lui Prometeu, de a sublima esente de suflet lasandu-le pe interfata dintre lumi . Am primit de la ursitoare in dar iubirea si incerc s-o las mostenire...
21 poezii, 0 proze
heghedus camelia
Am absolvit în 1990 Facultatea de Chimie-Fizică a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2004 pe cea de Matematică-Informatică a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, și nu de puține ori mă întreb la ce-mi folosește... "Mă încăpățânez să caut fantomele în locurile cele mai vii, cele mai reale, cu certitudinea existenței lor, undeva între noi, lângă mine, aici sau aiurea, pe această stradă sau poate, chiar în această casă. E vorba de o relație între vii, între oameni care se caută cu disperare, care răscolesc înnebuniți mulțimile calme ca să se găsească, fără să aibă alt indiciu decât certitudinea existenței celuilalt, neavând unul despre altul decât vaga idee pe care exasperantele apariții înaintea întâlnirii le-o dau.” Gellu Naum kam997@yahoo.com
226 poezii, 0 proze
Simion Stolnicu
Simion Stolnicu (n. 6 noiembrie 1905, Comarnic, județul Prahova - d. 29 noiembrie 1966), poet român, considerat de critica literară ca situându-se în descendența liricii lui Ion Barbu. Adevăratul său nume: Alexandru Botez În 1926 este primit în cercul „Sburatorul", fiind botezat de catre Lovinescu, dupa obiceiul casei, cu numele de Simion Stolnicu, pseudonim cu care va publica de acum încolo. După părerea lui George Călinescu, poezia lui Simion Stolnicu este caracterizată printr-o gramatică dificilă și un limbaj în care precumpănește un delir neologistic. În lucrarea sa Istoria literaturii române contemporane, 1900 - 1937 (Editura Socec, 1937) la pagina 172, Eugen Lovinescu caracterizează astfel opera lui Simion Stolnicu: "evoluția poetului... s-a înscris în sensul stridenței, al împerecherii de cuvinte disparate, dislocate, rare, adesea inestetice, de imagini (...) fără aderență, într-o versificație lipsită de fluiditate, dură. de car neuns ; ca fond (...): un ermetism căutat și...
6 poezii, 0 proze
Kabir
Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...
56 poezii, 0 proze
Mărușteri Marius
M-am născut (pe bune !) într-o gară - de unde probabil și constantul meu "dor de ducă"...la poalele Apusenilor, unde - vorba Valeriei Tamaș - " se nasc și munții și probabil din aceeași piatră". Vreo 30 de ani de școală, ani în care am învățat unde să caut când nu știu ceva, unde să "depozitez" când am găsit ce căutam, respectiv unde să nu mai caut ceva ce nu o să găsesc niciodată... Devorator de poezie și literatură SF (uneori cele două genuri literare chiar au ceva în comun) :). Poet preferat: Vasile Voiculescu Ce cred despre "Ars poetica"? Am avut ocazia să îl aud pe marele Ștefan Augustin Doinaș, înainte de 1989, luând-o peste picior pe cea mai nesuferită (a se citi comunistă) profesoară de limba română din orașul unde făceam liceul - în cadrul unui cenaclu literar - cu privire la o recenzie făcută de aceasta "Mistrețului cu colți de argint". Citez aproximativ: "Doamnă (nu tovarășă - sic!), vă asigur că nu m-am gândit la nimic din ce ați spus când am scris această poezie !!!"
29 poezii, 0 proze
Clima Alexandru
Un tanar iesit din banca facultatii ,ingreunat de povara unui servici usturator cauta o regasire in vise ,versuri si catrene
1 poezii, 0 proze
Katia Fodor
Am cautat ore in sir date despre aceasta scriitoare: nimic! Eu am descoperit-o in numarul 10 din saptamana 13-19 martie 2002 al revistei \"Romania literara\".
3 poezii, 0 proze
Jolanda Dósa
Sunt un inginer care caută poezia în precizie și un om cu o identitate care refuză să lase cuvintele să fie doar simple date tehnice..
50 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
O căutăm în noi
de razvan rachieriu
O căutăm în noi, în ceilalți, în iubire Și nu o găsim, Este o formă de cunoaștere abstractă Tratată de filozofi, Se ascunde în contemplarea naturii Ce-și desfășoară sublimul pentru inițiați, O caută...
Povestea unui erou IV
de Lesenciuc Teodor
Vine un timp în viața oricui când decidem să ne schimbăm viața, să strângem toate lucrurile care ne-au făcut rău într-o grămadă și apoi să-i dăm foc. Atunci suntem puternici și ne simțim în stare să...
Naștere
de Nincu Mircea
Imaginați-vă că peșterile despre care știți că se deschid pe sub pământ și își adâncesc golurile întunecate în pântecul lumii în care trăim, de fapt, se deschid prin întregul univers. Imaginați-vă...
Străin, îngropat în aceste pământuri
de Marius Marian Șolea
Abia începuse mileniul când te-am văzut prima dată și ochii tăi, mai cruzi decât răbdarea și decât lumina care, înăuntrul lor, se năștea încet, alergau prin lumea nouă, când dezordonat, când plini de...
eu nu am putut, eu nu am fost magician
de Gabriel Nicolae Mihăilă
cât de important a fost necondiționatul dintr-un ultim te iubesc cât de importantă a fost zăpada din această iarnă, de ieri au luat căldura, s-a spart o țeavă și a început să curgă tot sângele din...
Bubi, ciine de pripas
de Shalom Ben_Gal
Bubi, ciine de pripas Era dupa razboiul II Mondial. Iasi. Orasul fusese bombardat si de rusi si de aliati si era plin de case distruse. In 1940 mai fusese si un cutremur si ce ramasese fusese...
