"Nici un cavant" – 20373 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
Alina
Nascută pe data de 7 decembrie 1979 la Medgidia, provin dintr-o familie săracă dar care a știut să ne învețe valorile cele mai de preț ale existenței noastre pe această lume ... Sufletul și Omenia ... Nu am urmat scoli deși mi-aș fi dorit, nu scriu corect, de foarte multe ori fac greșeli gramaticale și nu numai , dar scriu din suflet , nu din minte ... Construiesc din suflet cuvinte pentru a-mi creea un loc al meu...îl decorez așa cum știu și pot mai bine... Aici nu vei găsi proze și nici poezii...nu sunt cuvinte greu de înteles ... sunt cuvintele unei persoane simple ...ce duce pe umeri ceea ce destinul îi oferă și regretă un pic, ceea ce destinul îi ia. Citește între virgule, între puncte, între spațiile lăsate libere dintre un cuvânt și celalalt ...poate te vei recunoaște...
3 poezii, 0 proze
Emil Tudorache
Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...
104 poezii, 0 proze
costea florin
Nascut langa o oarecare 'Ozana' dintr un loc uitat de Dumnezeu sunt un oarecare pretendent la o viata mai tihnita. Numele sunt neimportante precum si aceasta asa zisa biografie. Cel ce sunt prin cel ce am fost poate incapea intr un anunt de mica publicitate din rubrica 'obiecte disparute'. Viata este o ironie prea fina pentru a fi conceputa intr o compunere formala mai ales cand este la inceput! Fara a fi goala dar nici prea plina, in amalgamul trairii universale nu poate avea decat tonul impus de acesta pe de o parte si consistenta unei umbre pe de alta parte. Din fericire puterea cuvantului este cu atat mai mare cu cat este folosit in scopul deja conferit celui ce 'graieste'.
1 poezii, 0 proze
Laura VISNIUC
Nascuta pe plaiuri transilvanene si modelata de cultura motilor, mereu am gasit cuvantul ca fiind magic. Niciodata nu am avut indrazneala de a impartasi scrierile mele, poate din timiditate sau din neincrederea in fortele proprii. Aceasta este o incercare timorata de incoltire sub ochiul cititorului... a unui suflet vibrat sub muzica iubirii. Va fac partinitori culorii inimii mele si rog impresii sincere asupra randurilor scrise sub amprenta mea, caci ele izvorasc dintr-un gand curat. Nu am publicata nici o lucrare, lucrez pe un post de grafician, in presa scrisa.
2 poezii, 0 proze
Nicoleta Alecu
Filele albe au inceput sa se coloreze inca din liceu, cand cu patos incercam sa-mi creez o alta lume unde iubirea, trairile interioare, gandurile, dainuiau in fiece cuvant.. Nu-s celebra, si nici nu cred in celebritate. Sunt doar un Om ce-si scrie gandurile pentru a nu se pierde in cartea stufoasa a Timpului.
10 poezii, 0 proze
Jemna Ramona Laura
Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...
2 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
ioan albu
N-a publicat nici un text literar. Nici nu-i sigur că ar fi scris vreunul.
166 poezii, 0 proze
Pacurar Lucian
nascut in brasov,la un sfarsit de toamna,ca al treilea frate dintr-o familie de muncitori,am avut parte de un destin controversat.mi-am petrecut viata incercand sa imi raspund la intrebari si mi-o voi petrece in acelasi mod,chiar daca nu voi gasi nici un raspuns(pana acum nu am gasit) va ofer poeziile mele(care sunt tot niste intrebari)nu pt a obtine raspunsuri,ci pt a transforma sufletele voastre intr-un mare semn de intrebare.
77 poezii, 0 proze
Nici un cavant
de Sanja Cristea Tiberian
nici un cavant S-au inecat cuvintele-n tacere m-au prigonit in pestera de munte si vine noaptea iara de ma cere si-mi tremura in suflet si pe frunte s-a despartit cuvantul de cuvine, mi-a pus in gura...
Nici un cuvant
de Alexandru Despina
N-am meritat nici un cuvant de la tine e ok vorbesc cu vantul n-am meritat nici o privire nu-i rau te pot vedea privindu-ma pe mine si totusi sa nu spui nici un cuvant macar un cuvat
nici un cuvânt în cutia de scrisori.aștept
de cezara răducu
înzăuată inima mea a fugit de acasă dacă o întâlniți să știți că funcționează numai cu ulei pentru mecanisme fine altfel nu vorbește în lipsa ei mă gândesc cum ar arăta cuvintele fără o inimă și o...
Să nu rostești nici un cuvânt
de Miclăuș Silvestru
Să nu rostești nici un cuvânt Când te-oi cuprinde! Doar în gând Să îți soptești: „Ce bine-ar fi De toate visele s-ar împlini!” Să nu rostești nici un cuvânt Când îți voi face jurământ Curat, din...
într-un cuvânt
de Vasile Munteanu
greață de om într-un cuvânt mi-e de urât și foame bălăngănindu-mi gându-n gând icoanele n-au rame din hăul beznei fără soț se prăvălește pumnul și banii înstelării mute se risipesc într-unul și...
un cuvânt ca o tăcere
de Radu Herjeu
eu nu mai am nimicuri de zis nimicul meu e iubirea pe care nu mai pot s-o zic e de nezis fraților surorilor străinilor dragii mei ascultați la mine ceva de speriat e de nezis iubirea asta nici un...
*** (Nu mai este nici un anotimp...)
de Iurie Bojonca
* * * Nu mai este nici un anotimp nu este nici vârstă umană și nici un fel de oricare altă vârstă nu sunt case oamenii trăiesc în cuvinte nu este pâine fiindcă în anul acesta în loc de spice au...
Cuvant
de Ghidarcea Ionel
Nu pot să scot nici un cuvânt, E întuneric pe pământ, E întuneric și e vânt, Uite-un cuvânt ! De vină e tot un cuvânt, Trimis de sus pe ast pământ, Trimis de sus, dar luat de vânt, Doar un cuvânt !...
Ca un fulger din cerul senin
de mihai traista
(Stepan Tcaciuc ”Cuvânt despre confrați”, Editura Mustang, București, 2003) Mihaylo Traista a apărut în literatura ucraineană din România ca un fulger din cerul senin. La început nu știam mare lucru...
cuvântul viu nenăscut
de Ion Diviza
copii jucându-se cu păsări de hârtie pe care n-a fost scris nici un cuvânt iar în sângele meu plânge înnebunită sarea viitorului bunel
