"Natura e artistă" – 17514 rezultate
0.02 secundeMeilisearchKabir
Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...
56 poezii, 0 proze
costila savin
iubesc natura blonda sau bruna i-mi e totuna
6 poezii, 0 proze
Bereza Raluca
admir ca e frumos, unic, arta, iubesc tot ce tine de dans, natura, muzica, cultura, film si versuri ;)
3 poezii, 0 proze
Ambrosie Cosmin
Berbec cu simtul umorului,care iubeste viata asa cum e: buna--rea. Imi plac calatoriile prin natura foarte mult insa nu este timp.
2 poezii, 0 proze
David Lidia Ileana
Nascuta la Sinaia, iubesc natura si tot ce imi ofera ea ... Am cazut pe Pamanat pe data de 30 iulie 1989 la ora 5:42, o ora matinala care imi da puterea sa incep ziua chiar dinaintea primelor raze ale soarelui, sa pornesc cu cu El la drum, prin suisurile si coborasurile zilei ... Scrisul este modalitatea mea de exprimare a trairilor. Multi cred ca e doar o masca, dar este o realitate.
27 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
ioana bolba
biografie Februarie, 1973, Oradea, România -copilărie prea complicată ( de atunci tot caut răspunsuri la inexplicabil) - școli și studii, câteva diplome - mă atrage Lumina de la căpătul drumului, natura cu tot foșnetul ei, câteva răsărituri, apele limpezi, dealurile din Peștiș și biserica de lemn, cărțile unor oameni deștepți - poezia e doar forma în care îmi permit să "respir". În rest, iubesc. cosmina.bolba@yahoo.com
142 poezii, 0 proze
Hermes Mercurius Trismegistus
Hermes Trismegistus Etimologia: Hermes – zeu grec, Thoth la egipteni, Mercur la romani. Din secolul al IV-lea î.e.n, grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thoth cu numele atât de sugestiv și plin de semnificații, de Hermes Mercurius Trismegistus. Se credea că el se află la originea a tot ceea ce zămislește mintea omenească. Epitetul Trismegistus ( cel de trei ori mare) atribuit lui Hermes, este de origine relativ târzie și nu se întâlnește la niciun autor anterior celui de-al doilea secol creștin. Hermes a făcut ca învățăturile sale să fie gravate în semne emblematice pe table sau coloane de piatră, pe care apoi le-a răspândit în toată țara. E considerat inventatorul hieroglifelor. Ideile sale extrem de profunde sunt tratate de învățătură teosofică. El se ocupă de natura și ordinele ființelor cerești, de multitudinea elementelor și enunță toate noțiunile cabalistice ce vor fi utilizate de rosacrucieni. El ordonează astrologia într-un adevărat sistem; scrie tratate de medicină, detaliază...
2 poezii, 0 proze
Stella Braga
Mă numesc Eu. M-am născut într-o familie de credincioși,locul de reședință - casa părintească. Mi-am pierdut copilăria cercetând, întrebând natura, infernul și universul de lumina adevărului. Azi sunt ucenic al cosmosului. Stau în prima bancă într-o clasă pustie. Carte îmi e clipa, caiet îmi e trecutul, condei e gândul. Realizări : gânduri purtate în valuri de versuri.
16 poezii, 0 proze
Natura e artistă
de Andrei Pavel
Natura e artistă, începe să îmi placă. Natura e o joacă păcat, toamna e tristă.
Don Aquarel și frau Peniță (Să nu-l uităm pe puștiul Niță)
de George Pașa
Don Aquarel și frau Peniță rup tacticoși dintr-o halviță. El colorează o figură, ea bate-ncet la tastatură. Un pui de drac vine de-afară, o minge-având la subsuoară, se plânge că nu-i dau halviță,...
tramvaiul de stația opera
de mircea lacatus
septembrie de aur început de stagiune ieșim de la operă și luăm tramvaiul copleșiți de frumusețe ne uităm în ochii călătorilor și încercăm să înțelegem din strălucirea lor dăcă au văzut și ei acelasi...
Valentine\'s day !
de Valeriu Cercel
În fiecare an sărbătorim De sfântul Valentin, cu pompă mare, Iubirea, și pe cei care-i iubim, Cu daruri, sărutări și o urare, Iar eu, că-s iubăreț de mititel, Fără să fac nicicum discriminare, O...
Trenul
de Pandele Maricica
Trenul Partea a II-a Trenule, trenule! Femeia însărcinată se uită pe geam. Își vede trecutul stând pe un scaun. Așteaptă în orice clipă să nască. Următoarea ta stație îi va aduce un copil. E un prunc...
Muzica
de Mahok Valeria
Muzica Muzica e-o pasiune, E o muză ce-nfioară, Fără ea viața îmi pare O natură parcă goală. Dacă stau și mă gândesc, Tot ce este-n jurul meu, O orchestră mi se pare, Care cântă tot mereu. Cântă...
Impresii de la o expoziție
de Helia Rimoga
Pe data de 20 iulie 2009 am luat parte la vernisajul expoziției restrospective intitulate „O poetică a intimității” a pictoriței și graficienei Emilia Niculescu Petrovici, desfășurată în interiorul...
Pictură, grafică și sculptură în spațiu neconvențional, dar primitor
de Adina Ungur
Când primim o asemenea veste ne putem întreba ce ar putea avea în comun o lansare de carte a umoristului Ioan Marinescu, prezentată de scriitorul Cornel Udrea cu o companie de asigurări, un recital...
Zambetul gheisei
de cornel marginean
Zambetul gheisei, (schita de videoclip) ,,Printul suferea de iubire si a zis scribului: scrie despre dragoste… pune acolo tot cat se poate pune… … sa ma vindec poate citind…,, E posibil sa nu mai...
Omagiu doamnei Liliana Bertea cetățean american de origine română cu ocazia zilei de naștere 27.05.2010
de Filip Tănase
Motto Lăsând amintiri pentru alții, rămân amintiri despre noi Mihai Traistă-scriitor Preludiu Sunt un epigramist sărac , Dar muzele-mi sunt iuți ca trenul Și unde dau eu cu catrenul Praf sau om, eu...
