"Noapte-ndelungă" – 20103 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAda Orleanu
Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...
2 poezii, 0 proze
Huzum Bogdan
M-am nascut pe 14 martie 1988 in Tecuci.
31 poezii, 0 proze
Raluca Oprita
Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.
63 poezii, 0 proze
adriana ilin
"Mai bine o noapte eterna decat o zi fada,mai bine obscuritatea decat o lumina stearsa.."(E.Cioran) "We can do no great things,only small things with great love"(M.Teresa) Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe... Toti învatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar când traim nu putem învata nimic, fiindca nu traim în prezentul concret si viu, ci într-un viitor fad si îndepartat. (E.Cioran)
34 poezii, 0 proze
Ionut Demetrescu
M-am nascut in aceeasi noapte in care a murit Marin Preda..., poate in aceeasi poezie. Scriu cu parere de rau, poezia mea este o persona a prozei din curgerea lucrurilor, e un text declamat din spatele unei masti, cea a cotidianului liniar...eu prin versuri vreau sa iau liniarul acesta si sa-l curbez pe undeva, stanescian...
70 poezii, 0 proze
Diana Eugenia
M-am nascut intr-o noapte de 31 decembrie,in orasul meu natal.Sunt zile in care blestem ziua aceea....Cineva m-a intrebat odata care este rostul meu in lume...ma gandisem demult la chestiunea aceasta....tot ce pot zice ii ca eu nu-l vad,m-am nascut pentru ca asa a decis mama,pentru ca nu m-a intrebat nimeni daca vreau sau nu sa ma nasc.Am facut o scoala buna din oras....eram o fata linistita,dar care parca totdeauna cauta sa zica ce are de zis.Am intrat cu orecare sacrificii la unul dintre cele mai bune licee din judet si din tara,acolo unde am vrut..matematica-informatica...Deseori nu-mi simt locul aici,am ales asta deoarece m-am considerat o persoana total realista...a sosit momentul sa-mi dau seama ca nu potzi trai doar cu realitatea..cam tarziu...Cam ata am sa va zic,nimik interesant in viatza mea,pe viitor as vrea academia militara...dar viitorul e mai bine sa nu-l planifici..oricum vorba lui tata"socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ"...
8 poezii, 0 proze
vilciuc iancu
oradea m-a primit intr-o noapte friguroasa de decmbrie si de atunci nu am indraznit sa plec departe de acest oras minunat.am facut liceul militar in alba iulia unde am petrecut clipe frumoase alaturi de prieteni adevarati.As fi vrut in continuare sa zbor...cine nu ar vrea ,dar academia fortelor aeriene nu a vrut sa-mi ofere aceasta sansa asa ca mi-am urmat a doua pasiune:marea asa ca acum sunt student la academia de marina mircea cel batran.ce-mi va rezerva viitorul...voi vedea.
1 poezii, 0 proze
Anucuța Andreia-Elena
M-am nascut intr-o noapte de vara in orasul de pe Bega, in '84. Inca din copilarie am fost fascinata de arta, dar si de lumea artistica. Drept urmare, in gimnaziu am inceput sa scriu poezie si sa joc teatru. Odata cu trecerea timpului, simturile mi s-au cizelat. Acum sunt coautoarea a trei carti de specialitate in domeniul Psihologiei. De asemenea, am dat nastere unui roman ce va fi publicat in curand, intitulat "Drumul iubirii...spre Nord!" pot fi contactata pe adresa de e-mail: elena-andreia@windowslive.com sau pe blogul: anucutaandreia.blogspot.com
3 poezii, 0 proze
Dumitru Sava
Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...
1000 poezii, 0 proze
Gavril Kostachis
Cand la Cenaclu fost-am prima data In miez de noapte argintie Visam sa intalnesc o fata Dar m-am indragostit de Poezie!
96 poezii, 0 proze
Noapte-ndelungă
de Călin Sămărghițan
traducere din Nima Youshij (1896 – 1960) Așteptând sunetul pașilor tăi ochii îmi sunt ținuți, vai, sunt ținuți! de-ntunecatele și tăcutele mreje. Noapte-ndelungă când până și tufele de trandafiri...
din iarnă
de Cristina Oprea
primul fulg de nea în palma poetului - aha! și totuși... noapte-ndelungă - se lasă dimineața iarăși, fulg cu fulg meditație - doar omul de zăpadă atinge Nirvana
Îngerul
de Lermontov Mihail Iurievici
Pe ceruri, în noapte, un înger zbura Și-un cîntec din ceruri cînta. Și lună, și stele, și norii pe vînt Uimiți ascultau acel cînt. Cînta despre drepții cu albe veșminte Din umbrele raiului sfinte....
Noaptea de februarie
de Alexandru Macedonski
I Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos și crud Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate Nenorocitele ființe ce se numesc: prostituate....
Adio...
de Vasile Adrian-Daniel
Adio, lumi efemere Adio, chin-durere. Îmi iau acum la revedere, Arzând într-o flacără tăcere... Te las acum în noapte, Rostindu-ți vorbe-n șoapte... Noapte bună, zână bună, Dormi pe razele de lună....
Tu
de Beraru Liviu
Se face liniște. Vocile trecute și lumina lor Se pierd în spatele meu … Și rămân singur. Nimicul mi se-așterne-n cale, Un hău gol și-ntunecat Ce nu conține-n sinedecât noapte și nimic. Mi-e atât...
a iubi... a muri
de Bogdan Gagu
sufletele noastre s-au atins în zbor și-au vrut ca să se nască mi-ai dat în dar un anotimp o pată de lumină și un zâmbet iar eu doar versuri sau doar lacrimi \"a iubi\" mi-ai șoptit că se poate \"a...
Eminescu și-ai lui Epigoni străini
de Cristian Petru Balan
Luceafăr drag, Mihai, pe raza ta de aur mereu fierbinte, Pe Epigonii liricii române ți-ai aplicat altoii - Atât de clar tu i-ai sculptat în forme vii, succinte, Că mulți străini, vestiți și ei, ți-au...
Binevenită la mine fii, noapte
de Afanasi Afanasievici Fet
Binevenită la mine fii, noapte Fără de margini dorită. Caldă și blândă și Toată-n lumină și stele de-argint! Iată că stins-am făclia și stau la fereastră, Eu, neaflat la vedere, văzând, Pân' la...
Poveste cu trei nori și-un greier mic
de Dumitru Mălin
Trei lupi de nori pândeau azi-noapte luna Nestânjeniți de greierii din glii Iar eu acolo jos ca-ntotdeauna Bătrân de dor, dar încă printre vii Cu ochii alergând prin bolta spartă Amestecând imagini...
