"Lupul la pieire" – 5576 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
Hermann Hesse
Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel "pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului." Date biografice S-a născut în Calw, un mic orășel în Württemberg, azi Baden-Württemberg, în sudul Germaniei, în familia unor misionari protestanți. Părinții săi s-au cunoscut în India. Tatăl său, Johannes Hesse, era originar din Estonia (născut acolo în 1847, ca fiu al unui medic). Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm si rebeliune. Până prin anul 1893 viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, datorate "comportamentului rău" și caracterului...
111 poezii, 0 proze
Alexandru-Gabriel Lupu
Am inceput sa sciu la varsta de 14 ani; Pana in momentul de fata am un album de poezii nepublicat si lucrez la al doilea.
2 poezii, 0 proze
dumitru lupu
am 18 ani sunt blond ochii verzi schimbatori si sunt la lic nr 1 ors ovidiu
2 poezii, 0 proze
Cristian Eos Lupu
Sunt nascut pe 28 mai 1985 la Suceava. Momentan sunt elev in clasa a IV-a de liceu la 'Liceo Classico Andrea Maffei' Riva del Garda (TN), ITALY. Am 18 ani...
1 poezii, 0 proze
lupu ionut catalin
Supravietuitor. Am publicat texte în revistele: Dincoace de pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Fantastica, Helion Online, Galileo Online. Apărut în volum de versuri cu: Adolescent de-a gata (2007); Antologia Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Când omul descoperă tăcerea și focul (2013), Antologia Conexiuni (2014). Premii: Mențiune la Festivalul Internațional de Poezie Romeo și Julieta la Mizil (2012,2013), Premiul III la Concursul național de proză scurtă Helion (2014). Contact: E-mail: catalin.lupu@gmx.us http://lupucatalin.wordpress.com/
123 poezii, 0 proze
Manolache Liviu Sergiu
Biografie Liviu Sergiu Manolache - Născut la data de 1 noiembrie 1951, în localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, România; - Căsătorit din anul 1979, am o fiică și o nepoată de la aceasta; - Am absolvit Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași, în anul 1971, fiind prima promoție a școlii nou înființate; - Licențiat în Drept, la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, promoția 1991 - 1996 a Universității ”Petre Andrei” din Iași; - Membru al Cenaclului Epigramiștilor de pe lângă ziarul ”Flacăra Iașului”, devenit ulterior Academia Liberă Păstorel Iași; - Membru fondator al Cenaclului literar ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, județul Iași, care are și o revistă proprie, la început numindu-se ”Lumina”, iar în prezent se numește ”Ecouri”. Pentru activitatea intensă desfășurată în cadrul cenaclului, unde am avut și funcții de conducere și de colaborare, am fost recompensat în luna martie 2014 cu...
36 poezii, 0 proze
Mitropolitul Varlaam
MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui...
0 poezii, 0 proze
Magori Amelia
Absolventa a Liceului Ind. Auto nr.7 Constanta, promotia 1980. Cursuri contabilitate. Actualmente studenta la Universitatea Spiru Haret din Constanta. -Colaborări cu site-urile literare:www.agonia.ro, www.poezii.biz.ro, nerdan.myforum.ro, literatură-artă.myforum.ro, și bocancul-literar.ro, a fost punctul de întâlnire. În urma colaborării cu site-ul nerdan.myforum.ro , administrator fiind D-nul Daniel Neruț și sub directa îndrumare și susținere a Doamnei Rodica Elena Lupu, a văzut lumina tiparului cartea- antologie” Spiralele Vieții” la Editura ANAMAROL -14-Iulie-2006 -debutul in antologiea ” Spiralele Vieții” la Editura ANAMAROL București, ce-a reunit 19 poeți de pe internet. -11-August-2007- volumul de poezii " Bucati din inima mea" Editura ANAMAROL. Colaborari la diferite reviste.
20 poezii, 0 proze
Gabriela Savitsky
Cu numele administrativ Gabriela Doina Popescu, cu numele secret și drag, Gabriela Savitsky, cu care încearcă împărăția cuvintelor, nu cu intenții neapărat cuceritoare ci, mai degrabă, cu acelea de a o adânci și a o face sonoră. Nu există, cred, întrebare mai chinuitoare pentru omul trăitor pe pământ, sub stelele de la facerea lumii, decât cea asupra rostului propriu. Ce aduce prezența lui, în plus? Ce are de făcut pentru a nu supăra ursitoarele și norocul? Unii își află răspunsul cald și oarecum liniștitor în rutina vieții zilnice în care se așează ca lutul rece în matrița pentru cărămizi crude. Cărămizi care trec prin focul evenimentelor și construiesc, cuminți, zidul omenirii, năzuind să ajungă la cer. Sunt alții mânați de-o dorință stăruitoare și neliniștită. Sunt cei care vor să afle, vor să înțeleagă, vor să-și explice, vor să spună și altora. Sunt cei pe care viața proprie nu-i încape. Fără fals orgoliu ci cu multă umilință, trebuie să recunosc a mă prenumăra printre aceștia....
28 poezii, 0 proze
Lupul la pieire
de Alecu Donici
Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie, Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie. Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au întărtat. Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au...
Omul și Lupul
de Cristian Lisandru
Ieșise din lumea lui pentru a adulmeca o altă lume. Stătea la liziera pădurii, cu blana zburlită de vântul unui noiembrie aducător de viitoare iarnă și ridicase botul umed către mirajul unei ferme...
Beatrice
de Dorina Șișu
în cuvintele mele nu ai găsit decât sâmburi vechi m-ai blocat din prea multă dragoste Beatrice? am lăsat la Pietrele lui Solomon în primăvara aia a Junilor promisiunea că voi deveni lup scrisă pe...
De dincolo
de Daniela Luminita Teleoaca
Într-un fel sau altul ziua începe. Aceeași deraiere de la anotimp, de mult intrată în normalitate. Aceeași absență. „Printre” tinde să intre într-un fond pasiv de semnificație. Căci vidul dislocă....
Plânset la Derventul lui Andrei
de Dragoș Vișan
- Cum de n-am anticipat că nu va ploua? Ne-au dat fâșuri. - Ziceau superiorii c-o să plouă după-amiaza în toată țara. - Lumea s-a-nvățat. Fără umbrele. Dar și fără îmbulzeli. - Ce liniște. Și noi...
ecce homo. ecce lupus. ecce deus
de George Asztalos
suntem o scumpete de monstru sacru în fiecare clipă un zeu bestial coboară să învie în zoologia cosmică a umanității e atîta dragoste neștiută în fiecare fluture vulturește orga sfîșietoare a unui...
Fabule trimise la Festivalul Național, Chișinău
de Laurențiu Orășanu
Armată ca-n codru Jivinele și-au zis, odată, „Nu-i codrul apărat! Vom face, negreșit, armată, Așa, organizat.” Pentru prestanță și statură, Pe urs – de vrem, nu vrem, L-au pus așa, cu mura-n gură,...
Peire Cardenal
de Trubaduri
Zic popii ca-s pastori, da-s gata chiar de-omor: sunt sfinti amagitori; iar in odajdii cand ii vad, imi vine-n gand Isengrio* ce pandea o stana oarecand, dar, cum se cam temea, in oaie s-a-mbracat,...
Poetica Nordului sau a Hiperboreei la George Vulturescu
de Dragoș Vișan
Am cunoscut atmosfera Nordului maramureșean-sătmărean și printr-o interesantă conversație cu un adevărat hiperborean, George Vulturescu. În vara anului 2010 am fost plăcut impresionat de acea...
babel
de florin bratu
pietrele au căzut din turn peste cuvinte supunându-le legilor decadente ale gravitației ca să poți pluti undeva deasupra lucrurilor ca să nu atingi cu vârful piciorului pământul te strig de fiecare...
