"Lui Mihai Cucereavîi" – 20947 rezultate
0.02 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu

forfecari
Forfecările lui Bogdan
de Bogdan Geana

Calimero
Textele lui Calimero
de Laurențiu Orășanu
Mihai Elin
Mihai Elin (pseudonim al lui Mihai Egli; 25 februarie 1941, Brașov - 31 ianuarie 2010) este un poet și traducător. Este fiul Floricăi (născută Vasilcoi) și al lui Ioan Egli, muncitori. Tatăl, care provenea dintr-o familie de țărani din Maramureș, de origine germană, a fost deportat în 1944-1947 în URSS. Elin a urmat Liceul „Andrei Șaguna\" din Brașov (1954-1959), apoi, la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine, secția limba și literatura franceză (1959-1964). A debutat cu poeme în „Luceafărul\" (1960). Prima carte de versuri, Treaz între două cadrane, îi apare în 1968. A lucrat sporadic în presă (ca redactor la „Scânteia tineretului\" în 1970-1971, de unde pleacă prin demisie, și ca redactor la „Tribuna României\", în 1989), dar mulți ani și-a asigurat existența ca liber profesionist (profesor de limbi străine, traducător din franceză, engleză, italiană, spaniolă). În anii \'90 devine director al Editurii Agni. A colaborat la diferite reviste literare, în special în...
1 poezii, 0 proze
Mihail Cruceanu
Născut în Iași la 13 decembrie 1887, fiul lui Mihai Cruceanu, farmacist, și al Ecaterinei Petrovna. Licențiat în litere și drept. Un timp, avocat și profesor secundar. În 1905, poetul se apropie de cenaclul lui Macedonski, omagiat și mai târziu prin dedicații (Insula, I, 18 martie 1912). Devine apoi colaboratorul Vieții noi, integrându-se grupului său simbolist, pe care-l apară (X, 1, 1 martie 1914) și despre care lasă amintiri (Jurnalul literar, I, 2, 2 ianuarie 1939). Întreprinde o anchetă despre poezia nouă, în 1912, în Rampa, important document de epocă. Apropiat de mișcarea muncitorească, după 1916, Mihail Cruceanu devine membru al P.C.R. de la înființare. Vechi ilegalist, poetul înfruntă arestări și închisoare. După 23 august 1944 este ales în toate legislaturile deputat în Marea Adunare Națională. Duce la îndeplinire importante sarcini obștești. OPERE (poezii): Spre cetatea zorilor, Târgoviște, 1912; Altare nouă, Buc., 1915; Fericirea celorlalți, Craiova, 1920; Lauda vieții,...
3 poezii, 0 proze
Lupu Rodica Elena
radu: cont penalizat si blocat definitiv in urma completarii datelor biografice prin copierea informatiilor din contul lui Mihai Zabet, dupa o disputa cu acesta.
6 poezii, 0 proze
Manolache Liviu Sergiu
Biografie Liviu Sergiu Manolache - Născut la data de 1 noiembrie 1951, în localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, România; - Căsătorit din anul 1979, am o fiică și o nepoată de la aceasta; - Am absolvit Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași, în anul 1971, fiind prima promoție a școlii nou înființate; - Licențiat în Drept, la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, promoția 1991 - 1996 a Universității ”Petre Andrei” din Iași; - Membru al Cenaclului Epigramiștilor de pe lângă ziarul ”Flacăra Iașului”, devenit ulterior Academia Liberă Păstorel Iași; - Membru fondator al Cenaclului literar ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, județul Iași, care are și o revistă proprie, la început numindu-se ”Lumina”, iar în prezent se numește ”Ecouri”. Pentru activitatea intensă desfășurată în cadrul cenaclului, unde am avut și funcții de conducere și de colaborare, am fost recompensat în luna martie 2014 cu...
36 poezii, 0 proze
Titu Maiorescu
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova -- d. 18 iunie 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic și "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici. Titu Maiorescu (numele său complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Vălenii de Munte și, se pare, de origine aromână. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt...
7 poezii, 0 proze
Magda Isanos
Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) scriitor român, a fost poetă, prozatoare și publicistă, soția lui Eusebiu Camilar. S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași. Debutează în 1932, cu versuri în revista "Licurici" a Liceului de băieți "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Chișinău. S-a stins din viață la București, la 17 noiembrie 1944. Bibliografie selectivă Poezii, 1943, Iași Cântarea munților, poezii, 1945, București Focurile, dramă, în colaborare cu Eusebiu Camilar, 1945, București Tara luminii, poezii, 1946, București Versuri, 1955, București Versuri, 1964, București Cîntarea munților, 1988, București Confesiuni lirice, poezii, 1989,...
75 poezii, 0 proze
Aron Pumnul
Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, satul Cuciulata, județul Brașov; d. 12 ianuarie 1866) a fost un cărturar român, lingvist, filolog și istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Dupa 4 ani petrecuti la Odorhei, Pumnul isi continua studiile la Blaj si la Cluj, unde absolva cursurile de filozofie. In 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj si in acelasi an este trimis ca bursier la Institutul teologic "Sfanta Barbara" din Viena. La intoarcerea de la Viena in 1846 isi reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj, unde preda ideile curente ale filozofiei nationaliste, in care se incadrau teoriile despre dreptul natural al indivizilor si popoarelor, utile cauzei eliberarii poporului roman. Aron Pumnul devine colaborator apropiat al lui Timotei Cipariu alaturi de care ia parte la intemeierea ziarului "Organul Luminarii", gazeta bisericeasca, politica si literara, devenita in 1848 "Organul National". Un alt ziar scos de...
0 poezii, 0 proze
Petru Cretia
Petru Cretia (21 ianuarie 1927 Cluj–14 aprilie 1997 Bucuresti). Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Limbi clasice. Din 1952 pana in 1971, cariera universitara: asistent, apoi lector la Sectia de limbi clasice a Facultatii de Litere din Bucuresti. Cercetator la Institutul de Filozofie intre 1971 si 1975. Din 1975 editeaza, alaturi de Dimitrie Vatamaniuc si un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Romane, sub egida Academiei Romane, editia nationala a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 coordoneaza impreuna cu Constantin Noica editia Platon la Editura Stiintifica. Dupa 1989 conduce revista de istorie literara Manuscriptum. Scrieri originale: Norii (Cartea Romaneasca, 1979) Epos si logos (Univers, 1981) Poezia (1983) Pasarea Phoenix (1986) Oglinzile, (Humanitas, 1993) Luminile si umbrele sufletului (1995) Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997) In adancile fantini ale marii (1997)
12 poezii, 0 proze
Elena Văcărescu
...s-a născut în 1864, în București. Tatăl ei provenea dintr-o veche familie de boieri munteni, patrioți și literați deopotrivă, ce-l dăduseră pe cultivatul Ienăchită Văcărescu sau pe curajosul Ioan, potrivnicul greu de stăpânit al rușilor în epoca Regulamentului Organic. Mama sa a imbogatit blazonul Vacarestilor cu stema Falcoienilor, boieri olteni cunoscuți din timpul lui Mihai Viteazul, lipsiți de talente literare, nu și de pricepere în adiministrarea treburilor statului în diferite funcții. Elencuța și-a împărțit copilăria între moșia bunicilor săi de la Falcoi, pe malul drept al Oltului, și conacul de la Văcăreștii Dâmboviței, unde descoperă nu numai plăcerea lecturii dar și pe aceea a petrecerii timpului în natură sau a explorării satului din apropiere. Literatura engleză o va cunoaste prin intermediul guvernantei engleze sosite la noi ca atâtea altele, iar datorită studiilor la Paris se va familiariza cu cea franceză, mai ales ca aici are șansa să-i cunoasca pe Leconte de Lisle...
8 poezii, 0 proze
Cristian Simionescu
Născut la 21 iulie 1939 în comuna Hlipiceni, județul Botoșani, ca fiu al învățătorilor Ion și Profira Simionescu. După absolvirea școlii primare în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Național din Iași, cu excepția ultimei clase, pe care a absolvit-o în 1956 la Liceul “Aurel Vlaicu” din București. Tatăl său a participat la Campania din Est ( 1941 – 1944 ) și a fost deținut politic ( din 1950 ) la Pitești și Aiud. Cristian Simionescu a urmat cursurile Facultății de Filologie ale Universității din Iași, pe care le-a absolvit în 1966, când și-a susținut examenul de stat cu lucrarea „Proza lui Mihai Eminescu”. A debutat în 1970, apoi, timp de zece ani, a fost interzis de către cenzură. La “Cronica” ieșeană a colaborat cu cronici de artă plastică, la “Oferta” cu cronici de cultură la rubrica Forme de relief subiective. Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1983. Volume publicate: "Tabu" ( Editura Cartea Românească, 1970 ); "Vicleniile oceanului" ( Editura Cartea românească 1980 );...
8 poezii, 0 proze
Lui Mihai Cucereavîi
de Ion Diviza
Când săruți o domnișoară, Tu cu gluma nu te-ntrece, Că de te aprinzi în pară Mi te pupă… baba, rece.
Cuceritorul Cucereavii
de Maria Prochipiuc
Era la început de aprilie, nu ca ar fi fost luna păcălelilor, dar era luna lansărilor de carte la Chișinău; eram adunați în sala mare a bibliotecii, lume multă, mulți iubitori de cultură. Eram pe un...
Mintea de pe urmă
de Mihai Cucereavii
Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Mintea de pe urmă. Catrene, epigrame, parodii / Mihai Cucereavii. – Ch. 2009. - 156 pag. ISBN 978-9975-911-26-9 821.135.1(478)-1 C93 CATRENE CU DEDICAÞII...
«Pasărea Phoenix», «O zeamă de cuvinte» și... «Mintea de pe urmă»
de Mihai Cucereavii
Recent, de Ziua Poeziei care se organizează în fiecare an la Chișinău, în incinta Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova a avut loc lansarea volumelor «Pasărea...
Catrene dedicate (I)
de Mihai Cucereavii
UN LUPTÃTOR PENTRU LIMBÃ Lui Ion Borșevici Patriot, academician, Din vatră – bucovinean, Gospodar, ex-deputat, Limba noastr-ai întronat. NU AI ASEMÃNARE Lui Alexandru Gromov Ești maestru-n redactare,...
Festivalul Național de Epigramă \"Donici, cuib de-nțelepciune\"
de Mihai Cucereavii
La sfârșitul lunii octombrie, după o pauză de vreo zece ani, în Republica Moldova a avut loc Festivalul Național al Epigramei Românești cu genericul „Donici – cuib de-nțelepciune” și consacrat...
Simpozionul «CUCUTENI-5000 Redivivus: științe exacte și mai puțin exacte»
de Mihai Cucereavii
(n.e.) foto foto Începuturile culturii și civilizației Cucuteni-Tripolie sunt datate între anii 3600-3400 î.e.n. Ea cuprinde un areal de cca 350.000 km pătrați, începând din sud-estul Transilvaniei,...
