Mulțumim, Vasile Voiculescu!

Mulțumim, Vasile Voiculescu! Ieșind din biroul domnului consilier Stănuță Ionel, care ne-a tratat pe noi, premiații ediției a XVIII-a a Concursului Național de Literatură “V. Voiculescu”, cu covrigi de Buzău, struguri negri, și cafea, pe hol, într-o fereastră, îmi sare în ochi un chip pe care l-am reținut dintr-o fotografie. “Doru Iconar!” Cuvintele îmi țâșnesc singure de pe buze. Iconarul are un chip de prunc domnesc, de Prâslea cel dintr-o Icoană de Cuvânt, sensibil, inteligent, atent, floral, și delicat. “Ne vom mai întâlni!” îi spun, și cobor spre autocarul care ne duce pe toți, la Pârșcov, satul natal al poetului creștin, medicului, adesea fără arginți, al scriitorului Vasile Voiculescu. Vizitând casa în care domnul Voiculescu s-a născut, și a copilărit, restaurată din 1985, pe lângă mese, scaune, manuscrise, scrisori, covoare țărănești, oglindă, suveică, pat, cărți, îmi atrage atenția un paragraf scris în cartea de oaspeți: “Vizitând casa memorială a scriitorului Vasile Voiculescu, mi-am dat seama de ce vreau să devin scriitor. Vreau să fiu scriitor pentru a rămâne în amintirea oamenilor”. Semnat: Doru Emanuel Iconar. Doru Emanuel Iconar a primit premiul I la secțiunea proză a unui concurs care omagiază unul dintre cei mai desăvârșiți scriitori ai neamului românesc: Domnia Sa, domnul Vasile Voiculescu.( Desăvârșiți, cu opera, cu viața? Nu se poate răspunde ce anume stă,în desăvârșire, mai întâi). A obținut premiul I al unui concurs care a avut 460 de participanți. Are 13 ani. Este elev în clasa a VII-a, în Cluj-Napoca. Am citit lucrările premiate, pe care mi le-a încredințat: citindu-le, și recitindu-le, mi-am dat seama că Doru nu este iconar numai cu numele, ci este un Iconar al cuvântului. Un iconar care face din cuvinte, rai. Iconar este mic, dar va crește. Oricât de mult se va apropia de cer, îi doresc să nu ne uite aici, pe pământ. “Pe unde să o iau?” ( ca să iau premiul ) mă întreba, în momentele premergătoare înmânării premiilor. “Pe alee, sau să sar pe aici, peste flori?” Eu, cuminte, i-am spus: “Ia-o pe alee”. El, atât de emoționat, a sărit peste flori. Acum, i-aș spune: “Ia-o prin sufletele oamenilor, Iconarule! Și oamenilor le va fi Dor de tine! Iar îngerii se vor bucura, căci le vei aduce mereu aminte de Emanuel!” 24 ctombrie 2007