Margareta Sterian
"Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția"
Din larg
Dacă alerg spre crângul unde tineri mesteceni se-nșiră, inima mea se zbate fremătând de uimire. Dacă respir o floare cu necunoscută
Lumina in asfintit
Langa mine singuratatea se inalta ca o stanca pe care tu ai schimbat-o in umbra mai blanda, abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori
Zbor
Ce sarbatoresc randunelele sau ce jelesc randunelele azi, zburand ca scoase din minti in jurul zidului \'nalt, izbindu-se una de
Norul
Te privesc norule și știu că sunt sora ta; te-nfiripi, te destrami, arzi, te întuneci, te-avânți, te risipești și iar te aduni din zdrențele
Omul de lut
Mi-a trimis Dumnezeu un om de lut sa nu fiu singura pe pamant. Om de lut cu ochi de cobalt, in apele lor adanci ma scald. Om de lut cu gura
Flash
Privirea ta, flacară verde unduind, arunca flash-uri peste pustiu, mai mult nu vreau și nici nu se cuvine să știu.
La voi mă întorc
Munții sunt tot aici, Inima mea nu e nicăieri, Nu-i lângă tine - s-a rătăcit, Nu zboară la cer - e de plumb. Munții sunt tot aici, Inima mea
presimțiri
rika-ru parcă ești iar lângă mine zână cu mâini de copil calde și brune incantând stăpânind mașina amăgind-o încă un urcuș și-am ajuns and I
Dincolo de fereastra mea ...
Dincolo de fereastra mea e-atata lumina, incat schela uitata pare un turn de sidef; din nou a zidit primavara o gradina cu-nflorite crengi
Odihnă
Sunt singură. E liniste în jur. Ceasul respiră, apoi tace, cu timpul vrea să se împace. O carte nici bună, nici rea se odihneste si ea. Sufletul
Histria
Vestile veneau dinspre mare Sau dinspre arsele ogoare, peste colinele Care-n vremi nestiute, lant de falnice creste erau ... Orgolios vuia vantul
elevă la luvru
prin retortele casei urcam sau coboram în salturi mă strecuram pe pont royal printre mașini cu ochii pe cerul luvrului ca un voal cenușiu de care
Pe fereastră pasărea a zburat
Pe fereastră pasărea a zburat, coloratele-i pene au pavoazat pervazul; numai moțul negru îl mai purta întreg pe cap. Striga: „Vreau să mă
Nici o iluzie ...
Nici o iluzie nu mai este posibilă, în ciuda frumuseții zilei de toamnă, a norilor falnici în asfințit ... Atât de mult am crezut, am
Drum de întoarcere
Pajiști de floarea-soarelui ivite la-nceputul verii, surate în strai auriu, de când alergăm împreună? O bornă și încă una… Florile au adormit cu
presimțiri
.... ..
