Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Icar mai zboară după topirea aripilor"20588 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
C

Cristina

AutorAtelier

Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008

11 poezii, 0 proze

adrian renteaAR

adrian rentea

AutorAtelier

Născut pe 2 aprilie 1978 Am urmat cursurile de zi ale Grupului Școlar Industrial Electromureș, iar mai apoi cele ale Universității Dimitrie Cantemir. Ambele profil real. apariții în revistele: Vatra (nr. 11-12/2017), Meridian Cultural Românesc (nr. 16/2018, 20/2019, 24/2020), LitArt, apariții periodice începând cu septembrie 2013 și lunar cu cronica întâlnirilor cenaclului, ianuarie 2016 - martie 2018 Volume publicate: Inchizitoriul unui profan - editura LitArt, octombrie 2015 Pietre din Marea Irlandei - editura LitArt, decembrie 2017

296 poezii, 0 proze

Dumitru Florin-AdrianDF

Dumitru Florin-Adrian

AutorAtelier

Scrierile mele îmi vor defini biografia, iar biografia imi va defini scrierile. Pășiți cu grijă pe jarul meu...s-ar putea să nu vă înțeleg sonetele pașilor, iar mai apoi să vă confund cu umbre.

1 poezii, 0 proze

A

Alexandra

AutorAtelier

Despre mine nu ar fi atât de multe de spus. Am mers mai mult pe "real" decât pe uman. Poeziile de aici datează din perioada adolescenței, de când eram în liceu. Ați putea ține cont de asta când vă gândiți să comentați. Am mai scris o perioadă foarte scurtă de timp după ce am terminat liceul, iar mai apoi am lăsat-o baltă. Îmi mai scriu ocazional gândurile sau ideile, dar pe blog și nu sub forma unei "povești frumoase".

5 poezii, 0 proze

Teodorescu Ioana CristinaTC

Teodorescu Ioana Cristina

AutorAtelier

...cu un trecut obosit deja de dorinta de viitor,cu etape nu rareori stinse de greutate,cu o mama ce a stiut intotdeauna sa fie si cel mai bun tata,cu o inima adeseori mult prea incapatoare,cu prietenii rapuse de interese sau doar incompatibilitati,cu zambete luminoase sau sleite de falsitate,cu credinte negate mai intai de teribilism iar mai apoi de cunoastere,cu o dragoste neimplinita si un suflet intarit de insasi teama de a o vedea pierind incet...cu niste maini si o inima ce nu vor altceva decat sa scrie...si un viitor ce se anunta feeric,macar de numai pe hartie....ce poate fi mai mult de atat,biografie?

1 poezii, 0 proze

Florica MitroiFM

Florica Mitroi

AutorClasic

Florica Mitroi (15 februarie 1944, Giurgița, județul Dolj - 14 mai 2002, București) este o poetă. Este fiica Mariei (născută Doancă) și a lui Ion Mitroi, proprietar de moară. A absolvit în 1962 Liceul „Vasile Roaită\" din Râmnicu Vâlcea. În 1962 și 1963 a urmat cursuri de drept în cadrul Universității din București. Debutează în „Luceafărul\" (1966), iar editorial, cu volumul Rugăciune către Efemera (1969; Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de Diapazon (1973) și între cer și pământ (1976; Premiul Asociației Scriitorilor din Bucu­rești), în anii \'80 emigrează, plecând mai întâi în Israel, iar mai târziu în Canada. Mitroi a atras atenția criticii literare încă de la primele versuri. Dacă în cazul altor confrați opiniile erau controversate, în ceea ce o privește se poate vorbi despre o unitate a punctelor de vedere. Toți comentatorii au remarcat tensiunea emoțională și forța liricii sale, dar au subliniat totodată imperioasa necesitate a autocontrolului, a impunerii unei rigori...

1 poezii, 0 proze

Gălățanu Andrei ValentinGV

Gălățanu Andrei Valentin

AutorAtelier

Numele meu este Gălățanu Andrei Valentin, născut la data de 14 mai 1991. M-am născut, am crescut și mi-am format personalitatea în orașul Călan, județul Hunedoara. Am urmat cursurile Colegiului Național de Informatică "Traian Lalescu", iar mai apoi pașii vieții m-au îndrumat la Cluj-Napoca, unde am absolvit Facultatea de Studii Europene. În prezent sunt masterand la aceeași facultate. M-am născut pentru a transmite oamenilor ceva, pentru a încerca să schimb ceva prin dragoste. Cel mai bun exemplu pentru cei din jur trebuie să fii tu însuți. Jertfa înalță dragostea la rang de artă. O artă a spiritului flămând care se hrănește prin libertate.

6 poezii, 0 proze

Erika Eugenia KellerEK

Erika Eugenia Keller

AutorAtelier

Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com

203 poezii, 0 proze

Anthony BurgessAB

Anthony Burgess

AutorClasic

Anthony Burgess (1917-1993) a fost un romancier și un critic englez, celebru pentru scrierea romanului său distopic Portocala mecanică, ecranizat de Stanley Kubrick. Este de asemenea un compozitor britanic. John Burgess Wilson se naște pe 25 februarie 1917 la Manchester. N-o să primească cel de-al doilea prenume, Anthony, decât mai târziu, iar pseudonimul său literar bine cunoscut nu-l va adopta înainte de 1956. La vârsta de un an, din cauza gripei spaniole din 1918, moare mama sa care fusese o actriță și dansatoare minoră cunoscută, potrivit lui însuși Burgess, sub numele de scenă The Beautiful Belle Burgess. Tatăl, Joseph Wilson, fusese printre altele, ofițer în armată, pianist, vânzător de enciclopedii etc. Se recăsătorește cu o cârciumăreasă. Burgess îl descrie ca „cel mai absent alcoolic care s-a pretins vreodată a fi un tată”. De fapt, Burgess a fost crescut de mătușa lui, iar mai târziu de mama vitregă. Copilăria și-a petrecut-o mai mult singur. Timpul pentru Tigru (1956)...

1 poezii, 0 proze

Ludovico AriostoLA

Ludovico Ariosto

AutorClasic

1474-1533 Autor al capodoperei Orlando Furioso, se naște la Reggio Emilia, ca fiu al unui demnitar, dar se formează la Ferrara. Se dedică de tânăr studiilor umaniste. După moartea tatălui (1500) rămâne capul familiei numeroase, ceea ce îl obligă să intre în slujba cardinalului Ippolito d’Este, iar mai târziu a ducelui Alfonso d’Este. Ultimii ani ai vieții și-i petrece la Ferrara, în pacea dragostei domestice, dedicându-se preocupărilor literare și organizării reprezentațiilor teatrale ale curții. La moartea sa era deja o celebritate nu doar italiană ci și europeană. A tradus din Plaut și Terențiu.

2 poezii, 0 proze

Icar mai zboară după topirea aripilor

de Ioana Camelia Sîrbu

cu frunze rătăcite de toamnă În primăvară. Zbor cu norii seci Cu soarele sângerând pe câmpie, Iarba se arde Simt, caut, surâd hain acolo și atunci. Când sunetul prinde coada curcubeului pentru...

PoezieAtelier

Absurdistan

de Razvan Dragoi

Se dedică prezenta scriere populației feminine din nord-vestul orașului Bumbești-Pițic, colț cu Pociovaliștea și populației masculine din comuna Pui. Mulțumim pe această cale sponsorilor noștri...

Atelier

Daniel Dinescu - Trairile ascunse ale unui zeu deghizat

de Maria Prochipiuc

Andrei Ionuț Sava - Poezie pe verticala Între ziduri Îți ridicăm temple, Doamne, Te zidim în ele și Te uităm ne prefacem în creatori și ne alergăm printre coloane doar-doar ne-om lega sufletele în...

EseuAtelier

Ispita

de Elena Malec

ICAR: Imi plac discuțiile inteligente, animate, vii. LUCIFER: Mai interesant e, însă, ca într-un convențional după cîteva replici aparent banale, voit gratuite, să azvîrli mănușa. Pur și simplu,...

Atelier

În amintirea celor care au murit atunci!

de bogza gheorghe

Sunt liber pentru că n-am ucis nici măcar cu gândul o floare, pentru că am crezut în visele mele și pentru că n-am mințit dragostea niciodată. Și totuși Mă-nchid în camera mea ca într-o insulă Și...

Atelier

Zonă

de Guillaume Apollinaire

De lumea aceasta cea veche-n sfârșit ești sătul Păstorule o turn Eiffel în zori behăie turma de poduri destul Tu te-ai săturat să trăiești în antichitatea romană și greacă Vechi până și...

PoezieClasic

Cautarea

de Mihai Iorga

CAUTAREA CE IN CLIPE IAR SE PIERDE, ZDRUNCINA UN SUFLET CARE-N PATIMA-I NEBUNA ZBOARA DUPA IMPLINIRE CARE UITA SA MAI VINA... PT SUFLET IAR ZDROBIRE... ZILE CE TREC,ADUNATE DE SECUNDE CE NEIRTATOR...

ProzăAtelier

Minunea Icoanei

de Radu Lupu

Viața merge mai departe. Un clopot bate-ndepărtare: o nuntă sau o moarte. Dar mereu, viața merge mai departe. Poate că păsările mai zboară libere pe cerul albastru al verii. Poate că pescărușii mai...

ProzăAtelier

Weekend cu șoricei

de Burlacu Ioan

În nici un caz nu e cazul aici de așa ceva la tine omule revelațiile apar ceva mai târziu ar fi trebuit \"oricând dar mâine\" nu copilăria după, dragostea după creația după viața după apres posle...

Atelier

Labis

de Marian Bamboi

Geniul Labis a trecut pe firmamentul liricii ca un meteor. A rasarit, s-a inaltat si, cand incepuse sa straluceasca mai frumos, s-a stins. A cazut ca un trasnet stupid. S-a stins steaua, dar lumina...

PoezieAtelier