"Memorias " – 12983 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAdrian Erbiceanu
Adrian Erbiceanu s-a născut la 6 ianuarie 1941 în orașul București. Este absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, 1959; al Școlii Militare de Ofițeri, Pitești, 1962 și al Institutului Pedagogic din București, Facultatea de Filologie, Limba și literatura română, 1970. Locuiește în Montréal, Canada. Debutează în anul 1969 cu poezii și reportaje la reviste militare. Debutul editorial are loc în anul 2003 cu volumul de poeme „Confesiuni pentru două generații”, la editura Tribuna (Tipotrib) din Sibiu. Din iulie 2008 este cofondator și președinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec și director al Editurii ASLRQ. Din anul 2008 este membru al organizației culturale “Diversité artistique Montréal”. Volume publicate: Confesiuni pentru două generații, 101 poeme, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2003, cu o postfață de Emil David, director al editurii Universității "Lucian Blaga"; Divina Tragedie, poem epic, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2004, cu...
111 poezii, 0 proze
Andrei Makine
Andrei Makine (n. 1957) este definit de o relație specifică cu realitatea și memoria, dar clasificarea sa este total diferită datorită statutului său de scriitor global și adoptării limbii franceze. El este clasificat cel mai bine ca scriitor Translingv care operează în cadrul Neoclasicismului Contemporan. Reprezintă un contra-curent la experimentele postmoderne, favorizând o întoarcere la stilul înalt, structura narativă clară și frumusețea lirică. Descompunerea clasificării: Clasificare principală: Literatură Translingvă / Francofonă Născut în Siberia, a emigrat în Franța la sfârșitul anilor '80 și scrie exclusiv în franceză. Exil și Adopție: Este grupat adesea cu alți mari scriitori care și-au abandonat limba maternă pentru o „limbă vitregă” aleasă, precum Vladimir Nabokov sau Milan Kundera. „Gardianul” limbii franceze: Scrie o franceză hiper-corectă, elegantă, aproape clasicizantă. Această devoțiune a dus la alegerea sa în Academia Franceză în 2016, solidificându-i statutul de...
2 poezii, 0 proze
Tomas Tranströmer
TOMAS TRANSTRÖMER is the author of eleven books of poetry, most recently For the Living and the Dead and Grief Gondola, and a prose memoir, Memories See Me. His work has been translated into thirty languages, and has received the Petrach Prize in Germany, the Bonnier Award for Poetry, the Neustadt International Prize for Literature and the 2011 Nobel Prize for Literature.
20 poezii, 0 proze
Miu Sever
prozator si pictor carti publicate: "Arc European", editura Nestor 1996 Bucuresti "Si Dumnezeu a zambit Frantei" editura Viata medicala Romaneasca 2000 "Elada memoria lumii" editura Viata medicala Romaneasca 2000 "Pasi fara urme-o copilarie ratacita prin desertul rosu" editura Viata medicala Romaneasca 2003
1 poezii, 0 proze
Cristina Climov
Sunt un cesornic stricat Sunt un ceasornic stricat Minutarul meu se incapataneaza Sa-mi masoare timpul in sentimente. Secundele-s undeva Prin memoria mea temporara Un soi de fotografii fara culoare. In loc de rama mi-au turnat Un val subtire de eternitate Si atingeri cu vise. Am sa ma asez De acum inainte Pe noptiera veche a tuturor bunicilor din lume Sa le servesc diminetile singuratice Cu caldura si timp infinit.
8 poezii, 0 proze
Ioana Dumitrachescu
M-am nascut intr-o zi calduroasa de 25 iulie in Oradea.De mica mi-au placut cartile si de mica am inceput sa scriu.Prima mea carte,Rex cainele erou.Din pacate aceea carte nu a fost scoasa niciodata dar atunci mi-am dat seama cat de mult imi place sa scriu.A urmat apoi,Dincolo de Viata,o carte in memoria unui prieten,care tot nu a fost scoasa dar e terminata si astept sa o lansez.Acum lucrez la un roman numit Si frumoasele plang, un roman de dragoste,ura si razbunare.Mai scriu pe blogul \"Blogul dragostei si sperantei\" si \"Monden West\" sub numele de jurnalista mondena.Imi doresc sa ajung o scriitoare celebra,scenarista si actrita, actoria fiind o alta pasiune mare a mea. ioanadumitrachescu@yahoo.com
1 poezii, 0 proze
Barbu Cristina
CV Date personale Nume:Barbu Cristina Naționalitate:română Data și locul nașterii:08 06 1991,Turnu Măgurele Studii -elevă la Liceul Teoretic "Marin Preda",Turnu Măgurele -participant la "Școala de vară de la Sighet",(2008) -premiul 1 pentru creație la concursul Edu,în cadrul Olimpiadei Naționale de Istorie,(2008) -participant la concursul național "Memoria Holocaustului",(2008) -mențiune la Olimpiada Națională de Istorie,(2007) -premiul 1 la concursul național "Muzica sferelor",secțiunea grafică,(2007) -participant la European Youth Gathering,în cadrul proiectului "Europe at school",Bratislava ,(2006) -premiul 2 la concursul național "Europa în școală",secțiunea afiș,(2006) -premiul 3 și mențiune la concursul național "Jocurile Olimpice în imaginația copiilor",secțiunea pictură,(2005,2007)
10 poezii, 0 proze
Jeflea Norma,Diana
Scriu paralel între două oglinzi digitale: “.se” – lesa, sigiliul și portalul suedez, “.ro” – rădăcina, vocea și memoria românească. Textele mele circulă între identități, între exil și apartenență, între comunitate și autonomie. Poeter.se și platformele românești nu sunt doar locuri de publicare, ci ritualuri de legitimare. Aici, poezia devine semn, și semnul devine poezie.
584 poezii, 0 proze
Adriana Camelia Silvia Popp
Biografia mea?! E în curs de...petrecere. O va contabiliza cineva cândva... Eu nu știu cum să mă laud în mod eficace... Membru poezie.ro din 2002. Publicații, de-a lungul timpului, puține și "pe fugă", în: "Destine", "Respiro", "Conexiuni", "Literra", antologiile "Ultima generație, primul val" și "Proza.ro" și prin altele, pe care memoria mea le-a rătăcit prin diverse sertare... În rest, de o vreme încoace, fac și desfac legi, strategii și alte fleacuri...Pâna când să trec la partea "creativă", le-am folosit doar pe cele făcute și desfăcute de alții, vreme de vreo 10 ani. După care, doar atât nu m-a mai putut mulțumi... http://foivolante.blogspot.com
262 poezii, 0 proze
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
memoria si distorsiunile ei
de dorinMOLDOVEANU
Cand eram mic, aveam eu o logica personala cum ca cei care au multe jucarii nu apuca sa se joace cu toate. Asta mai mult pentru ca eu nu prea aveam jucarii multe, nu aveam pentru ca mi le fura un...
memoria timpului
de Anisoara Iordache
adevăr exilat la margini de ape. comerțul cu arhangheli zdrobiți, înflorește pe buzele slinoase ale unei false dimineți. cutremurați de singurătatea Cuvântului, pereții cerului crăpați se...
Memories venetian
de Jolanda Lászlò
Pe marginea de fier, în noaptea ce coboară, Piazzale Michelangelo ne-ascunde în tăcere, Se-aude-o chitară, ca-n pian, o doină rară, Iar bronzul statuii veghează a noastră vrere. Te țin strâns în...
memoria inimii.
de Galina
Am mers mult pe jos căutând o adresă în oraș într-un cartier în care nu mai fusesem. Blocurile cu diferite nivele nu mă ajutau deloc să mă orientez. Am apucat-o pe-o alee care ar fi corespuns schiței...
memoria luminii...
de ioana matei
trupul uitării filtrează lumina prin zgomotul clipei sunet nenăscut și oamenii mor de la răsărit la apus cu încă o noapte nonsens...
Memoria piciorului
de Gellu Naum
Unde sunt insulele verzi cu ciprișii înalți și sumbri ca o sete înfrunzită cu portocali care ne cuprindeau în rodul lor cu miresmele pădurilor de iasomie noaptea cînd urinam pe roțile motocicletei...
Memoria semnelor
de Gabriel Nita
Merg de-a lungul falezei, imi caut drumul si pun in pamant pietre triunghiuri: neregulate, ascutite, din loc in loc, sub diverse unghiuri si directii. Le las in urma mea si umbrele lor bizare se...
Memoria nu te mai poate salva
de Mariana Pancu
Din găuri negre, curând va ninge în miezul pașilor tăi, memoria nu te mai poate salva peste visele mele gemând va trece artileria grea! Chipul îți va fi sfârtecat împrăstiat pe câmpul nostru de luptă...
memoria apelor
de Luminita Suse
Pe locul unde m-a ridicat în brațe a rămas o cumpănă de fântână plină cu izvoarele zborului primordial botezat în ape atât de limpezi încât, prea pline de neînceputuri, pe zenit se proiectau...
Memoria
de Corneliu Belu
Memoria Am adormit plângând în noaptea asta Straniu... Vise negre și frig apăsător Deodată cald. Și din nou ger. De oase reci și locuri goale Mi-e plâns. Căutări absurde din cauze cu vid. Estompare...
