"Liniste la capat de vers" – 19645 rezultate
0.04 secundeMeilisearchPaicu Georgiana
Născută în Constanța, îndrăgostită de mare, încerc să îmi croiesc un drum doar al meu în viață, călăuzită doar de lumina propriei mele voințe, de încrederea în mine insămi. Scriu poezii de 8 ani, începând, ca în multe alte cazuri, cu versuri banale, alergând apoi între curentele literare, găsindu-mi liniștea când în romantism, când în simbolism, când în modernism...apoi, o luam de la capăt, ca într-un maraton fară sfârșit. Acum, în plină floare a vârstei, îmi permit să privesc cu încredere spre viitor și cu înțelegere spre trecut.
1 poezii, 0 proze
Victor Doman
Sunt student la Facultatea de Hidrotehnica din cadrul Universitatii de Constructii Bucuresti, iar liceul l-am facut la Colegiul National Vlaicu-Voda. Am trait copilaria intr-un oras minunat, cu verdeata si cu liniste, cu o manastire faimoasa si cu o legenda pe masura : Curtea de Arges. Orasul acesta este o adevarata Gradina Eden, dar asa cum se intampla intotdeauna in viata, nu mi-am dat seama de cat de minunat este decat dupa ce am ajuns la Bucuresti. Perioada liceului a fost una foarte tulbure, una a cautarii de sine - care nici acum nu a incetat, in care am trecut de la a fi cel mai aprig ateu, cu o teorie bine pusa la punct, la a fi un om cat mai spiritual. Acum perioada studentiei...
1 poezii, 0 proze
ilona braica
M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....
26 poezii, 0 proze
Dinulescu Carmen-Alina
Numele meu este Carmen Alina, locuiesc în Craiova și am 40 ani. Iubesc să scriu și să citesc, mai ales poezii. Scrisul este pentru mine o oază de liniște și totodată o fata Morgana pe care nu o pot atinge niciodată, pentru că sunt foarte perfecționistă. Am publicat cartea de poezii Fii lună în anul 2020, romanele Notre Maison și Amicii în 2021, romanul de dragoste Mika în 2022 și romanul fantasy Fantoma indigo din New York în 2023. Aceste cărți pot fi achiziționate de la mine. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi sunteți alături și îmi citiți creațiile. Să nu încetați să credeți în puterea voastră interioară și să aveți curajul să vă îndepliniți visurile, pentru că timpul nu se oprește în loc pentru nimeni.
116 poezii, 0 proze
Dan Boldeanu
"Nu este imposibil de dovedit, daca ai cateva cunsotinte psihologice si o repeti destul de des, ca un patrat este, de fapt, un cerc. In fond si la urma urmei, ce este un cerc si ce este un patrat? Simple cuvinte, care pot fi manipulate in asa fel incat sa ascunda ideile de baza." J. Goebbels. Mi se pare normal ca atunci cand te nasti si te dezvolti in mizeria unei taceri generale impuse, sa te intrebi la un moment dat: "Cum au reusit sa ne tina sub control atat de mult timp?" Si tot incercand sa afli, scormonind si adulmecand prin gunoaiele arhivelor, realizezi ca...pur si simplu au reusit si vor reusi mereu. Cine? Cei care isi dau seama ca putem sa fim redusi la tacere prin propriile noastre cuvinte. De fapt, cu cat tipam mai tare, cu atat mai adanca este linistea din jurul nostru. traim intr-un conglomerat de furtuni de sunet, bine ascuns intr-o mare de liniste totala. Tacerea dinainte de EL nu a disparut; singura schimbare este ca au aparut tipetele din noi.
5 poezii, 0 proze
George Almosnino
George Almosnino (n. 17 iulie 1936, d. 24 noiembrie 1994) a fost un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost soțul poetei Nora Iuga și tatăl balerinului Tiberiu Almosnino. Operă Laguna (1971) Nisipuri mișcătoare (1979) Omul de la fereastră (1982) Poeme din fotoliul verde (1984) Marea liniște (1995, postum)
11 poezii, 0 proze
Isvanca Manuela-Alina
In cautarea a ceea ce cu adevarat conteaza in viata... ce o fi oare? Iubire,fericire,noroc... oare cine imi poate spune ce sunt toate acestea?... niste cuvinte rasfirate-n vant sau niste trairi? Pace si Liniste... de asta avem nevoie, urmata de o sanatate de fier... si restul le facem de la sine cu ajutorul lui Dumnezeu.
116 poezii, 0 proze
corina georgescu
Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.
5 poezii, 0 proze
Ivan Alekseievici Bunin
Ivan Alekseievici Bunin, n. 22 octombrie (stil vechi 10 octombrie), 1870 – d. 8 noiembrie, 1953) a fost primul scriitor rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1933. Motivația Juriului Nobel: "pentru artisticitatea viguroasă, prin care a dezvoltat tradițiile prozei ruse clasice". S-a născut la Voronej, la 10(22) octombrie 1870, într-o veche familie de nobili scăpătați. Copilăria și-a petrecut-o pe domeniul familial, în gubernia Orlovsk, într-o "mare de grâne, iarbă și flori", "în cea mai adâncă liniște a câmpiei". În anul 1881 a fost înscris la gimnaziu, dar, fără a termina cele patru clase, a continuat instruirea sub îndrumarea fratelui său mai mare. Sărăcia, care a atins și conacul, l-a obligat să părăsească în anul 1889 cuibul familial. A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să cânte frumusețile naturii,...
13 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
Liniste la capat de vers
de pop romeo
Din ramurile verticale de nori ai lacrimat , gandul martor la sine ti-a stat si locul se prafui in petale , ridurile sufletului ... Timpul te cheama sa radeti impreuna de pasii la care priveste pe...
Iulius Iancu - Aștept ziua de mâine
de Cornel Galben
Cel de-al doilea volum din ciclul \"Poeme de amurg\", prefațat de data aceasta de scriitoarea Mariana Zavati-Gardner, este, aidoma celui dintâi, dedicat fiicei Rahel, ca semn al „iubirii paterne și...
,,Nimic nu leagă prietenii mai trainice decât poezia’’ lansare de carte
de Claudia Minela Petre
Mojo Club Music a găzduit o ediție specială care i-a avut în centrul atenției pe Gabriel Nedelea , Felix Nicolau, Eugen Avram, Grupul Cantos și Teodora Ionescu. Momentul muzical dăruit de Grupul...
Andrei Fischof
de marlena braester
Note biografice: Andrei Fischof Nascut la Turda in 1940, absolvent al facultatii de fizica experimentala a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, lucreaza,pina la emigrare,in laboratoare industriale de...
O poezie vindecătoare și sapiențială. Ottilia Ardeleanu - „Niciodată nu spune unei zile că e ordinară”
de George Pașa
Ottilia Ardeleanu, poetă din Năvodari, a debutat editorial la editura „Metafora” cu volumul de versuri Culorile sufletului meu . Acest volum a fost urmat de alte două, tot de versuri: Totul e să...
Portret de femeie
de Maria Prochipiuc
Femeia aceasta mi-a dat întâlnire în labirintul înconjurat de clipe albe, acolo unde vibrațiile au o trăire sufletească aparte. Ea visează începutul unui sunet pur cu o expresie tulburătoare, și-a...
Între cer si pământ, Dimitrie Stelaru
de Gabriel Dragnea
„De ce-am plecat de unde ploile nu mă muiau, frigul nu mă bîțîia? Din casa mică a bunicilor? Din casa cu prispă, cu tavan de scînduri, cu sobă oarbă și pămînt pe jos? De sub cerga de cînepă aspră –...
Cenaclul Agonia.ro – 16 decembrie 2006
de Paul Bogdan
Foto Sven Geier Sâmbătă 16 decembrie, la ora 14, îi vom întâlni în cadrul sesiunii cenaclului pe Andrei Novac și Marius Marian Șolea Moderatorii acestei întâlniri vor fi Felix Nicolau și Cosmin...
Strofe de îngeri alungați din noi
de Ottilia Ardeleanu
Mă aștept să ningă. Aerul se cere purificat. E haos în oraș. În viață. În gânduri. Zilele sunt niște fluturi care mor din zbor. Nu apucă să se trăiască. Negura se învârtoșează pe hornuri ca și când...
Vreau numai sa fiu
de Remus Cretan
Ne intrebam de multe ori: care e rolul nostru in univers? Cred ca rolul meu e viata ratacitoare, aplecata spre infinitul intim al naturii. Nu e un exces al nemarginirii, ci asumarea unei limite....
