Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Marea Enciclopedie Româna"21074 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
IP

Ioannes Michael Panayotopoulos

AutorClasic

Ioannes Michael Panagiotopoulos sau Panayotopoulos s-a născut în 1901 la Etolico (Rumelia) în Grecia. Își face studiile la Atena. Are o carieră didactică și publicistică. A colaborat la reviste și ziare precum "Nea Estia", "Ereona", "Proia" etc. precum și la Marea enciclopedie greacă. Face parte din generația 1920, alături de alți scriitori precum Costas Caryotakis, Cleon Paraschos sau Maria Poliduri. Printre cărțile (poezii, proză, jurnale de călătorie) pe care le-a publicat se numără "Cartea Mirandei" (1924), "Schițe lirice" (1933), "Alcyoni" (1949), "Zodiac" (1952), "Fereastră deschisă spre univers" (1962), "Scarabeul sfânt - Egiptul", "Ciprul" etc. În România a apărut în 1981 o ediție intitulată "Fereastră deschisă spre univers" prefațată de Maria Marinescu-Himu și Ioan Micu, care semnează și traducerea versurilor (poemul de dimensiuni mari "Fereastră deschisă spre univers" + alte câteva poeme extrase din celelalte cărți ale scriitorului). Tot Maria Marinescu-Himu a semnat în 1975...

4 poezii, 0 proze

Margareta SterianMS

Margareta Sterian

AutorClasic

Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția poetului Paul Sterian. Pictorița, poeta, romanciera, traducatoarea și scenografa, Margareta Sterian a lăsat o opera vastă și complexă, semn al autenticei vocații enciclopedice și al prea-plinului emoțional, care îi conturează un profil aparte in cultura națională. "În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează și se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicație au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu știu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit și au creat în orașele renașterii italiene. Comunicațiile, aparatele, călătoriile au favorizat și pastișarea valorilor, imitațiile, pastișele de tot felul", mărturisea într-un interviu, spre sfârșitul vieții, iar opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor, forța extraordinară de a nu se lăsa...

16 poezii, 0 proze

Jacques de LaunayJL

Jacques de Launay

AutorClasic

Jacques de Launay este un scriitor și istoric belgian, specialist recunoscut în istorie contemporană, ocupându-se mai ales de perioada celui de-al doilea război mondial. A fost secretar general al Comisiei internaționale pentru Învățământul istoriei. Cărți publicate Istoria secretă: mari controverse ale contemporaneității (Ed. Științifică, 1970) Ultimele zile ale fascismului în Europa (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1985) Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial - 2 vol. (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1988) Istoria secretă a petrolului. 1859-1984 (Ed. Politică, 1989) - împreună cu Jean-Michel Charlier Eva Hitler născută Braun (Ed. Venus, 1993) - împreună cu Jean-Michel Charlier Istoria secretă a Cominternului (1919-1943): Eșecul unei speranțe (Ed. Venus, 1993) Morți misterioase ale istoriei contemporane: istoria secretă a timpurilor noastre (Ed. Anotimp, 1993) A cincea valiză: Titulescu și Europa (Ed. Agni, 1993) Marea prăbușire: 1944-1945 (Ed. Polirom, 1996)...

1 poezii, 0 proze

CM

capusan mihaela

AutorAtelier

imi place sa pictez,calatoresc,si poezia

1 poezii, 0 proze

catalina marincasCM

catalina marincas

AutorAtelier

https://www.facebook.com/catalina.marincas.3

149 poezii, 0 proze

DB

Dinica Marilena Beatrice

AutorAtelier

Iubesc poezia si marea.Ador sa iubesc si-mi place ca tot ce simt in viatza asta sa ma exprim prin poezie.

17 poezii, 0 proze

spiru ionSI

spiru ion

AutorAtelier

Nascut acolo unde marea se uneste cu soarele la rasarit ,la 12/03/1979 in Mangalia . Iubesc poezia si atunci cand eu cu mine am ramas petrec timpul citind vietii poezii!!

13 poezii, 0 proze

NI

Niculescu Ioana

AutorAtelier

Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...

17 poezii, 0 proze

proscrisaP

proscrisa

AutorAtelier

"o simpla trecatoare prin marea viata,o simpla materie efemera ce cauta sa atinga absolutul"

7 poezii, 0 proze

GI

grecu ioan

AutorAtelier

Venim singuri pe aceata barca ancorata in marea vietii pe care unii o numesc traiectorie personala sau destin;dar eu ii spun simplu:sansa.Viata mea este o continua cursa spre infinitul posibilitatilor si a ocaziilor.Viata este o loterie a sanselor! M-am nascut nu demult,cu ganduri tinere,dar cu aspiratii mult mai batrane,eruptii vechii isi au inca ecoul in mine,cel caruia ii place filozofia,poate ma intelege.E foarte greu sa faci un rezumat al propiei vietii,cand aceasta e de doar 16 ani,fara sa ai sentimentul ca omiti ceea ce e important,chiar daca spui doar banalitati! Poate ca sunt un introvertit,dar atata timp cat sunt eu pot face orice,chiar imposibilul!!!!!

3 poezii, 0 proze

Marea Enciclopedie Româna

de bianca marcovici

Ion Văduva-Poenaru Marea Enciclopedie Română Concepută ºi coordonată, la Editura „Geneze”, de poetul, filosoful, eseistul, scientistul ºi editorul Ion Văduva- Poenaru, Marea Enciclopedie...

Atelier

Unde ni sunt argou-nauții?

de felix nicolau

„Vocea altora o auzi cu urechile, pe a ta cu gâtlejul” (André Malraux, Condiția umană) Pentru un cititor „îmbătrânit în lectură”, intrarea într-o operă literară înseamnă o vânătoare, o caccia regală....

EseuAtelier

Qui prodest?!...

de george lupascu

Qui prodest?!... Zilele din urmă le-am dedicat preponderent unor preocupări care mi-au făcut mai mult rău, decat bine. În loc să-mi fi văzut cuminte de scris, m-am lăsat atras de citit. E normal, o...

EseuAtelier

Conferințele Bibliotecii Astra

de nicolae tomescu

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) , înființată la Sibiu în 1861, poate fi numită, pe bună dreptate, precursoarea Societății literare române ( 1866 )...

ArticolAtelier

conferințele bibliotecii ASTRA (Repostare)

de nicolae tomescu

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) , înființată la Sibiu în 1861, poate fi numită, pe bună dreptate, precursoarea Societății literare române ( 1866 )...

Atelier

Cristian Petru Bălan - „Enciclopedia imnurilor de stat ale țărilor lumii”

de Cristian Petru Balan

Cristian Petru Bălan - „Enciclopedia imnurilor de stat ale țărilor lumii”, o masivă lucrare enciclopedică având prefața scrisă de maestrul Gheorghe Zamfir. Este o enciclpedie (însoțită de un CD) care...

EseuAtelier

Grupaj de scurtisime de tranziție pentru adaptarea lor la noua enciclopedie a apocalipselor

de Filip Tănase

Din puzderia de apocalipse intrată în fantezia unui număr enorm de autori, cea mai concretă și viabilă este apocalipsa terestră. Scurtisimile de față le-am avut proiectate și gestionate, reasamblate...

ProzăAtelier

Partea a III-a Orele mele astrale înăuntrul enciclopediei apocalipselor terestre

de Filip Tănase

Note de fundamentare pe etape În ansamblul ei, „Mica mea filozofie”însumează trei etape de fundamentare până acum și vor continua și altele, iar cea la zi are trei reprize: -o fundamentare...

ProzăAtelier

Dan C. Mihăilescu - Literatura română în postceaușism

de angela furtuna

Dan C. Mihăilescu, Literatura română în postceaușism, Seria Collegium, Ed. Polirom, Iași, Volumul I – Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare, 2004 Volumul al II-lea – Proza. Prezentul ca...

Atelier

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (16)

de Doru Ciucescu

În schița "Pescuitul racilor și altele", Mihail Sadoveanu ne-a dezvăluit că "meșteșuguri de prins raci vor fi fiind multe. Națiile civilizate au divulgat unele, în publicații enciclopedice ori de...

ProzăAtelier