"Iti vei raspunde singur" – 20070 rezultate
0.04 secundeMeilisearchIonelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Miron Kiropol
s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...
5 poezii, 0 proze
ana sofian
Văzusem ochii tăi într-o dimineață cu ceață urcau muntele de gheață m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îți va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda și smulge-i pilonul de sub picioare să ne fim ploaie și soare pe veșnicie...
239 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
mark kraft
Nu sunt scriitor. Scriu așa cum vorbesc și uneori o iau razna. Sunt molipsitor de rezervat și cu toane, așa ca sunt înclinat sa rup relațiile într-o veselie. Alteori sunt foarte încăpățînat. Tu mă vei găsi, probabil, plictisitor și vorba – lungă. Așa și scrisul meu. Este posibil ca nu întotdeauna sa scriu corect din punct de vedere gramatical sau al punctuației, dar asta e! Nimeni nu mă va „ citi ” ori înțelege, așa încît nu îți pierde timpul încercînd. Textele mele sunt un fel de montagne russe. Unele mai bune, altele mai proaste. Ca și viata de zi cu zi. Cu bune și rele.
34 poezii, 0 proze
ion toma ionescu
Nu-mi plac CV-urile. Poate ca al meu nu ma satisface. Cinci carti publicate: Pasarea cetii. Tablouri dintro expozitie. Editura Tip-Naste,1995. Glont de argint, Editura Paralela 45, 2008. Dosarul "Albastrii". Fenomenul Pitesti 1971, Editura Paralela 45, 2011, Bursa ingerilor in doua edituri Editura Paralela 45, 2012 si Editura Transilvania,2012 si Gusterele, Editura Paralela 45, 2013 Mai exista un volum de proza, Jurnal din anul Apocalipsei care a luat drumul tipografiei, si inca unul de poezie care sper sa fie tiparit anul acesta(1914) In rest, risipiri pe la diverse reviste, site-uri literare si cateva culegeri de cenaclu si antologii. E putin daca scrutez anul de nastere - 02.11.1948 E mult daca accept ca puteau sa nu fie.
143 poezii, 0 proze
Nicolae Serban
îți este foarte dor! mosorul taie in femeia pe care n-o mai iubești decât cu tălpile picioarelor. când calci pe nisip întodeauna îți rămâne întipărită iubirea. auzi cum creapă catepeteasma! din Iad nu se poate auzi nici o aripă de inger,doar o crăpătura din catepeteasma,din care din când in când câte unul ,din noi își scuipă păcatele, îngropate intr-un popă păcătos.
69 poezii, 0 proze
Kidashara
Daca iti spun cine sunt, unde ar mai ramane misterul?Sunt pe movul ala azurliu de pe norul rosiatic, unde valurile lovesc tarmul...Cel putin cu gandul..
3 poezii, 0 proze
paladi claudiu
asa cum iti doresti
1 poezii, 0 proze
DamariS
Uneori prin poezie iti exprimi ganduri ascunse, gaduri care nu le poti zice cu voce tare. Prin poezie incerc sa ma eliberez de unele sentimente fiind linistita ca desi nu o va citi persoana caruia ii e destinata, tot o va citi cineva. Am inceput sa scriu la varstra de 10 ani, si de atunci creonul si hartia ma insotzesc pretutindeni. Ceea ce intzeleg eu prin poezie am descris in "Poetul" randuri ce le-am scris. In rest.... am 19 ani, imi place sportul, basketul e preferatul meu, si fotbalul. Echipa preferata Real Madrid. Cam atat sper sa va placa poezia mea!!
6 poezii, 0 proze
Iti vei raspunde singur
de Marius Rădulescu
de sufletul ți- e liber și gândul tău curat lovit vei fi de valuri ca țărmul sfârtecat pe stunele- ncordate arcușul de tristeți va tângui chemarea pierdutei dimineți vei rătăci cărarea pe care ai...
Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele
de Paul Pietraru
Mă întrebi mereu cum mă simt, dacă pot să respir, cât am glicemia. Nu sunt obişnuită. Nimeni nu-mi pune asemenea întrebări, doar tata, aşa cum a fost el, mă întreba mereu şi simt că mă înţelegea, dar...
viață cu viață, pagină cu pagină
de Liviu-Ioan Muresan
se întîmplă că în fiecare dimineață îmi mîngîi dosul pielii cu degetele mărunte de jos spre creștet. astfel mă trezesc de la tălpi mă privesc în oglindă și pielea mi-e netedă văd urmele palmelor tale...
Uman
de Polezache Razvan
Vei sti atunci cand te vei trezi mahmur la miezul noptii. Vei urmari descult luna palida, pe strazi cu ceata, pe asfaltul ud, printre demoni si oameni. Nu vei tine cont de nimic. Vei merge. Oamenii...
quand c'est?
de emilian valeriu pal
de mic ți s-a spus învață să fii singur nimeni n-o să rămână cu tine oamenii se numesc oameni doar pentru o vreme apoi se fac bine ai învățat așa de încrâncenat că nu mai știi cum să te apropii de...
Vibrand si tremurand de tine....
de Dorutza de la Vega Romanov
O clipă.... Sunt clipa ce îți intunecă privirea cu fiecare coborâre de gene.... Sunt clipa de visare.... Mă doare iarna ta, pentru că fiind o frunză (și nu una de brad) m-ai făcut să mă desprind de...
mărturisește
de enea gela
faci alergie la zgomot și la înțepături obișnuiești să-i miroși hainele ca să-ți dai seama unde-a fost/ atunci ura se culcă la picioarele tale ca un câine flămând și dumnezeu e o pâine amară ai fi în...
Tăcutul Far Rockaway
de Ovidiu Vasilescu Macin
Iată sunt ani, mulți ani de când îți scriu mai multe scrisori pe zi, pe care de teama de a nu-mi ironiza stilul, nu ți le-am trimis. Þi-am scris uneori în seri de vecernii, în preajma Paștilor, pe...
Poate că merit…
de Cornel Alexandru
Poate că merit nemurirea albă a unui chin filosof; poate că merit menirea divină a albastrului nor; poate că merit un val nebun ce mă iscodește în cale; poate că merit lumina… Albastru e norul din...
Spre nicăieri…
de Adina Radu
E cald. E foarte cald. Aș putea spune că e chiar caniculă. Mă plimb singură pe străzile pustii. Soarele se scurge pe asfaltul încins, grăbindu-mi pasul. Sunt obosită și mi-e sete. Dar e duminică și...
