"Manuscrisul sufletelor arse pe rug" – 1559 rezultate
0.03 secundeMeilisearchMirela Ciolacu
Am absolvit Fac. de Teologie Ortodoxă, în cadrul Universității"Al. I. Cuza" Iași-2000, profil Teologie-Asistență Socială. Sunt membru în colectivul redacțional al revistelor "Picătura de rouă","Universul creștin al copiilor", "Proeducatia" si "Candela credintei", unde am publicat articole de specialitate și poezii.Totodată am publicat în Revista de educație, cultură și spiritualitate creștină "Credința,lumina sufletelor noastre" din localitatea Corbu,județul Constanța și în Revista ,, Dunărea de Jos". De asemenea am obținut Premiul Revistei "Dunărea de Jos" la Concursul Național "Porni Luceafărul",pentru poezie nepublicată în manuscris,la Botoșani,în iunie 2011 și o mențiune la Concursul Național de poezie religioasă "Țărmul de Aur",de la Constanța, în iulie 2011.
27 poezii, 0 proze
Azarie
CRONICA LUI AZARIE Din aceeasi scoala istoriografica face parte si calugarul Azarie, caruia i se atribuie o cronica scrisa din porunca domnitorului Petru Schiopul. Textul acestei cronici a fost gasit de catre I.Bogdan intr-un manuscris din secolul XVI-XVII, in Biblioteca Imperiala din Petersburg. Intreaga cronica romaneasca are titlul Povestire in scurt despre domnii Moldovei si se imparte in urmatoarele parti: 1. Cea mai completa redactie a Cronicii de la Putna. 2. Cronica lui Macarie pina la 1551. 3. Cronica scrisa de catre calugarul Azarie, ce cuprinde date din istoria Moldovei de la 1551 pina la 1574. Aceste trei parti din manuscrisul rusesc cuprind intreaga istorie a Moldovei, de la intemeierea ei si pina la anul 1574. Cu privire la viata lui Azarie nu se cunoaste nimic. Se stie numai ca el a fost calugar in Moldova, de unde provine si manuscrisul din Biblioteca Imperiala din Petersburg, ca el considera ucenic nemernic al cronicarului Macarie. El avu insarcinarea din partea...
0 poezii, 0 proze
Dumitru Matcovschi
1939 : 20 octombrie - în comuna Vadu-Rașcov, județul Soroca, se naște Dumitru Matcovschi din părinții Leonte și Eudochia, plugari români 1956-1961 : Student la Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie. Volens-nolens, absolvește Universitatea; or, în 1960 Institutul Pedagogic fuzionează cu Universitatea. 1960 : Student în anul cinci, este invitat în calitate de colaborator literar la cotidianul "Moldova Socialistă", unde va rămâne și după absolvirea Universității 1962 : 21 octombrie - se căsătorește cu Alexandrina (născută Șoldan), studentă în anul patru la Litere. Prezintă manuscrisul primului volum de versuri, care e discutat la Uniunea Scriitorilor și recomandat spre publicare. Devine membru al Uniunii Jurnaliștilor din U.R.S.S. 1 decembrie - este "chemat" sub arme; trenul îl duce în orașul lui Kant (Konigsberg, azi Kaliningrad) 1963 : Apare prima plachetă de versuri, Maci în rouă, Editura Cartea moldovenească, Chișinău. 1964 : noiembrie -...
17 poezii, 0 proze
Gheorghe Asachi
Gheorge Asachi (1788 - 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele...
15 poezii, 0 proze
Victor Croitoru
Victor Croitoru - un autor trecut prematur în lumea umbrelor (3 iunie 1951 – 24 august 1994), despre care aflăm că a fost o figură insolită a boemei băcăuane, în perioada ei de glorie „ateniană” si că a fost elogiat la debutul său în revista „Luceafărul” (2 august 1975), de criticul G. Dimisianu, care observa în poemele încredintate tiparului „o senzatie de preaplin sufletesc, de tumult lăuntric abia stăpînit, de comprehensiune în limita exploziei”. Destinul său ar fi fost cu totul altul dacă manuscrisul volumului încredintat Editurii Albatros, în 1976, ar fi urmat cursul firesc spre publicare si nu ar fi alimentat cimitirul sertarelor cu „refuzati” de asa-zisele exigente propagandistice ale cenzurii, pe seama căreia puteau fi puse însă si năravurile balcanice ale redactorilor. Victor Croitoru nu seamănă în poezie cu nici unul din poetii Bacăului, de ieri sau de azi, a fost un solitar si un singular, iar retrospectivele culturale destul de numeroase în urbea lui Bacovia merită să-l...
21 poezii, 0 proze
Teodor Scarlat
Teodor Scarlat (n. 6 octombrie 1907, d. 18 decembrie 1977) a fost un poet român. Volumul său de debut urma să fie "Dicteuri pentru fantoma ta", la editura unu, 1934, dar manuscrisul a fost pierdut înainte de a se preda la tipar. Câteva decenii mai târziu, acesta este redescoperit și publicat parțial (unele poeme "aberative" au fost eliminate) în 1972, la Editura Litera, în regia autorului și a lui Sașa Pană. Poemele cuprinse sunt asemănătoare cu cele ale lui Constantin Nisipeanu, Virgil Carianopol, Sașa Pană din aceeași perioadă. Opere * Claviaturi, Tipografia Bucovina I.E. Toroțiu, București, 1936 * Viața la-ntâmplare, Editura Cartea Românească, București, 1938 (roman) * Floarea reginei, București, 1939 * Ora de zbor, Editura Cartea Românească, București, 1940 * Vatra magilor, Editura Cartea Românească, București, 1943 * Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Dicteuri pentru fantoma ta, Editura Litera, București, 1972 (cu o scrisoare către Sașa Pană și replica acestuia)...
3 poezii, 0 proze
Dem. Iliescu
Dumitru Iliescu (Dem. Iliescu) Bibliografie: "Piatra cu lilieci" (Buzău, 1931) Colaborări la ziare și reviste: Universul literar și artistic, Floarea de foc, Viața literară, Curentul, Carnet literar, etc. În manuscris: "Ofrandă pentru fata anonimă" Era un entuziast, care, ca mulți alții, s-a angajat în tinerețe în Mișcarea legionară, fiind un idealist iremediabil. Mai întâi ne-a povestit viața lui, anturajul și cele 7 minuni ale Buzăului, din care rețin doar două: Crângul (celebrul parc) și Vulturul Ilie. Apoi, povestea romantică a căsătoriei: ca tânăr avocat, avea 28 de ani și scria câte un articol în presa locală, cu caracter literar. Într-o zi se plimba prin parc și tocmai admira o fetiță care circula cu un caiet în brațe. Când a ajuns în dreptul lui, fata s-a oprit și l-a rugat să-i acorde puțin timp, cerându-i să citească manuscrisul unui roman și să-și dea cu părerea dacă poate fi publicat sau nu. Ulterior s-au căsătorit. Au început persecuțiile politice, care au culminat cu...
1 poezii, 0 proze
Enache Gane
Enache (Enacache) Gane (cca. 1790 — cca. 1850) Câteva dintre manuscrisele sale i-au fost publicate postum de Dimitrie Gane (fratele său) și G.T. Kirileanu. "Călătoria mea la munte" "Visul lui Cupidon" A fost căsătorit cu Zoița Ciurea, cu care a avut 5 copii, Enache, Matei, Epraxia, Olimpiada și Xenia (toate trei călugărițe). Au trăit într-un imens conac la Iași.
1 poezii, 0 proze
Nahapet Kugeac
Unul dintre cei mai mari lirici ai literaturii armene. Singurele date biografice despre el se găsesc in memorialul din 1637 al manuscrisului unei Evanghelii.
29 poezii, 0 proze
Florin MARKSTEINER
Un muritor ce a vrut a trece prin lumea asta pe apele line ale poeziei insa a intlnit uraganul prostiei in cale si viata sa zace acum pe fundul oceanului plin de manuscrise netiparite!
4 poezii, 0 proze
Manuscrisul sufletelor arse pe rug
de Vasile Munteanu
îți puteam citi pe chip poezia uneori extaz ai fi zis structural alteori grimasă ca o lene a cărnii deformai realul printr-o umbră cu spini aerul lua formă rotunjindu-ți petalele curcubeul devia...
Pâș pâș pe inima unui balaur
de Raluca Moise
Și pentru că balaurul își ițea hidos gâtul din găoacea deja prea mare pentru el, copilul își luă inima în dinți ca să nu o ia altfel. Îl mângâia de sus până jos ca să-i simtă zimții uitați de vreme....
Cugetări I.
de Sergiu Burlescu
I. În ultima pulsație a pleoapelor, frigul luminează cărarea — nu ruguri arse, ci întrebări scrise în cenușa unei respirații. Unde duce golul, dacă nu spre sinele fără contur, uitat de Dumnezeu, când...
Lung și anevoios ți-a fost drumul
de Spinu Vladimir
Nu știu de ce dar când citesc această temă îmi aduce aminte de copilăria mea, de primii pași făcuți pe această lume structurată ca un „lung și anevoios drum”. Sincer să fiu nu țin minte de...
Captivitate
de Georgescu Ioana
Am ajuns in sfarsit in situatia pe care o asteptam de mult…Dar conform zicalei ‘Ai grija ce-ti doresti’ acum stau si ma gandesc daca e bine ca am ajuns unde sunt acuma si daca nu ar fi mai bine sa ma...
Mulțumim, Vasile Voiculescu!
de Jianu Liviu-Florian
Mulțumim, Vasile Voiculescu! Ieșind din biroul domnului consilier Stănuță Ionel, care ne-a tratat pe noi, premiații ediției a XVIII-a a Concursului Național de Literatură “V. Voiculescu”, cu covrigi...
n-ai ştiut tu
de Daniela Luminita Teleoaca
am luat copacul l-am trecut prin mine ca pe-o lamă fermecată ca pe-un brici ca pe mântuire cu tandreţe i-am sfărâmat plânsul miliardele de fotoni puii urgisiţi refugiaţi în absenţă de mamă în...
de cer tăciune
de Vasile Munteanu
¤ deșert privește criptele ornate sau sărmănuțe – după stare din câte fraze se tot spun cuvântul e: înmormântare suntem cu toții cerșetori în sâmbete de morți dând gură pomenilor ce n-au venit să...
www.poezie.ro
de Mihai Leoveanu
EL pluteste pe ape acorda audiente doua zile pe an (rezolutiile vor veni mai incolo) pentru noi raman doar atlantii piramidele Sfinxul misterele aztecilor pacaleala incasilor conchistadorii si...
www.poezie.ro
de Mihai Leoveanu
EL pluteste pe ape acorda audiente doua zile pe an (rezolutiile vor veni mai incolo) pentru noi raman doar atlantii piramidele Sfinxul misterele aztecilor pacaleala incasilor conchistadorii si...
